La sfârșitul lunii mai, „Grupul Rio” al țărilor din America Latină a discutat despre cum să se ocupe de războiul civil din Columbia. Președintele Columbiei, Alvaro Uribe Velez, a cerut o declarație din partea grupului care i-a cerut lui Kofi Annan să dea FARC – principalul grup de gherilă columbian – un ultimatum. Ultimatumul a fost ca FARC-urile să vină la masa negocierilor, sau altfel. Sau ce, nu a fost specificat. Președintele Hugo Chavez al Venezuelei și-a înregistrat disidența cu ultimatum. El a spus că o astfel de declarație ar putea avea doar efectul de a pregăti calea pentru o intervenție multilaterală în Columbia. Uribe a spus că dacă s-a dat sau nu un ultimatum, viitorul Americii Latine este în lupta împotriva terorismului și a traficului de droguri.
Uribe a continuat apoi să prezide o lună de violențe extraordinare de tot felul, în fiecare etapă luând decizii pentru escaladarea acestei violențe.
Una dintre primele decizii a fost schimbarea sistemului teribil de inadecvat existent din 1998 pentru protejarea unioniștilor. Mii de unioniști au fost uciși de violențe paramilitare în timpul războiului din Columbia. Numai anul acesta 35 de activiști au fost uciși. În 2002, numărul era de peste 150. În schema pe care Uribe a decis să o înlocuiască, sindicaliștilor li s-a permis să aibă gărzi de corp. În noul plan, bodyguarzii urmează să fie numiți de guvern. Având în vedere că forța paramilitarilor provine din legăturile sale cu armată și poliție, ca guvernul să numească bodyguarzi pentru unioniști este ca și cum ai lăsa vulpea să păzească găinăria.
Indiferent de starea actuală de protecție a sindicaliștilor, sistemul a eșuat cu siguranță la două săptămâni după anunțul lui Uribe, când pe 16 iunie, Luis H. Rolon de la Uniunea Vânzătorilor de Loterie a fost ucis la Cucuta, Morelly Guillen, de la sindicatul lucrătorilor din domeniul sănătății, a fost ucis la Tame, iar pe 17 iunie, Orlando Fernandez de la sindicatul sectorului public din Valledupar a fost ucis.
Un alt program inventiv de pedepsire a unioniștilor dezvoltat de guvernul lui Uribe este „Programul de îmbunătățire și competențe”. În acest program, sindicaliștii sunt trimiși în izolare pentru a „lucra” cu un „tutor”. Tutorul le atribuie muncă, le evaluează săptămânal și le interzice să se întoarcă la locul de muncă.
După testarea strategiei „privatizării prin bombardare” în mai (http://www.en-camino.org/may202003podur.htm), guvernul lui Uribe a escaladat masiv lichidarea întreprinderilor de stat. Pe 14 iunie (cu zile înainte ca trei unioniști să fie uciși), guvernul a anunțat privatizarea TELECOM, rețeaua de telefonie a Columbiei. Sindicatul estimează pierderi de locuri de muncă la 10,000. Un comunicat privind campania de solidaritate Regatul Unit-Colombia oferă fundal pentru lichidarea TELECOM:
„Presiunea decisivă a venit de la Washington. După cum subliniază directorul pentru sectorul public al CUT Miguel Caro: „SUA au insistat ca o condiție pentru includerea Columbiei în negocierile din Zona de Liber Schimb a Americilor ca contractele unilaterale de „risc partajat” semnate cu companiile americane să fie implementate”.
„Contractele cu „risc partajat” denumite greșit nu au fost, desigur, nimic de acest fel, ci doar un mecanism prin care multinaționalele străine au dezlănțuit sectorul de stat. În 1993, TELECOM a semnat contracte cu șase multinaționale pentru a furniza 2 milioane de linii telefonice. Au pus 1.8 milioane de linii, dar au fost vândute doar 1.15 milioane. În timp ce investiția a venit din fonduri de stat, „riscul partajat” a însemnat că multinaționalelor li se garantează un venit, indiferent de numărul de linii vândute. NORTEL și celelalte companii au cerut un contract de 2 miliarde de dolari. Guvernul columbian anterior a oferit 600 de milioane de dolari, dar acest lucru nu a fost suficient pentru NORTEL, care a făcut lobby Congresului SUA pentru a bloca orice acorduri generale de comerț și investiții până când cererile sale sunt îndeplinite. Uribe a acceptat, de aici lichidarea și vânzarea care, potrivit lui Miguel Caro, „demonstrează încă o dată supunerea guvernului columbian la dictaturile puterii imperialiste americane”.
Dar TELECOM a fost doar începutul. De asemenea, sunt programate pentru privatizare - printre sute de altele - Securitatea Socială și ECOPETROL, compania națională de petrol. ECOPETROL a fost creat în 1948, ea însăși rezultatul unei lupte a muncitorilor. Are active de peste 8 miliarde de dolari și aduce venituri de 2 miliarde de dolari anual. Sindicatul muncitorilor din petrol, USO, este unul dintre cele mai combative și organizate sindicate din Columbia și, de asemenea, unul dintre cele mai afectate. Instalațiile ECOPETROL au fost militarizate înainte de privatizare.
Războiul împotriva indigenilor, afro-colombienilor și țăranilor din mediul rural a continuat și el. Pe 8 iunie, în Riosucio, Caldas, 4 activiști indigeni au fost uciși și alți 4 răniți grav într-un atac paramilitar. La fel ca majoritatea masacrelor paramilitare, acesta a fost precedat de amenințări cu moartea cu mult timp înainte, urmate de cereri adresate guvernului de protecție. Guvernul a oferit, ca ajutor, un telefon mobil și ajutor cu transportul, înainte să vină masacrul.
În comunitatea afro-colombiană Zabaletas, Buenaventura, paramilitarii au ucis 5 persoane pe 14 iunie. PCN (Procesul Poporului Negru), a raportat că acesta a fost unul dintre multele masacre din comunitățile lor - valuri de masacre au avut loc în 1996, 2000 și 2001. Intenția, atunci, ca și acum, a fost de a face oamenii să fugă, de a „elibera” teritoriul pentru dezvoltarea resurselor naturale și a megaproiectelor.
Ea echivalează cu un atac violent la nivel național, pe fiecare front.
Și în fiecare moment, columbienii rezistă, eroic. Pe 19 iunie, aproximativ 600,000 de muncitori din sectorul de stat au intrat în grevă pentru a opri privatizările. Ei au mărșăluit în Bogota și în Barrancabermeja (unde ECOPETROL are instalațiile sale), unde forțele de securitate guvernamentale au întrerupt demonstrațiile cu tunuri de apă și gaze lacrimogene. Soarta a zeci de mii de muncitori, a infrastructurii publice a Columbiei, ar putea fi decisă de rezultatul acestei greve. În cuvintele campaniei de solidaritate Regatul Unit-Colombia, „Va fi nevoie de o presiune enormă din interior și din exterior pentru a opri marșul fascismului în Columbia. Departamentul pentru Drepturile Omului CUT a făcut apel la solidaritate, subliniind nevoia de mobilizare a protestelor la nivel internațional și a acompaniamentului fizic în Columbia.”
Pe 22 iulie 2003 va începe un boicot împotriva Coca Cola. SINALTRAINAL, sindicatul columbian al lucrătorilor din alimente și băuturi, are un motiv mai bun decât majoritatea să-și dorească un astfel de boicot. Opt dintre membrii săi au fost asasinați de paramilitari finanțați de companiile de îmbuteliere Coca Cola. Sute dintre lucrătorii lor au fost concediați și reținuți, chiar răpiți, torturați și dispăruți, ca parte a războiului murdar din Columbia, care ucide membri ai opoziției sociale, astfel încât corporațiile multinaționale să poată face profituri.
SINALTRAINAL a încercat o cale legală, cu ajutorul Sindicatului Oțelului Unit. Judecătorul a decis că îmbuteliatorii Coca Cola au un caz de răspuns, dar Coca Cola a decis să nu mai joace. Cererile sunt pentru reparații, schimbarea politicii și angajamentul de a respecta drepturile omului ale lucrătorilor și ale populației. Într-un tribunal public împotriva impunității, SINALTRAINAL a găsit Coca Cola vinovată de încălcarea drepturilor omului ale lucrătorilor săi; beneficiind de atacurile asupra unioniștilor din Columbia, Guatemala, Peru, Brazilia, SUA, Venezuela, Palestina, Turcia, Iran și din alte părți; contaminarea surselor de apă prin poluarea de la fabricile de îmbuteliere; discriminare rasială; utilizarea irațională a apei în lume și jaful apei din comunitățile din India; sprijin pentru oligarhia venezueleană. Boicotul urmează să dureze, în fraza sa inițială, timp de un an. „Nu constă doar în a nu consuma produsele corporației transnaționale Coca Cola, ci este și o campanie permanentă și susținută de denunțare, organizare și luptă împotriva politicilor companiei”.
Uribe a încheiat luna cu un document de 53 de pagini care prezintă noua sa strategie. Se numește „securitate democratică” și vorbește de la sine. Face parte din proiectul mai larg și accelerat al SUA de jefuire a resurselor și a sectoarelor publice din fiecare țară din lume prin teroare, război și globalizare capitalistă.
Cu ani în urmă, zapatiştii din Mexic s-au confruntat şi cu un preşedinte care schiţa o „nouă strategie” împotriva lor. Ei au comentat că nu a fost nou, nici o strategie, doar aceeași bătaie stupidă care presupune că un popor care a rezistat cinci sute de ani va uita brusc cum.
Colombienii nu vor uita cum. Dar vor trebui să facă față singuri atacului?
Justin Podur menține paginile de vizionare Columbia din ZNet (www.zmag.org/crisescurevts/colombia/colombiatop.htm). El poate fi contactat la [e-mail protejat]
ZNetwork este finanțat exclusiv prin generozitatea cititorilor săi.
Donează