ÎN următoarele câteva săptămâni, guvernul Manmohan Singh se va confrunta cu cel de-al doilea test major pe frontul nuclear iranian. Pentru că Statele Unite și aliații săi europeni par hotărâți să trimită Teheranul Consiliului de Securitate al Națiunilor Unite pentru a urma un program de energie nucleară civilă, sfidând dictaturile Washingtonului. Provocarea pentru cea mai recentă isterie occidentală este decizia Iranului de a efectua experimente de cercetare privind conversia uraniului și alte aspecte ale ciclului combustibilului nuclear civil. Aceste experimente au loc în instalații care sunt pe deplin protejate de Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA). În plus, aceste activități nu sunt în niciun fel interzise nici prin Tratatul de neproliferare nucleară (TNP), nici prin Acordul de garanții al Iranului cu AIEA, publicat de Agenție ca Infcirc 214.
Articolul 4 din Infcirc 214 prevede: „Garanțiile prevăzute în prezentul acord vor fi puse în aplicare într-o manieră concepută: (a) pentru a evita împiedicarea dezvoltării economice și tehnologice a Iranului sau a cooperării internaționale în domeniul activităților nucleare pașnice, inclusiv schimb internațional de materiale nucleare; (b) pentru a evita interferența nejustificată în activitățile nucleare pașnice ale Iranului, și în special în exploatarea instalațiilor; …”
Este demn de remarcat faptul că Infcirc 214 – acordul legal principal care guvernează relațiile dintre Iran și AIEA – exclude în mod explicit agenția să facă orice ar putea împiedica dezvoltarea tehnologică a Iranului în domeniul activităților nucleare pașnice. Efectuarea cercetărilor și experimentelor privind ciclul combustibilului nuclear se încadrează în mod clar în această categorie. Cu toate acestea, SUA, precum și Marea Britanie, Franța și Germania (așa-numita European-3 sau E-3) doresc acum ca Consiliul guvernatorilor AIEA să se întrunească în regim de urgență cu scopul de a sesiza Iranul la CSNU pentru infracțiunea de nerespectare a obligațiilor sale de garanție.
În conformitate cu Acordul de garanții, Iranul este obligat să accepte garanții „cu privire la toate sursele sau materialele fisionabile speciale în toate activitățile nucleare pașnice... în scopul exclusiv de a verifica dacă aceste materiale nu sunt deturnate către arme nucleare sau alte dispozitive nucleare explozive”. La rândul său, AIEA are „dreptul și obligația” de a se asigura că se aplică garanții pentru toate astfel de activități „în scopul exclusiv de a verifica dacă astfel de materiale nu sunt deturnate către arme nucleare sau alte dispozitive explozive nucleare”.
De-a lungul anilor, Iranul (cum ar fi Coreea de Sud, Taiwan, Egipt și alte câteva țări) nu a reușit să raporteze la AIEA – și, prin urmare, să asigure garanții pentru – o serie de tranzacții și activități legate de nuclear. Aceste cazuri au fost investigate amănunțit de către inspectorii Agenției și au fost închise dosarele aferente acestora. Prin urmare în raportul său către Consiliul guvernatorilor AIEA din 2 septembrie 2005, Directorul general Mohammed el-Baradei a remarcat că „toate materialele nucleare declarate din Iran au fost contabilizate și, prin urmare, aceste materiale nu sunt deturnate către activități interzise”. Dr. el-Baradei a spus, totuși, că AIEA nu a fost încă în măsură să concluzioneze că nu au avut loc activități nucleare „nedeclarate” în Iran – o obligație care decurge nu din acordul de garanții, ci doar din Protocol adițional la care Iranul a spus că va adera în mod voluntar în 2003.
În ciuda acestei constatări, Consiliul guvernatorilor – acționând sub presiunea SUA și a E-3 – votat pe 24 septembrie anul trecut să constate că Iranul nu a respectat acordul său de garanții în contextul articolului XIIC din Statutul AIEA. În mod convenabil, a trecut cu vederea faptul că articolul XIIC, precum și articolele 18 și 19 din Infcirc 214, definesc nerespectarea în esență ca deturnarea materialului protejat în scopuri interzise, ceea ce dr. el-Baradei a exclus în mod explicit. Ca o idee pentru țările care nu se simt confortabil cu modul în care chestiunea iraniană era politizată în mod nejustificat, consiliul de administrație a decis să țină în așteptare momentul sesizării Iranului la Consiliul de Securitate al ONU mandatat în temeiul XIIC. Cu toate acestea, acest sop a fost menit doar ca un expedient temporar pentru a fi retras în primul moment convenabil. Și acel moment, în ceea ce privește Washingtonul, a sosit acum.
Avand in vedere componența actuală a Consiliului guvernatorilor, format din 35 de membri, SUA nu ar trebui să aibă nicio dificultate în a strânge voturile necesare pentru a trimite dosarul Iranului către Consiliul de Securitate. Deși ceea ce se va întâmpla după este o presupunere oricui, experiența ONU cu Irak sugerează că constrângerea și măsurile punitive nu ajută la atenuarea preocupărilor internaționale cu privire la posibila prezență a instalațiilor ilegale legate de arme nucleare în orice țară dată. În cuvintele Dr. el-Baradei, AIEA nu este încă în măsură să declare că Iranul nu are „nu există activități sau instalații nucleare nedeclarate”. Dacă incapacitatea AIEA de a face o astfel de declarație ar deveni un motiv pentru raportarea unei țări la Consiliul de Securitate și amenințarea acesteia cu sancțiuni, nu mai puțin de 106 țări - după cum a subliniat Uniunea Europeană anul trecut — ar trebui să fie puse în judecată pentru că fie nu au semnat, fie nu au ratificat sau pus încă în aplicare protocolul adițional.
Dacă scopul este într-adevăr să se asigure că Iranul nu are activități nucleare nedeclarate – un scop urgent și lăudabil, s-ar putea adăuga – cel mai bun mod de a-l realiza este de a asigura continuarea inspecțiilor AIEA. Site-urile suspectate că ascund instalații clandestine ar putea fi vizate pentru inspecții surpriză sau cu un preaviz scurt. Dar dacă scopul este menținerea vălului ambiguității ca viitor casus belli, trimiterea Iranului la CSONU ar fi pasul logic de făcut, deoarece Washingtonul este disperat să „prindă” Teheranul pentru a-și rupe legăturile cu AIEA sau să declare că nu va mai permit inspecțiile – singura cale prin care se poate stabili nevinovăția.
Pentru guvernul Manmohan Singh, cea mai recentă încercare de a trimite Iranul la CSONU și de a impune sancțiuni ca pedeapsă reprezintă o provocare juridică și politică deosebit de dificilă. În septembrie anul trecut, India a votat pentru rezoluția AIEA, dar a oferit și o „explicație de vot” în care a declarat că nu crede că Iranul se află în nerespectare sau că programul nuclear iranian a dat naștere la întrebări care erau de competența Consiliului de Securitate. Din septembrie nu s-a întâmplat nimic care să anuleze aceste două rezerve.
Dacă ceva, raportul din 2 noiembrie 2005 al dr. el-Baradei a fost rezonabil de optimist cu privire la cooperarea iraniană, motiv pentru care E-3 a decis cu înțelepciune să nu facă presiuni pentru o sesizare imediată a Consiliului de Securitate. Iar reluarea cercetării nucleare protejate – deși marchează încheierea suspendării voluntare și autoimpuse de către Iran a tuturor activităților legate de ciclul combustibilului – nu poate fi numită o încălcare a garanțiilor AIEA.
În cel mai bun caz, s-ar putea pune la îndoială înțelepciunea politică a Teheranului în a alege să pună capăt acestei suspendări în prezent, dar nu și dreptul său suveran de a face acest lucru. Dacă votul Indiei împotriva Iranului de anul trecut a surprins lumea și a creat o furtună politică acasă, votul din nou acum ar face o batjocură față de pozițiile declarate oficial ale țării și ar pune în discuție, încă o dată, angajamentul guvernului pentru o „politică externă independentă”.
Săptămâna aceasta, când subsecretarul de stat american Nicholas Burns sosește la New Delhi, este probabil ca problema iraniană să fie aproape la fel de proeminentă ca separarea planificată a instalațiilor nucleare civile și militare ale Indiei. Deși motivat de considerente strategice mai ample, acordul de referință dintre SUA și India din iulie anul trecut privind cooperarea nucleară civilă este, de asemenea, indisolubil legat de problema Iranului în ceea ce privește administrația Bush. În o conferință de presă pe 5 ianuarie, secretarul de stat american Condoleezza Rice nu ar fi putut fi mai explicit în legătură cu legătura atunci când a fost întrebată despre motivele pentru care acordul nuclear cu India a fost atât de important pentru Washington: „Nu putem spune indienilor, pe de o parte, voi nu pot – am prefera să nu fii – să fii angajat în relații energetice cu, de exemplu, Iranul, dar, apropo, nuclearul civil este închis pentru tine.”
Apologeții primului vot împotriva Iranului AIEA în septembrie anul trecut spun că, dacă americanii insistă asupra unui „ori sau”, este în interesul Indiei să aleagă cooperarea nucleară cu Washington în detrimentul hidrocarburilor din Iran. Ceea ce ei nu realizează este că o țară cu puterea Indiei are capacitatea politică și diplomatică de a obține ambele. Ceea ce nici ei nu realizează este că cel mai mic indiciu al dorinței Indiei de a permite SUA să-și dicteze alegerile strategice nu va face decât să încerce Washingtonul să extragă și mai mult.
Votul Indiei împotriva Iranului de anul trecut, de exemplu, a condus SUA să încerce să impună noi condiții care a fost în contradicție cu litera și spiritul acordului nuclear din 18 iulie. Printre acestea s-au numărat și cererea ca India să accepte garanții pe perpetuitate și să renunțe la pretențiile sale – așa cum se recunoaște în acel acord – la exact aceleași drepturi și obligații în domeniul nuclear ca și SUA, cu negocierile privind nuclearul civil-militar. Despărțirea foarte bine pregătită, guvernul Manmohan Singh ar trebui să reziste tentației de a clipi pentru a doua oară.
© Copyright 2000 – 2006 The Hindu
Vezi, de asemenea, seria mea anterioară de articole despre Iran și AIEA:
Puzzle persan I: Iranul și invenția unei crize nucleare (21 septembrie 2005)
Puzzle persan II: Ce a găsit cu adevărat AIEA în Iran (22 septembrie 2005)
Puzzle persan III: Lumea trebuie să stea fermă în diplomație (23 septembrie 2005)
Dezlegarea puzzle-ului persan al Indiei (27 septembrie 2005)
Când bullying-ul nu este suficient, încercați să dezinformați (21 Noiembrie 2005)
ZNetwork este finanțat exclusiv prin generozitatea cititorilor săi.
Donează