La sfârșitul anilor 60, când războiul SUA împotriva Vietnamului era puternic și oamenii puneau sub semnul întrebării capitalismul, am condus de la Eugene la Berkeley, unde locuia sora mea. Am dat de oameni care m-au invitat la o discuție despre pornire o comună. Acolo, toată lumea a vorbit despre renunțarea la societatea de consum și cumpărarea de terenuri pentru a scăpa de tot. Întrebând cum ai putea înfruntă ororile din jurul nostru, separându-te de societate, am primit o serie de denunțuri care mă acuzau că accept ceea ce pretindeam că mă opun.
După ce i-a povestit surorii mele despre această experiență, ea a invitat o prietenă la cină în noaptea următoare dintr-un grup numit Partidul Laburist Progresist. „Grozat”, eu răspuns. „Am auzit de ei, dar chiar nu știu nimic, decât că ar trebui să fie serioși.”
Da, PLP a fost foarte serios. Am început să fim de acord că abordarea abandonului nu poate opri imperialismul american. Dar când am sugerat asta mulți au un bun punct în a dori să trăiesc societatea după care tânjeau, sângele PLP din noua mea cunoștință părea să fiarbă. Aproape scuturând un deget, ea mi-a spus că conducerea clasei muncitoare trebuie sa nu devin absorbit de sine ci mai degraba ia mesaj de revoluție la etajul fabricii.
Tel contradicțiile celor doi serile au devenit un coșmar care se repetă în timp ce am rătăcit în și din contracultură și o multitudine de grupuri socialiste în următoarele câteva decenii. Unii au avut ideea că trebuie să trăim în moduri foarte diferite, dar nu s-au putut decide să se angajeze în luptă. Alții au înțeles clar lupta, dar nu ar accepta că crearea unei noi societăți necesită un alt mod de a exista în această societate.
Odată cu trecerea timpului, aceste perspective încep să reapară ca două fețe ale aceleiași monede. Din ce în ce mai mult, stânga SUA a înțeles schimbările stilului de viață ca fiind necesare pentru a prefigura o nouă lume. Din ce în ce mai mult, scriitorii conectează aceste viziuni aparent opuse asupra lumii.
Unul dintre acei scriitori este Howard Waitzkin, a cărui carte, Revoluția Rinky-Dink (2020, Daraja Press cu MR Essays), prezintă un nou mod de a repeta povestea că schimbările din viețile personale pot respinge capitalismul în timp ce construiesc relații pentru o lume post-capitalistă. Cu toate acestea, îmi fac griji că folosirea „rinky-dink” poate submina efortul serios al autorului de a integra viziuni anticapitaliste asupra lumii.
În ultimele decenii, stânga americană a adoptat mai multe moduri de a se opune normelor capitaliste de dominare prin ridicarea tabuurilor împotriva atitudinilor predominante printre strămoșii noștri politici, inclusiv interdicții împotriva limbajului care este rasist, sexist sau homofob. Waitzkin merge dincolo de enumerarea a ceea ce nu ar trebui să facem și face un salt înainte cu exemple concrete de ceea ce putem face pentru a „submina în mod creativ” capitalismul prin înființarea de coop de locuințe, dezvoltarea de sisteme alimentare și agricole alternative și găsirea unor metode de transport care să minimizeze utilizarea mașinilor. Unele dintre cele mai multe ale sale intrigant Propunerile sunt ca acei puțini stângi care au destui bani pentru investiții să-i poată folosi pentru finanțarea locuințelor cooperative și pentru cumpărarea de terenuri pentru agricultura locală. El explică cum aproape oricine poate rezista la plata taxelor de război cu riscuri minime.
Waitzkin se numără printre lista în creștere a autorilor care resping în mod deschis imperativul capitalismului pentru o creștere economică infinită. Fără a folosi aceste cuvinte, hNe sugerează cu tărie că lumea poate oferi vieți mai bune întregii umanități, reducând în același timp masa totală a producției capitaliste, care este o risipă covârșitoare.
Deoarece scopul lui este să scrie o carte scurtă în loc de o enciclopedie, există inevitabil subiecte pe care nu le acoperă. Waitzkin ar putea fi descris ca un sociolog medical care a scris articole excelente despre asistența medicală cubaneză. Prin urmare, este surprinzător faptul că el nu menționează eforturi precum Birthing Project USA și South Bronx Unite drept medicamente care exemplifica „economia solidară în afara capitalismului”.
În timp ce subtitlul cărții include conceptul potențial puternic de „reținerea consimțământului”, este important să înțelegem limitările acestuia. „Reținerea consimțământului” ar putea contribui și deveni o parte critică a unei lupte revoluționare, dar nu constituie o revoluție și, prin ea însăși, nu va doborî capitalismul.
Reținerea consimțământului” nu a funcționat atât de bine pentru nativii americani care practicau diferite forme de comunalism fără a-și da acordul pentru propriul lor exterminare. În mod similar, nu a funcționat pentru nenumăratele popoare indigene și tribale din întreaga lume care au văzut pământurile pe care au trăit timp de milenii ocupate de autoproclamați „proprietari”, cu păduri distruse, apele contaminate și aerul devenit irespirabil. În special, nu a funcționat bine pentru africanii ale căror cadavre au fost confiscate, legate și aruncate la bordul navelor în lanțuri, astfel încât să poată fi transportate peste ocean și vândute pentru muncă neremunerată.
Problematic într-un mod diferit este că cartea dezaprobă partidele elitiste de avangardă, fără a încurca în mod similar acțiunile social-democrate care i-au determinat pe leninişti să adopte metode de sus în jos în timpul Primului Război Mondial. Acest lucru însoțește o abordare a alegerilor care uneori este confuză și auto-contradictorie.
De exemplu, textul spune că obiectivul guvernării umane „prin alegeri a fost rareori realizat, dacă vreodată”. Totuși, autorul în mod justificat laudă realizările de construire a comunității ale Jackson Rising în Mississippi, care s-au datorat victoriilor electorale. În mod similar, autorul spune că tranziția pe care o ne imaginăm „nu are loc prin alegeri ale democrației burgheze, care nu au dus niciodată la o transformare socială”. Totuși, chiar pe aceeași pagină (37), autorul laudă comunalismul extins din Venezuela, un câștig social posibil prin alegerea lui Hugo Ch.átimp.
Waitzkin pune bazele temelor critice pe care viitorii autori ar trebui să le exploreze. Deși cartea abordează nevoia de a provoca capitalismul în viața noastră de zi cu zi, nu acoperă cum să legăm înfruntările disparate într-un cadru general. Sarcina tranziției revoluționare înseamnă dezvoltarea unei rețele în care oamenii cu interese diferite se coerează într-un organism social nou. Ceea ce istoria ne cere să depășim este atât intoleranța dogmatică a avangardelor, cât și tendința reformismului de a ajuta capitalismul să funcționeze mai bine fără a-l confrunta ca sistem.
Revoluția Rinky-Dinkeste o contribuție extraordinară la cercetarea modului în care ne putem trăi viața într-un mod care să ne pregătim pentru societatea pe care sperăm să o creăm. Merită mai mult decât citit – este ceva la care să te gândești profund.
Don Fitz ([e-mail protejat]) este în comitetul editorial al Gândirea socială verde. El a fost candidatul în 2016 al Partidului Verzilor din Missouri pentru guvernator. Cartea lui despre Asistența medicală cubaneză: revoluția în curs este disponibil din iunie 2020.
ZNetwork este finanțat exclusiv prin generozitatea cititorilor săi.
Donează