Carl Van Vechten è u Rinascimentu di Harlem: Un ritrattu in biancu è neru,
Di Emily Bernard, Yale University Press, $ 30, 358 pagine
Una persona bianca pò mai sapè veramente ciò chì a vita nera è a cultura nera sò tutte? Hè pussìbule di chjappà e cumplessità chì dividenu è uniscenu americani bianchi è neri? In un annu quandu i Republicani facenu una campagna razzista pocu velata contr'à u primu presidente neru di l'America - è u muvimentu gay istituzionale pare cusì ignurà i bisogni è e preoccupazioni di i queers di culore - sò quistioni d'immediatezza ardente è quelli chì i gay americani anu urgentemente bisognu di affruntà.
A vita è u travagliu di Carl Van Vechten stanu cum'è un faro di luce per quelli veramente impegnati à affruntà questi prublemi. Un novu libru impurtante è affascinante, "Carl Van Vechten and the Harlem Renaissance: A Portrait in Black and White", publicatu da Yale University Press, spiega è difende u so rolu cruciale cum'è un omu biancu chì hà passatu a maiò parte di a so vita à esplorà è prumove u neru. cultura cum'è patronu è co-conspiratore di parechji di l'intellettuali è artisti afro-americani più significativi è impurtanti di l'America.
Stu superbu libru vene da a penna di un distintu studiosu afro-americanu, Emily Bernard, un prufissore di l'Università di Vermont d'Inglesi è di Studi Etnici chì s'hè dedicatu à studià u Rinascimentu di Harlem è, in particulare, u rolu cataliticu di Van Vechten in a so fioritura. . Unu di i so libri precedenti, "Le lettere di Langston Hughes è Carl Van Vechten", era un Libru Notable di l'annu di u New York Times.
Ancu s'ellu hè ricurdatu oghje da a maiò parte di a ghjente cum'è un fotografu di ritratti brillanti, Van Vechten, chì hè mortu in u 1964 à l'età di 84 anni, era ancu un intellettuale influente chì hè accadutu à esse queer. Ancu s'ellu era duie volte maritatu cù e donne - una volta brevemente è a seconda volta cù l'attrice russa Fania Marinoff, per 50 anni finu à a so morte - a so orientazione sessuale era soprattuttu versu l'omi, qualcosa chì hà fattu pocu sicretu. Marinoff, chì hà cunnisciutu è accettatu parechji amanti maschili di Van Vechten, spiegò una volta a longevità di u so matrimoniu dicendu chì avianu trovu "un sensu di l'umuri megliu cà l'appartamenti separati".
Van Vechten era un ghjurnalistu, un criticu di musica, teatru, danza è literatura, è un rumanzu è saggiista è un fotografu appassiunatu di a vita.
Un pruduttu di u core americanu, Van Vechten era u figliolu di una famiglia benestante in Cedar Rapids, Iowa. U so babbu, chì hà dotatu una scola per i zitelli neri poveri, hà inculcatu i principii di l'ugualità razziale in ellu da ghjovanu, urdinendu à indirizzà sempre l'impiegati neri di a famiglia cum'è "Mr". è "Sra." in una era in quale pochi bianchi facianu cusì.
Dopu avè graduatu da l'Università di Chicago, Van Vechten si trasfirìu à New York, diventendu l'assistente criticu musicale à u Times, è più tardi diventendu u so primu criticu di ballu mudernu durante l'apogeu di Isadora Duncan. Pigliò un annu sabbaticu in u 1907 per studià l'opera - una altra di e so passioni di a vita - in Europa. In un altru viaghju in Europa, in u 1913, scontra à Gertrude Stein, chì divintò un amicu per a vita. Van Vechten hà aiutatu à publicà e so opere, è à a so morte l'hà chjamatu cum'è u so esecutore literariu.
Quandu hà publicatu u so primu rumanzu, "Peter Whiffle", in u 1922 - chì hè diventatu un bestseller è hà assicuratu a so celebrità - avia digià publicatu ottu libri di saggi nantu à a musica, u teatru, a danza è a literatura, è era un famusu. è criticu rispettatu.
Spiritu, irriverente è satiricu in i so primi rumanzi, era abbastanza audace per u so tempu in a manera di evoca l'omosessualità, ritrattendu u mondu bohemiu gay in u quale si moveva è campava. U so secondu rumanzu, "The Blind Bow-Boy", publicatu in u 1923, conta a storia di un picciottu chì, ribelluti contr'à u so babbu censoriu, abbanduneghja a so moglia di duie settimane per traslassi in Europa cù "u Duca di Middlebottom", chì a so cartoleria. hè stampatu cù u slogan "Una cosa di bellezza hè un zitellu per sempre".
In u 1920, Van Vechten era diventatu un avvucatu per l'artisti neri, è in articuli assai discututi per Vanity Fair hà descrittu e virtù di spirituals, ragtime, blues è jazz, chjamendu "l'unicu autenticu" musica americana.
A vita notturna swinging di Harlem in l'anni 1920 era un magnetu per i bianchi è soprattuttu per l'omosessuali, induve anu truvatu una accettazione live-and-let-live indisponibile in altrò. (Vede, per esempiu, l'articulu di u storicu gay Eric Garber, "Spectacle in Color: The Lesbian and Gay Subculture in Jazz Age Harlem", dispunibule in linea à tinyurl.com/8n32p8w).
In u 1919, Van Vechten hà iniziatu una relazione longu cù Donald Angus, un amante di l'opera di 19 anni, chì accumpagnava regularmente u scrittore in nightclubs è partiti in Harlem. Ancu dopu chì l'intensità di a so relazione sessuale s'era rinfriscata, Angus restava un amicu strettu, micca solu di Van Vechten, ma ancu di a so moglia, finu à a so morte.
Van Vechten hà avutu ancu una relazione sustinuta cù Mark Lutz, un ghjurnalistu basatu in Virginia, cù quale hà scambiatu lettere ogni ghjornu per 33 anni. Hà avutu un altru affare di longa durata, cù Saul Mauriber, un decoratore è designer chì diventò eventualmente l'assistente di illuminazione per u travagliu di fotografia di Van Vechten.
In l'anni '20, Van Vechten hà difesu i scrittori di ciò chì era à volte chjamatu u muvimentu "U Novu Negru", cusì chjamatu da u titulu di a prima antologia di scrittori rinascimentali di Harlem editata da Alain Locke. Parechji di sti scrittori eranu strambi, cumpresi micca solu Locke, ma ancu Hughes (forse u più chjusu), u rumanzu Claude McKay, u pueta Countee Cullen, u rumanzu Wallace Thurman, u nuvellista Bruce Nugent, u ghjurnalistu, drammaturgu è pueta Angela. Weld Grimke, è u ghjurnalistu è pueta Alice Dunbar Nelson, tutti caduti in un locu in u spettru LGBT.
Van Vechten eccelleva in l'arti di l'amicizia è diventò "addicted" (a so parolla) à i neri. A varietà è u numeru di i so amici neri hè abbastanza straordinariu, cum'è u numeru di scrittori neri per quale hà assicuratu editori. Era amicu strettu di Alfred A. Knopf, u pruprietariu di a casa editrice littiraria preeminente di New York, è hà servitu cum'è un scout non ufficiale per a literatura nera, dopu cunvince Knopf à pubblicà. Van Vechten hà ancu spessu servitu cum'è cunsiglieru literariu à i scrittori New Negro, chì u cercanu per e so valutazioni sempre francesi di i so manuscritti è spessu seguitanu i so suggerimenti per migliurà.
"Senza questu omu biancu, Hughes ùn pò esse emersu cum'è u pueta neru celebratu chì hè vinutu per esse", scrive Bernard; u so primu libru di puesie, "The Weary Blues", hè statu publicatu da Knopf grazia à Van Vechten.
I so amichi più vicini includenu ancu l'impurtante James Weldon Johnson, scrittore, pueta, diplomaticu è capu di i diritti civili. Un pallbearer à u funerale di Johnson, hà criatu a James Weldon Johnson Collection di memorabilia nera è letteratura in l'Università di Yale, chì hà iniziatu cù a cullizzioni considerable di Van Vechten di materiali riguardanti a cultura negra. Van Vechten hà ancu creatu un cumitatu per avè una statua in memoria di Johnson eretta à l'estremità nordu di Central Park induve Harlem principia. U pianu hà implicatu un travagliu straordinariamente commovente da u talentu scultore neru Richmond Barthé - una foto di quale appare in u libru di Bernard - ma u pianu hè statu ritardatu, poi uccisu, da u Cummissariu di i Parci Robert Moses perchè rapprisentava un omu neru nudu.
Walter White, u brillanti capu NAACP in l'anni 1930 è 1940, era un altru amicu strettu per a vita. I partiti di Van Vechten è altre riunioni anu riunitu tanti neri è bianchi per trasmette a causa negra chì White hà chjamatu u spaziosu appartamentu di Van Vechten in West 55th Street "l'uffiziu di a cità media di a NAACP". Bernard scrive: "Van Vechten era un geniu, aduprendu i so partiti per una marca di "travagliu suciale" chì ùn solu hà aiutatu à assicurà u sustegnu per l'artisti neri, ma hà ancu aiutatu à abbattere e barriere razziali in modi essenziali, impersonali, un successu chì i cambiamenti legali ùn ponu micca solu. compie."
Un altru intimu di Van Vechten era u rumanzu, scrittore di nuvelli, è antropologu Zora Neale Hurston, chì hà dettu: "M'hà gridatu più di qualcunu chì cunnoscu; ùn hè micca statu unu di quelli "amichi bianchi di u Negru" chì cercanu di guadagnà à pocu pressu per esse eternamente cumplementari ... Se Carlu era un populu invece di una persona, puderia allora dì: "Questi sò u mo populu".
Bernard scrive chì Van Vechten "hà iniziatu da una sola manu ciò chì diventerà a magnifica carriera di u cantante è attore Paul Robeson", chì Van Vechten hà scontru è intesu cantà in una festa à Walter White. Era Van Vechten chì hà arrangiatu u primu cuncertu publicu di Robeson, chì hà fattu in u Greenwich Village Theatre. Van Vechten è a moglia di Robeson, Essie, "cunspiratu inseme per custruisce a carriera di Robeson, è hè diventata particularmente vicinu à Van Vechten", scrive Bernard. Robeson hà scrittu à Van Vechten: "Era tù chì m'hà fattu cantà", è l'hà ringraziatu per u so "interessu altruista" in a so carriera.
Un amicu strettu di a vita era a cantante è attrice Ethel Waters, chì firmava e so lettere à Van Vechten "a vostra mamma nativa". In u 1939, quandu Waters era apparsu à Broadway in a dramma "Mamba's Daughters", Van Vechten hà pagatu per un annunziu in u New York Times chì esaltava a so "superbe" performance cum'è "un magnificu esempiu di grande attore". U tributu hè statu firmatu da una serie di celebrità cugliera da Van Vechten, cumprese Tallulah Bankhead, Dorothy Gish, Judith Anderson, Burgess Meredith, Oscar Hammerstein, Cass Canfield, è altri.
Hè in i partiti di Van Vechten chì Waters è altri talenti neri scontranu luminari cum'è Eugene O'Neill, Cole Porter, Somerset Maughm è u ghjurnalistu Heywood Broun. Waters hà dettu una volta chì Van Vechten "hè statu creditu à l'epica di sapè più di Harlem chè qualsiasi altru omu biancu eccettu u capitanu di a stazione di polizia di Harlem".
Cum'è un "insider" di Harlem, Van Vechten hà messu ciò chì avia amparatu in ciò chì chjamava u so "unicu rumanzu seriu", u 1928 "Nigger Heaven". U libru era a celebrazione di Van Vechten di Harlem, verruche è tuttu, ma u so tìtulu, chì l'autore hà utilizatu ironicamente, hà risuscitatu i chjassi - ancu s'ellu hà citatu "Folk Beliefs of the Southern Negro" da u folklorista Newbell Niles Puckett per dì chì " Nigger Heaven hè slang per a più grande galeria di un teatru ", à quale i membri di l'audienza negra sò spessu relegati.
WEB DuBois hà guidatu l'accusazione contr'à Van Vechten per u so usu di a parola N, chjamendu un autore di "depravazione" per ritrarà e realtà spessu queer di a vita notturna di Harlem. Cum'è parechji scrittori in l'orbita di u Partitu Cumunista, DuBois, un pocu prudish, era ancu omofobu, vedendu l'amore di u stessu sessu cum'è un pruduttu di a decadenza capitalista. U fattu chì u so prutettu Augustus Granville Dill, u distintu capu d'affari di a Crisi, a rivista di a NAACP di quale DuBois era tandu editore in capu, avia vistu pocu tempu a so carriera distrutta dopu à un arrestu per dumandà sessu in una stanza di l'omi publicu pò avè. approfonditu l'attitudine velenosa di DuBois versu Van Vechten.
Certi neri anu prutestatu contr'à u libru ancu s'è, cum'è Bernard conta, ùn l'avianu mai lettu. Ella cita Mos Def nantu à perchè è cumu i neri oghje usanu a parola N - "per piglià u puntu fora di questu" - cum'è Van Vechten è i so amichi neri, assai cum'è parechji gay oghje utilizanu a parolla queer.
Ma u ritrattu realisticu di u rumanzu di a vita di Harlem hà avutu ancu parechji difensori neri. James Weldon Johnson, in a so rivista, hà truvatu u libru "un pezzu di propaganda pro-Negro", scrivite chì "se u libru hà una tesi, hè Negri sò persone: anu e stesse emozioni, e stesse passioni, i stessi difetti. , e stesse aspirazioni, e stesse graduazioni di statutu suciale di l'altri populi ".
È, à mezu à a cuntruversia annantu à u rumanzu, Thurman, tandu l'editore di u Messenger, un ghjurnale neru radicale fundatu da u grande capu socialista di u travagliu è di i diritti civili A. Philip Randolph, hà preditu chì un ghjornu i neri "ereceranu". una statua in l'onore di Van Vechten à l'angulu di 235th Street è Seventh Avenue, u core di Harlem, una volta chì anu superatu u puntu di u titulu.
"Carl Van Vechten è u Rinascimentu di Harlem" ùn pretende micca esse una biografia completa di l'omu, ancu s'è Bernard hè un scrittore cusì espertu, ch'ella u porta à a vita in e so pagine meticulosamente investigate.
L'unica biografia completa di Van Vechten, scritta da Bruce Kellner in u 1968, hè insatisfactoria, in particulare in quantu à a so biografia. Kellner ùn hà micca accessu à ciò chì Van Vechten chjamava i so "scrapbooks", 20 scatuli di quale sò stati dati à Yale à a cundizione chì fermanu sigillati finu à 25 anni dopu a so morte. Parti di i scrapbooks sò francamente pornografiche, è cuntenenu ancu ritagli di ghjurnali incollati cù i cumenti impertinenti di Van Vechten scritti nantu à elli. À ghjudicà da e pagine chì Bernard riproduce in u so libru, i scrapbooks ponu esse paragunati à u travagliu di Boyd McDonald in a so stranezza, senza scusa.
Bernard hè, quant'è a so sapè, u primu studiosu à minà stu tesoru di a franchezza sessuale, ma solu in passaghju - ci hè ancu assai travagliu nantu à Van Vechten lasciatu per un studiente omosessuale dedicatu è intraprendente, avà chì questi documenti sò dispunibili. Bernard tratta solu fugacemente a relazione trà l'orientazione di u stessu sessu di Van Vechten è a so arte, u travagliu è e scelte di vita, è i modi in quale u so status di "forasteru" cum'è queer hà influenzatu a so simpatia per un'altra minurità oppressa. Qualchese pigliatore quì fora?
Malgradu i so limitazioni, u libru di Bernard hè una cuntribuzione rimarchevule à a nostra cunniscenza di l'emergenza di u mudernu è di a cultura nera, è salva à Van Vechten da un'oscurità chì questu ribellu curaggiu è iconoclasta ùn merita micca.
In l'anni 1920, Van Vechten hà cuminciatu à fotografà "ogni Negru notevole" ch'ellu pudia cullà in pusà per ellu, è e riproduzioni di alcuni di i so ritratti, chì si sò allargati parechji decennii, in u libru di Bernard, aumentanu a nostra cunniscenza di a bellezza chì questu omu biancu hà trovu. è catturatu, in u ritrattu di negru. I so ritratti di Bessie Smith sò i più revelatori è sensibili chì aghju mai vistu di sta grande dama.
In una cena di pochi anni fà, aghju intesu chì un scrittore neru famosu cunnisciutu per una certa omofobia licenziava Van Vechten cun un schernu cum'è "nimu di più chè una regina di taglia negrafila". Ma questu era riduzzione ad absurdum. Bernard ci mostra chì era assai più di questu. Van Vechten ùn era micca solu un autore attentu di l'arti neru mudernu, era ancu un testimoniu vivu chì is pussibile attraversà a grande divisione razziale in America. Siccomu sta nazione sarà prestu pupulata da una maiuranza di non-bianchi, questu hè qualcosa imperativu per noi ancu, per amparà à fà.
ZNetwork hè finanzatu solu da a generosità di i so lettori.
Donate