Evenimentele din Ucraina au declanșat discuții publice în Finlanda despre NATO (Organizația Tratatului Atlanticului de Nord). În mod similar, în 2008, criza din Georgia a provocat comentarii asupra politicii de securitate a Finlandei și a opțiunii NATO. În urma ambelor crize, susținătorii NATO în special, în principal din partea Partidului Coaliției Naționale (PCN) de dreapta, au trecut pentru a pune NATO pe agenda publică.
Telegramele diplomatice americane publicate de WikiLeaks indică, deloc surprinzător, că ambasada SUA la Helsinki și susținătorii pro-NATO din Finlanda lucrează de ani de zile pentru a reformula discuția despre NATO din Finlanda și a deschide calea pentru eventuala aderare a Finlandei la alianța militară.
În timp ce publicul finlandez a rămas împotriva aderării, conflictul din Ucraina s-ar putea dovedi a fi o schimbare mai semnificativă în acest sens decât criza din Georgia. Dar chiar și fără o schimbare semnificativă a opiniei publice, o mișcare către aderarea în viitorul apropiat nu poate fi ignorată din mână. Într-adevăr, prim-ministrul Finlandei și președintele NCP Alexander Stubb pledează pentru cererea de aderare la NATO în următorul mandat electoral.
Între timp, în plin conflict din Ucraina, Finlanda împreună cu Suedia au luat măsuri pentru a-și consolida legăturile cu NATO. Ambele țări au semnat un Acord de sprijin pentru națiunea gazdă cu alianța militară, stabilind un „statut special” (Stubb) cu NATO. Acordul, în conformitate cu Apărare știri, conține „un protocol în baza căruia Finlanda și Suedia ar permite, prin invitație, NATO să desfășoare mijloace terestre, navale și aeriene pe pământul suedez și finlandez. În cadrul acestui aranjament, Finlanda și Suedia ar fi de acord să ofere forțelor alianței occidentale sprijin logistic complet, inclusiv cazărmi, transport și muniție.”
Lustruirea imaginii NATO în Finlanda
Un cablu diplomatic american din septembrie 2008 a remarcat că „oficialii finlandezi au introdus NATO în sfera publică de când a început criza [din Georgia]. Referirile la NATO au apărut mai des de la Partidul Coaliției Naționale (NCP), membrul coaliției guvernamentale de centru-dreapta care favorizează aderarea la NATO”. Cablul continuă: „Deși nu contestă în mod deschis politica de securitate actuală, Stubb pare să testeze consensul.”
În urma evenimentului de 60 de ani de la NATO la Helsinki în 2009, însărcinat cu afaceri al Ambasadei SUA în Finlanda transmis prin cablu la Washington că evenimentul și discursul lui Stubb în special au contribuit la o „dezbatere bazată pe fapte” în Finlanda despre NATO. El a continuat: „Coordonăm cu alte ambasade ale statelor membre NATO, MAE, think tank-uri și Consiliul Atlantic pentru alte evenimente din acest an aniversar care vor contribui la această dezbatere”.
Conștient de opoziția publică față de NATO, un alt cablu diplomatic american din octombrie 2008 deplânge faptul că „Mulți finlandezi păstrează o viziune a NATO ca un bastion împotriva Uniunii Sovietice – și acum a Rusiei – și nu mai larg ca o alianță a apărării colective și a valorilor comune”. Pentru a schimba această percepție „învechită”, ambasada SUA la Helsinki și-a propus ca misiune „să promoveze o mai bună înțelegere a Alianței în urma conflictului din Georgia”, prin ceea ce a numit „tururi NATO”.
Rebranding-ul misiunii NATO a fost o provocare constantă pentru alianță încă de la prăbușirea Uniunii Sovietice, a cărei amenințare a fost motivul oficial al existenței NATO. Campania pro-NATO în curs de desfășurare în Finlanda poate fi văzută ca o parte periferică a acestui efort, pentru a justifica existența continuă a NATO.
Unul dintre aceste „turne NATO” pentru promovarea „dezbaterii bazate pe fapte” a avut loc la începutul anului 2010. În timpul seminarului de la Helsinki intitulat „Noua abordare strategică a NATO – abordare cuprinzătoare a managementului crizelor”, a spus Stubb, Că
NATO este o parte esențială a propriului nostru mediu de securitate european și global. Ea a proiectat securitate și stabilitate în Europa, inclusiv în Europa de Nord și Marea Baltică, în ultimele șase decenii. Alianța continuă, de asemenea, să servească drept bază pentru Transatlantic cooperare. NATO și UE sunt cele mai de succes mișcări de pace din lumea occidentală.
NATO – o mișcare de pace ca nicio alta?
Atrăgând atenția asupra refuzului de a recunoaște istoria implicării NATO în operațiunile teroriste din Europa în timpul Războiului Rece, jurnalistul de investigație finlandez Bruno Jäntti a scris în Al Jazeera în aprilie 2014, că „Dezbaterea publică privind aderarea Finlandei la NATO a fost marcată de denaturare și amnezie istorică”.
Jäntti elaborează,
Operațiunea Gladio a fost numele de cod pentru o operațiune Clandestină extinsă a NATO în Europa, care a rămas nedetectată timp de decenii. Ea a organizat structuri militare subterane de păstrare în mai multe țări europene (inclusiv Finlanda), a colaborat cu grupări teroriste și de extremă dreaptă și a subminat procesele democratice ale statelor vizate de campanie.
Dar chiar dacă ne uităm doar la perioada de după încheierea Războiului Rece, retorica înaltă despre istoricul NATO ascunde și ignoră unele dintre aspectele mai problematice ale alianței.
În articolul său despre extinderea NATO publicat în 1998, eminent istoric Războiul Rece John Lewis Gaddis a scris: „istoricii — în mod normal atât de controversați — sunt într-un acord neobișnuit: cu excepții remarcabile, ei văd extinderea NATO ca fiind prost concepută, prost timp și, mai presus de toate, nepotrivită realităților lumii post-Război Rece.”
Astfel, mulți au fost critici atunci când NATO a continuat să se extindă în anii 1990 fără un motiv credibil și cu încălcarea directă a promisiunilor făcute liderului sovietic Mihail Gorbaciov. Astăzi, NATO s-a extins până la granițele Rusiei, amenințăndu-i interesele geostrategice percepute.
Deși Stubb ar fi spus că NATO a fost una dintre cele mai „mișcări de succes pentru pace din lumea occidentală”, indiferent de rolul NATO în provocarea confruntării continue cu Rusia, ea cu greu poate fi văzută ca o performanță exemplară în consolidarea păcii.
Într-adevăr, ar fi util să ne întrebăm care ar fi fost reacția SUA dacă o alianță militară condusă de ruși s-ar fi extins în emisfera vestică și ar fi început să instaleze sisteme de apărare antirachetă aproape de granițele SUA?
În termeni mai largi, misiunea NATO în epoca post-Război Rece a fost în contradicție cu dreptul internațional și cu scopul Națiunilor Unite. De exemplu, în timpul războiului din fosta Iugoslavie din 1999, secretarul general al ONU, Kofi Annan, a afirmat că acțiunile NATO au constituit o „amenințare pentru nucleul sistemului internațional de securitate”.
Aranjamentele de securitate care se bazează pe alianțe militare care folosesc forța în mod unilateral pentru a-și promova propriile interese nu vor favoriza pacea și securitatea. Acest lucru poate fi realizat doar prin consolidarea ordinii juridice internaționale și a Națiunilor Unite în interesul tuturor statelor sale membre.
ZNetwork este finanțat exclusiv prin generozitatea cititorilor săi.
Donează