Probabil că mai puține idei sunt tratate cu mai mult dispreț în lumea de astăzi decât . . . ahem: o soluție cu un singur stat pentru Palestina și Israel, cu, Doamne, fiecare locuitor la fel de prețuit, la fel de liber.
„Sforăie! Nimeni nu vrea asta! Nu se poate, nu este adevărat!”
Răspunsul meu către cinici este următorul: Nu vom intra în viitor cu mințile închise. Nu vom găsi securitate – nu vom evolua – dacă alegem să rămânem supuși gândirii lineare, noi-vs.-ei. Nu vom deveni sinele nostru cel mai deplin și nu vom avea acces la propria noastră conștiință umană colectivă dacă alegem să rămânem închiși în propria noastră certitudine dreaptă. Dumnezeul nostru este mai bun decât zeul tău!
Recunosc de la început: acesta nu este un proces simplu, la fel cum a fost sau este simplă îmbrățișarea reticentă de către America a mișcării pentru drepturile civile. Dar dezumanizarea armată – adică război, ura, epurare etnică, ștergere culturală, măcel nesfârșit, uciderea copiilor, genocid – nu este nici „simplu” și nici măcar eficient în crearea unei lumi sigure pentru oricine. Războiul și ura nu perpetuează nimic în afară de ei înșiși. Stii asta, nu?
Dar ce zici de o soluție cu două stări? Niciuna dintre părți nu își dorește acest lucru și, cu Cisiordania invadată de coloniști israelieni, oricum nu este posibil. Conceptul de soluție cu două stări, Samer Elchahabi scrie pe site-ul Centrului Arab. „a fost folosit pentru a delegitimiza aspirațiile palestinienilor de egalitate și libertate, a permis extinderea necruțătoare a așezărilor pe pământul palestinian și a oferit o frunză de smochin pentru perpetuarea ocupației cu sprijinul occidental”.
Remarc, de asemenea, cuvintele perspicace ale consultantului de management și filosofului social Mary Parker-Follett, care a subliniat, în eseul său revoluționar din 1925 „Constructive Conflict”, că există trei moduri de bază de a trata conflictul: dominația, compromisul și ceea ce aș numi transcendență.
Dominarea este simplistă. Eu câștig, tu pierzi. Aceasta este esența fiecărui război și, evident, esența devastării în curs de desfășurare a Gazei de către Israel. Încercarea de dominare nu atinge niciodată inima conflictului, ci, mai degrabă, încearcă să-l omoare. Acest lucru nu funcționează niciodată. Compromisul este de obicei văzut, cu o reticență usturătoare, ca singura altă alegere, ca un fel de soluție în două stări. Ambele părți renunță la ceva; niciuna dintre părți nu obține ceea ce își dorește. „Compromisul”, a subliniat Parker-Follett, „nu creează, se ocupă de ceea ce există deja”. Și conflictul nu trece cu adevărat. Pur și simplu ia o formă diferită.
Dar a treia opțiune, la care s-a referit în eseul său drept „integrare”, se adresează nevoilor și dorințelor tuturor părților în conflict și creează ceva - o soluție - care nu existase anterior. Pe scurt, creează o lume mai bună.
„Deoarece conflictul – diferența – este aici în lume, deoarece nu îl putem evita, cred că ar trebui să îl folosim”, a scris Parker-Follett. „În loc să o condamnăm, ar trebui să o punem să funcționeze pentru noi.”
Este posibil acest lucru – în mijlocul iadului numit război? Majoritatea analiștilor conflictului par să respingă o soluție cu un singur stat, egalitate pentru toți drept „delirante” . . . Doamne, prea multă muncă. Este mult mai ușor să continui să urăști și să ucizi și să „termini treaba”, ca ginerele lui Trump. Jared Kushner a spus-o într-un interviu recent, adăugând că „proprietatea de pe malul apei din Gaza ar putea fi foarte valoroasă”.
Da, dominația este seducătoare, mai ales pentru cei care se află în cea mai avantajoasă poziție. Poate de aceea, de obicei, par a fi cei dezavantajați — victimizați, amenințați, lipsiți de întreaga lor umanitate — cei care sunt capabili să imagineze binecuvântările transcendente ale egalității, nu pentru unii, ci pentru toți. Acesta a fost cu siguranță cazul aici în SUA, unde cei încă dependenți de „America albă” văd valul crescător de egalitate al țării cu frică („încearcă să ne înlocuiască!”) mai degrabă decât cu mirare și uimire.
Elchahabi scrie: „Este imperativă o abatere de la soluția cu două state la un alt model bazat pe egalitate și drepturi democratice pentru toți. Soluția cu un singur stat presupune un singur stat democratic care să cuprindă Israel, Cisiordania, inclusiv Ierusalimul de Est și Gaza, cu drepturi egale pentru toți locuitorii, indiferent de etnie sau religie. Această schimbare de paradigmă abordează probleme de bază: dreptul la întoarcere pentru refugiații palestinieni, așa cum este stipulat în Rezoluția 194 a Adunării Generale a ONU; statutul Ierusalimului; și problema așezărilor.”
Și apoi face un punct cheie: „Soluția cu un singur stat le reimaginează ca provocări interne ale unei politici unificate, mai degrabă decât ca elemente cu sumă zero ale unui conflict bilateral”.
Aceasta este o ieșire din contextul obișnuit în care mass-media prezintă conflictul oribil: noi vs. Încercarea de a înțelege conflictul dintr-o viziune transcendentă a unității și conexiunii este ceea ce înseamnă a evolua. Lumea pe care suntem în curs de a o crea este mai mare și mai întreagă decât lumea fragmentată, spulberată, care există în prezent.
El continuă: „Israelii și palestinienii deopotrivă ar trebui să-și imagineze un stat unificat care să susțină drepturile și demnitatea tuturor cetățenilor săi, creând o identitate comună din bogata tapiserie a diverselor sale popoare. Această viziune, deși provocatoare, deține promisiunea unei păci durabile, construită nu pe separare și segregare, ci pe bazele justiției și respectului reciproc.”
Acesta este limbajul păcii. Umflă inima, transcende mintea mică a politicii globale. Palestina și Israelul ar putea transforma lumea.
Sindicat de PeaceVoice.
ZNetwork este finanțat exclusiv prin generozitatea cititorilor săi.
Donează