LA 20 octombrie, știrile au trecut din Sirte, Libia, că Muammar Qaddafi a fost ucis. Foarte curând, imaginile de pe telefonul mobil și apoi videoclipurile au fost încărcate pe YouTube și difuzate pe canalele de știri în limba arabă, urmate apoi rapid de agențiile de presă din alte părți. Imaginile groaznice au venit fără context. A existat jubilație din partea presei controlate de nordul Atlanticului și din Golful Arabiei (The Sun, de la News Corporation, a purtat o fotografie îngrozitoare a lui Qaddafi sub titlul „Asta e pentru Lockerbie”). Piesa de rezistență a venit la Kabul, Afganistan, când secretarul de stat al Statelor Unite, Hillary Clinton, s-a așezat pentru un interviu de știri. Între segmente, cu camera încă rulând, Hillary Clinton a parafrazat un binecunoscut citat al lui Julius Caesar (veni, vidi, vici), „Am venit, am văzut, a murit”. Era un teatru nemilos.
Videoclipul de pe telefonul mobil a oprit sărbătoarea. Îl arăta pe Qaddafi însângerat, dar viu. Este împins, aruncat pe capota unei mașini pentru a fi defilat de la Sirte la Misrata. Gaddafi pledează: „Nu știi că ceea ce faci este greșit?” Luptătorii îl ignoră. Banda se termină. Fotografiile unui Qaddafi mort completează povestea. Se vede că a fost împușcat în cap. Ceea ce se confirmă acum este că și el a fost sodomizat.
În spații mai sobre, imaginile au provocat repulsie. Din acest motiv, Oficiul Națiunilor Unite pentru Drepturile Omului a cerut o anchetă. Nu după mult timp, un astfel de apel a avut ecou în capitalele statelor membre ale Organizației Tratatului Atlanticului de Nord (NATO), precum și în Consiliul Național de Tranziție al Libian (NTC). Devenise imposibil să ignorăm dovezile vizuale care sugerau încălcări ale Cartei drepturilor omului a ONU și ale Convențiilor de la Geneva. Familia lui Qaddafi, aflată acum în principal în Algeria, a propus să dea în judecată NATO și noul guvern libian la Curtea Penală Internațională (CPI).
NATO a intrat în acest război cu scopul presupus de a menține Convențiile de la Geneva (pentru a preveni masacrul civililor de către un stat). Războiul s-a încheiat cu încălcarea acelor convenții. A pus o pată pe noua Libie.
Graba bruscă de a investiga modul de ucidere are un preț. Se va concentra atenția asupra luptătorilor din Misrata și Benghazi care au ajuns la locul convoiului bombardat, din care fugise Qaddafi pentru a se ascunde într-un canal. Va fi contestată cu Sanad al-Sadek al-Ureibi, în vârstă de 22 de ani, din Benghazi, care susține că l-a împușcat pe Qaddafi pentru că luptătorii din Misratan au vrut să-l ducă în orașul lor. Acești tineri rebeli, fără nicio disciplină militară și fără pregătire în normele internaționale de război, vor suporta greul vinei, dacă există.
În afara cadrului investigațiilor va fi racheta trasă fie de la o aeronavă NATO, fie de la o dronă care a oprit convoiul la plecarea din Sirte, în afara câmpului de luptă. Pe parcursul mandatului din trecut (Phillip Alston) și prezent (Christof Heyns) Raportor special al ONU pentru execuții extrajudiciare, sumare sau arbitrare, au fost publicate mai multe rapoarte care avertizează cu privire la utilizarea dronelor sau a altor forme de atac aerian pentru a conduce asasinate vizate. După uciderea lui Osama bin Laden în mai, de exemplu, Christof Heyns și Martin Scheinin (raportorul special al ONU pentru protecția drepturilor omului în combaterea terorismului) au remarcat că forța letală ar putea fi folosită doar în cazuri excepționale. „Cu toate acestea, norma ar trebui să fie ca teroriștii să fie tratați ca infractori, prin procese legale de arestare, proces și pedeapsă hotărâtă judiciar.” Precauția lor se aplică tuturor cazurilor de utilizare a dronelor sau a dispozitivelor aeriene pentru a trage în oameni (o parte din motiv este, de asemenea, că astfel de atacuri au o rată atât de slabă, cu un militant ucis la fiecare 50 de civili, după cum arată dovezile din Pakistan. ).
Epurare etnica
În imaginile de pe telefonul mobil cu capturarea lui Qaddafi, există o imagine a unui bărbat cu pielea închisă la culoare, legat de un stâlp. S-a făcut puțin despre această imagine și despre curățarea etnică sistematică care a început la începutul războiului și s-a intensificat de atunci. La începutul războiului, rebelii s-au chinuit cu privire la folosirea „mercenarilor africani” de către Qaddafi, parcă ar spune că, deoarece nu avea sprijin în țară, a trebuit să recurgă la cumpărarea armatei sale. Rapoartele din presă au vorbit despre arestarea și uciderea libienilor cu pielea întunecată și a celor care veniseră fie să lupte, fie să caute de lucru din alte părți ale Africii. Niciuna dintre țările NATO nu a luat o poziție cu privire la aceste rapoarte, nici ONU. În cele din urmă, la începutul lunii septembrie, Human Rights Watch a lansat o notă consultativă prin care le cere noilor autorități libiene să „oprească atacurile arbitrare asupra africanilor de culoare”. Sarah Whitson, directorul Human Rights Watch pentru Orientul Mijlociu [Asia de Vest] și Africa de Nord, a remarcat: „Este un moment periculos să fii cu pielea întunecată în Tripoli. Consiliul Național de Tranziție ar trebui să înceteze arestarea migranților africani și a libienilor de culoare, dacă nu are dovezi concrete de activitate criminală. De asemenea, ar trebui să ia măsuri imediate pentru a-i proteja de violență și abuz.” La sfârșitul lunii august, luptătorii rebeli au golit orașul Tawarga, unde locuiesc în principal libieni cu pielea întunecată.
Diana Eltahawy de la Amnesty International a declarat pentru The Telegraph (Londra): „Ne-am întâlnit pe Tawargas în detenție, luați din casele lor pur și simplu pentru că sunt Tawargas. Ne-au spus că au fost forțați să îngenuncheze și bătuți cu bastoane”.
În august, președintele Uniunii Africane (UA), Jean Ping, a remarcat că „NTC pare să confunde oamenii de culoare cu mercenarii. Dacă fac asta înseamnă că o treime din populația Libiei care este de culoare este și mercenari. Ei ucid oameni, muncitori normali, îi maltratează.” La mijlocul lunii octombrie, Consiliul de Pace și Securitate al UA a cerut NTC să protejeze toți lucrătorii străini, „inclusiv muncitorii migranți africani”. Niciunul dintre statele NATO nu s-a alăturat UA la această solicitare sensibilă și de bază.
Human Rights Watch a început să acumuleze cioburi de dovezi de la Sirte, unde se pare că rebelii au executat un număr nespus de rezidenți și susținători Qaddafi: 53 de cadavre legate și împușcate în hotelul Mahari și cadavre din rezervorul de apă din Districtul 2 din Sirte. Există, de asemenea, dovezi sporadice ale altor astfel de masacre retributive în Tripoli, în Munții Nafusa și în Misrata. S-a făcut puțin despre aceste evenimente.
În SUA, există liniște virtuală asupra tuturor acestor lucruri. Dreptul internațional a încetat să mai fie un standard de judecată, mass-media fiind acum predată unei viziuni asupra lumii care pare moștenită de la fostul vicepreședinte Dick Cheney (că dreptul internațional este un obstacol pentru războiul împotriva terorii). Declarația lui Hillary Clinton dezvăluie sentimentele care stau la baza politicii externe a SUA. La câteva zile după comentariile ei la Kabul, secretarul de stat sa întâlnit cu ministrul de externe al Bahrain, Shaikh Khalid bin Ahmed al-Khalifa, care a venit la Washington cu o listă de cumpărături care includea arme (inclusiv arme „cu dublă utilizare”, pentru a le folosi împotriva unui armata străină și împotriva propriei populații, așa cum au demonstrat Bahrain și Arabia Saudită în martie 2011).
Asasinarea vizată a devenit o parte standard a arsenalul SUA (chiar și împotriva propriilor cetățeni, așa cum sa întâmplat în cazul lui Anwar al-Awlaki, care a fost ucis în Yemen la sfârșitul lunii septembrie de o rachetă lansată de dronă americană). Nerespectarea încălcărilor drepturilor omului ale aliaților săi face, de asemenea, parte din gramatică, deoarece atacurile Bahrainului și Arabiei Saudite asupra civililor nu sunt tratate cu nicio seriozitate. Într-adevăr, arhitectul noii agresivități arabe din Golf, Nayef bin Abdulaziz, este noul prinț moștenitor al Arabiei Saudite; drepturile omului nu vor avea loc în peninsula (mai puțin în Yemen). Când fostul prinț moștenitor, sultanul bin Abdul Aziz, a murit la câteva zile după ce Gaddafi a fost ucis, Hillary Clinton și-a oferit „cele mai profunde condoleanțe” monarhiei saudite și a spus: „Va fi dor de el”. Nu există o astfel de grație pentru Qaddafi, care fusese un aliat apropiat al SUA în războiul său împotriva terorii. Războiul din Libia a reabilitat doctrina intervenției umanitare. Fusese scos din favoare după haosul din Irak. În aprilie, Franța și ONU au folosit acțiuni armate pentru a-l înlătura pe Laurent Gbagbo de la putere în Coasta de Fildeș. Un înalt oficial al ONU a spus: „Acțiunea din Coasta de Fildeș a primit un impuls psihologic de faptul că se întâmplă pe fundalul Libiei și susține narațiunea dlui [Barack] Obama că intervenția este justificată în unele cazuri”.
Odată cu căderea Tripolii și execuția lui Qaddafi cu un cost mic pentru statele NATO, au început noi aventuri armate în Africa: mai multe atacuri cu drone în Somalia, forțele speciale ale SUA în Uganda și undă verde pentru forțele armate kenyene intra in Somalia. UA rămâne predispusă. Este probabil ca, având în vedere un interval rezonabil, SUA să ceară noilor autorități libiene acces la pământ pentru a construi o bază și a aduce pe continent Comandamentul SUA pentru Africa (AFRICOM) (în prezent are sediul la Stuttgart, Germania, deoarece niciun țara a salutat-o). Aceste evoluții sunt susținute de modelul libian de intervenție – atacuri armate minime, dar mortale ale NATO și ale SUA, forțelor proxy având permisiunea de a acționa după cum doresc. Lipsa de vigilență față de războiul propriu-zis purtat în Libia, cu încălcările sale de rutină ale dreptului internațional, nu va face decât să încurajeze și mai mult astfel de aventuri. Din acest motiv, investigațiile ONU și ale altor organisme sunt cruciale, la fel ca și interesul continuu al presei de a raporta aceste investigații.
Gaddafi este acum îngropat într-un loc nedezvăluit. Testamentul său cere să fie înmormântat împreună cu strămoșii săi într-un cimitir din Sirte. Asta a fost ignorat. Testamentul lui Gaddafi mai întreabă: „Poporul libian nu ar trebui să renunțe la sacrificiile oamenilor liberi și cei mai buni. Îi invit pe susținătorii mei să continue rezistența și să lupte împotriva oricărui agresor străin împotriva Libiei, astăzi, mâine și întotdeauna.” Rezistența poate fi moartă. Dar spiritul de independență la care invocă Gaddafi este greu testat.
ZNetwork este finanțat exclusiv prin generozitatea cititorilor săi.
Donează