Ideea de a organiza Jocurile Olimpice de iarnă din 2018 în Coreea de Sud părea destinată să eșueze. Interesele a trei actori cheie – Statele Unite, Coreea de Sud și Coreea de Nord – au fost atât de diferite încât părea imposibil să se găsească compromisuri de lucru între ei.
Și totuși a fost un succes relativ neașteptat. Diplomația a câștigat. Acest lucru s-a datorat în mare măsură abilităților diplomatice remarcabile și nebănuite ale unei singure persoane: președintele Moon Jae-in al Coreei de Sud. Să trecem în revistă problemele despre care au existat dezacorduri profunde și să explicăm pozițiile celor trei guverne de la începutul anului 2018.
Președintele american Trump nu a vrut ca Coreea de Nord să participe nici măcar la Jocurile Olimpice. Era intenționat să găsească modalități de a pedepsi Coreea de Nord pentru că a sfidat diferite rezoluții ale Națiunilor Unite. El a insistat ca Coreea de Nord să renunțe la utilizarea armelor nucleare și să le distrugă pe cele pe care le avea deja. Intenționa să se angajeze în manevre militare care să impresioneze regimul nord-coreean cu nebunia de a rezista cererilor SUA. El s-a opus oricăror discuții diplomatice cu regimul nord-coreean până când aceștia au fost de acord în principiu cu aceste cereri.
Liderul nord-coreean, Kim Jong-un, a respins ferm orice idee de denuclearizare. El a spus că ar fi dispus să se întâlnească cu președintele Trump doar dacă întâlnirea ar fi fără condiții prealabile și dacă Statele Unite își vor înceta acțiunile agresive împotriva Coreei de Nord, cum ar fi manevrele militare. El a mai spus că aceste chestiuni pot fi discutate doar într-o întâlnire unu-la-unu a Coreei de Nord și a Statelor Unite. El a respins în mod special orice grup alternativ ca partener de întâlnire, cum ar fi așa-numitul Grup celor șase (cei cinci membri ai Consiliului de Securitate al ONU plus Germania). De asemenea, a refuzat prezența Coreei de Sud la întâlnire.
În această situație periculoasă de blocaj total, președintele Moon a căutat să găsească spațiu pentru o a treia poziție. El a vrut să liniștească Statele Unite că Coreea de Sud încă prețuiește, mai presus de toate, alianța sa cu Statele Unite. El a dorit, de asemenea, să convingă Coreea de Nord să reducă tensiunile din peninsula coreeană.
Prima realizare a președintelui Coreei de Sud a fost obținerea consimțământului Coreei de Nord pentru a participa la Jocurile Olimpice. De asemenea, a obținut sprijinul Coreei de Nord pentru a avea o prezență comună a echipelor lor sub un singur steag. Într-un sport a fost creată o singură echipă comună.
Președintele Moon a căutat să asigure Statele Unite că dorește să mențină același nivel înalt de alianță care funcționa de mult timp. El a sugerat însă amânarea manevrelor până după Olimpiada. Fără tragere de inimă, Statele Unite au fost de acord.
Președintele Moon a încercat apoi să determine Coreea de Nord să impună un armistițiu temporar în lansările de rachete până după Jocurile Olimpice. Coreea de Nord a fost tacit de acord. Probabil, acest lucru a deschis calea participanților la nivel înalt de ambele părți. Fiecare țară a participat la sesiunile de deschidere cu un oficial de top, plus o femeie apropiată liderului.
În cazul Coreei de Nord, a fost șeful nominal al statului, Kim Yong chol, ca președinte al delegației nord-coreene, plus Kim Yo-jong, sora și confidentul liderului Coreei de Nord. Ea a sosit cu o invitație adresată președintelui Moon să viziteze Coreea de Nord. În cazul SUA, a fost vicepreședintele Pence și Ivanka Trump, fiica și confidenta președintelui Trump.
Deși Statele Unite erau împotriva întâlnirilor cu nord-coreenii, un canal privat a fost folosit pentru a aranja o întâlnire între vicepreședintele Pence și nord-coreenii. Cu toate acestea, pentru a-i liniști pe susținătorii americani ai președintelui Trump, vicepreședintele Pence a denunțat public regimul nord-coreean. Răspunsul nord-coreean la această palmă publică a fost anularea întâlnirii cu Pence în ultimul moment.
Cu toate acestea, atât reprezentanții Coreei de Nord, cât și cei americani au participat la sesiunea de închidere. Au evitat cu atenție orice contact unul cu celălalt, dar au evitat și denunțurile reciproce.
Cum putem interpreta ceea ce s-a întâmplat? Regimul nord-coreean a făcut niște concesii liniștite, care au fost în realitate temporare. Cu toate acestea, le-au făcut. Trump a făcut niște concesii mai mari, care au fost, de asemenea, temporare. Președintele Moon a obținut creditul, atât în Coreea de Sud, cât și în alte părți, de a crea acest armistițiu pentru pace. Chiar și unii dintre conservatorii din Coreea de Sud au văzut o oarecare valoare în ceea ce a fost realizat.
În sesiunea de închidere, nord-coreenii au declarat că relațiile dintre Coreea de Nord și Coreea de Sud ar trebui să „îmbunătățească împreună”. Vor ei acum? Și va avea loc acum o altă întâlnire oficială SUA-Coreea de Nord? Nimic nu este mai puțin sigur. Dar vântul din coadă este cu președintele Moon, care, prin urmare, este, fără îndoială, marele câștigător al negocierilor la Jocurile Olimpice. A îndoit regimul nord-coreean și l-a întrecut pe cel american. Nu e rău, după orice definiție.
ZNetwork este finanțat exclusiv prin generozitatea cititorilor săi.
Donează