Deși valul schimbă percepția comunității mondiale asupra corpului politic al Israelului, traiectoria în teritoriile palestiniene ocupate este deloc alarmantă. Indiferent de perspectivele unei descoperiri pozitive care se profilează la orizont, situația, fără îndoială, se va deteriora considerabil până când s-ar putea îmbunătăți.
Opinia publică și mass-media din UE și SUA reacționează totuși la diferite evoluții din Israel-Palestina în moduri care variază între tulburătoare și fascinantă. Un astfel de exemplu este autoritatea acordată organizației israeliene Breaking the Silence.
Recent, Breaking the Silence a lansat un raport intitulat Așa am luptat în Gaza. Raportul conține mărturii ale a peste 60 de ofițeri și soldați din armata israeliană care au participat la atacul de 50 de zile împotriva Gazei vara trecută.
Organizațiile palestiniene pentru drepturile omului au demonstrat de ani și decenii un nivel excepțional de expertiză. Al-Haq, fondată în 1979, este probabil cel mai profesionist grup pentru drepturile omului din toată Israel-Palestina. Adalah – Centrul juridic pentru drepturile minorităților arabe din Israel și Centrul palestinian pentru drepturile omului produc în mod continuu cercetări și analize de top. Cum de nu auzim despre aceste organizații în mass-media? Dintre cei care consumă știri zilnice despre Israel-Palestina în mod regulat, dar exclusiv de la principalele instituții media din Occident, aș fi surprins dacă chiar și 0.1% ar auzi de vreunul dintre aceste grupuri pentru drepturile omului. Eu, în orice caz, probabil că nu am văzut niciodată o referire la vreuna dintre aceste organizații palestiniene în reportajele de masă.
Când Breaking the Silence a publicat Acesta este modul în care am luptat în Gaza, a fost publicat instantaneu în The Washington Post, CNN, Newsweek și The Independent, pentru a numi doar câteva exemple. Dar când organizațiile palestiniene pentru drepturile omului își publică concluziile, mass-media care stabilește agenda nu ascultă. Cum se face?
În fazele incipiente ale celei de-a Doua Intifade, să zicem, la sfârșitul anului 2000, 2001 și 2002, contrastul dintre atitudinile occidentale față de grupurile israeliene, pe de o parte, și grupurile palestiniene, pe de altă parte, era mult mai mult în fața ta. Îmi amintesc nenumărate conversații din acei ani în Finlanda cu jurnaliști și oameni din multe sfere ale societății finlandeze. Când m-am referit la o sursă palestiniană pentru a dovedi un fapt axiomatic – să zicem, ilegalitatea așezărilor israeliene – mulți au sugerat că ar prefera pur și simplu sursele israeliene. Dar mulți ar afirma, de asemenea, că sursele israeliene tind să fie mai de încredere și mai convingătoare. Câțiva dintre camarazii mei din toată Europa au împărtășit experiențe similare.
Ar trebui să fii nebun din punct de vedere clinic pentru a nu recunoaște cât de departe a ajuns Europa de la al Doilea Război Mondial în ceea ce privește cultura sa politică, spunând asta, să nu ne lăsăm duși de cap. Este o lucrare în curs, nimic mai mult. Într-adevăr, poziția convențională europeană față de Israel-Palestina este un exemplu. La fel este și reacția standard europeană la Breaking the Silence.
Teritoriile palestiniene sunt martorii la ceea ce este cea mai lungă ocupație militară în curs de după al Doilea Război Mondial și la o ocupație incredibil de violentă. Există un apartheid permanent în Cisiordania. Acesta este status quo-ul. Apoi, sunt sacrificări regulate în masă ale palestinienilor și libanezilor, efectuate după bunul plac de Israel. Dar ceea ce este remarcabil este că, spre deosebire de multe alte cazuri, există un corp gigantic de date de cercetare și documentare despre toate acestea. Există surse palestiniene, există surse israeliene, dar există și nenumărate surse internaționale, cum ar fi cercetările efectuate de marile organizații internaționale pentru drepturile omului, Națiunile Unite și așa mai departe.
Atunci când grupările palestiniene pentru drepturile omului produc mii de pagini de documentație, inclusiv nenumărate mărturii meticuloase ale martorilor oculari, despre crimele comise de armata israeliană, abia dacă provoacă vreo reacție în Occident; când unii soldați israelieni își descriu modus operandi ca ocupanți, vorbind adesea anonim și fără a cere urmărirea penală a celor care au comis crime de război, ei atrag interese pasionate din mass-media occidentală.
Care este contribuția rapoartelor Breaking the Silence la înțelegerea noastră despre Israel-Palestina? Că armatei israeliene nu îi pasă de civilii palestinieni? Că aderarea la dreptul internațional umanitar nu este o prioritate pentru armata israeliană?
În 2015, avem cu adevărat nevoie de soldați israelieni care au încălcat personal sau au fost martori din prima mână cum alți soldați au încălcat dreptul internațional pentru a ne convinge că este ceva în neregulă cu comportamentul israelian? Dezumanizarea și disprețul față de palestinieni par să fie atât de adânc în gândirea occidentală încât, pentru mulți, răspunsul este afirmativ.
Este posibil ca Breaking the Silence – ale cărei mărturii seamănă cu mărturiile date comisiilor pentru adevăr din țări precum Africa de Sud, Guatemala, Chile și Timorul de Est după ce au fost puse sub control încălcări sistematice – să joace un rol constructiv în Israel, o societate care rămâne surdă la concepte. precum dreptul internațional. Oricum se dorește să evalueze rolul intern al organizației în Israel, statutul prestigios al grupului în UE și SUA subliniază ceea ce a fost adevărat pe toată durata expansionismului israelian: că sursele israeliene sunt destul de blânde din punct de vedere politic și juridic. analizele sunt încă superioare surselor palestiniene care produc cercetări și analize solide, competente și amănunțite.
ZNetwork este finanțat exclusiv prin generozitatea cititorilor săi.
Donează