U "pivot Pacificu" di i Stati Uniti ùn hè nunda di novu. À u listessu tempu, ùn esiste micca veramente. Eppuru, ancu s'ellu ùn esiste micca, stu pivot hè in parte rispunsevuli di l'escalation di tensioni in è intornu à a penisula coreana.
Cumu ponu tutte e trè di sti dichjarazioni esse simultaneamente veri? Tali sò i paradossi di u cambiamentu di l'attenzione di i Stati Uniti versu u Pacific Rim.
L'amministrazione Obama hà fattu un grande splash cù u so annunziu di un riequilibriu di a pulitica estera di i Stati Uniti. Ma hè in fattu qualcosa chì l'amministrazione Clinton si vantava ancu in l'anni 1990. In u 1993, Bill Clinton hà accoltu u Foru di i Leaders Summit of the Asia-Pacific Economic Cooperation (APEC) in Seattle cum'è parte di u cambiamentu di a so propria amministrazione versu u Pacificu. Cù l'APEC è altre iniziative, i Stati Uniti vulianu prufittà di l'enorme crescita ecunomica accaduta in una regione induve, cum'è Clinton hà dettu, i paesi sò "andati da esse domino à dinamo".
L'amministrazione di George W. Bush si n'andò in una trajectoria sfarente cù u so focusu unicu in a "guerra globale à u terrore" è u cambiamentu di regime in u Mediu Oriente. Parechji eranu i critichi di a negligenza di l'amministrazione Bush di a regione è a so "outsourcing" di a pulitica di l'Asia à a Cina. Ma Bush era troppu preoccupatu di pruvà à rifarà u Mediu Oriente - è dopu trattà cù l'inevitabbili cunsequenze negative - per pagà più di un minimu d'attenzione à i punti East.
L'amministrazione Obama hà resuscitatu u vechju sognu di Clinton di rebranding i Stati Uniti cum'è una putenza di u Pacificu. Ma ci sò dui mutivi per quessa chì stu novu pivot ùn esiste micca veramente, salvu à un livellu retorico.
Duranti l'anni 1990, l'amministrazione Clinton hà successu à vultà in l'ecunumia di i Stati Uniti, almenu in termini di diminuzione di i deficit, incuragisce una crescita ecunomica impressiunanti, riduce u disoccupazione è migliurà i salarii mediani. In altri palori, i Stati Uniti eranu in una bona pusizioni per prufittà di a cooperazione cù l'ecunumia asiatica.
Oghje, invece, l'ecunumia di i Stati Uniti hè in difficultà. A disoccupazione resta alta, è a crescita anemica. I taglii di u budgetu prughjettati ponu ancu mandà l'ecunumia in una spirale discendente. L'amministrazione Obama face u Partenariatu Trans-Pacificu (TPP) cum'è un veiculu per a crescita di l'economie di i so membri. Ma a realità pò esse più vicinu à l'Accordu di Liberu Cummerciu Nord-Americanu (NAFTA), chì hà cuntribuitu solu à l'escavazione di u settore di a fabricazione di i Stati Uniti mentre e cumpagnie fughjenu à u sudu è u nordu di a fruntiera.
U più buzz nantu à u pivot Pacificu, però, hè statu nantu à a sicurità naziunale. Dopu avè presidutu fiaschi militari in u Mediu Oriente è in l'Asia Centrale, u Pentagonu hà pianificatu un muvimentu in acque più calme. L'ex capu di u Pentagonu Leon Panetta hà annunziatu, per esempiu, chì i Stati Uniti dedicanu u 60 per centu di i so navi di guerra navali à a regione, da u 50 per centu.
Ma questu hè, in realtà. Ci sarà qualchì riarrangiamentu di e forze americane esistenti in Asia, cù alcuni Marines chì si dirigenu in Australia è una espansione di e facilità in Guam. Ma stu ghjocu di cunchiglia di "riallineamentu strategicu" hè largamente un sforzu per riduce l'impronta militare di i Stati Uniti in Okinawa, di novu qualcosa prumessu pocu fà da Bill Clinton.
È l'aumentu prumessu di e capacità di i Stati Uniti in a regione prubabilmente, per via di i taglii di u budget di i Stati Uniti, risulterà esse una riduzione. Panetta hà previstu chì a sequestrazione lascià i Stati Uniti cù e forze di terra più chjuche da u 1940, una flotta di menu di 230 navi, è a più chjuca forza di cumbattimentu tatticu in a storia di a Forza Aria di i Stati Uniti. Cù u sequestramentu avà una realità, u novu capu di u Pentagonu Chuck Hagel dice à u Pentagonu per esse preparatu per un cinturione seriu.
Tuttavia, u Pentagonu hà insistitu chì u pivot hè accadutu è pocu tempu hà mandatu una nova classe di navi di cummattimentu in Singapore cum'è prova. Ma se crede chì u "pivot Pacificu" significarà una più grande impronta di i Stati Uniti in a regione, pensate dinò.
Dunque, u riequilibriu assai vantatu di a pulitica estera è militare di i Stati Uniti ùn hè nunda di novu, è per via di i tagli di u budgetu, ùn esiste micca veramente. Cumu puderia allora qualcosa chì ùn hè micca novu è micca veru avè un impattu?
Cù u so novu approcciu di pulitica, l'amministrazione Obama hà ovviamente sentitu a necessità di risponde à i critichi chì ignorava e minacce crescente di Cina è Corea di u Nordu. U pivot di u Pacificu hè statu cuncepitu per rinfurzà e relazioni cù l'alliati di i Stati Uniti cum'è Corea di u Sudu è Filippine, migliurà i ligami cù i paesi scettichi di a Cina cum'è Vietnam è Birmania, è ricurdà à Pechino è Pyongyang l'interessi di Washington in a regione.
Ancu s'è stu riequilibriu hè largamente retorica, hà messu i dui paesi in punta. A Cina hè digià impegnata in serii aumenti di u budget militare. L'impegnu di i Stati Uniti à i sistemi di difesa missilistica in a regione, perchè minaccianu di eliminà a capacità di deterrente di a Cina, incuraghjerà solu Pechino à spende più in sistemi più offensivi. È a Corea di u Nordu hà un arsenale nucleare ancu più precariu chì a difesa di i missili di i Stati Uniti puderia rende micca funzionale.
Washington, sicuru, insiste chì a so presenza militare in u Pacificu hè strettamente difensiva. L'amministrazione Obama hà enfatizatu chì u pivot Pacificu hè veramente un impegnu economicu, diplomaticu è culturale più forte cù a regione.
Ma ùn hè micca cusì chì Pyongyang vede a situazione. Vede u pivot di u Pacificu cum'è un preludiu à un attaccu, quantunque u Pentagonu nega tali piani (è quantunque un tali pianu cuntradissi a natura di u Pentagonu à u risicu). Washington vede in Pyongyang un regime chì hà rottu ogni accordu chì hà firmatu. Ma Pyongyang vede l'inversu, chì i Stati Uniti ùn anu mai custruitu i reattori d'acqua ligera prumessi in u Framework Agreed, ùn anu mai seguitu cù un impegnu ecunomicu seriu, ùn anu mai travagliatu versu a ricunniscenza diplomatica, è ùn anu mai ridutta in alcun modu l'immensa gamma di armi chì puntanu in a direzzione di a Corea di u Nordu. Quandu Washington assicura à Pyongyang chì ùn hà micca intenzione di lancià un attaccu preventivu, Pyongyang ùn pò micca piglià l'imaghjini di a Serbia, l'Iraq è a Libia da a so mente.
A Corea di u Nordu ùn hè micca cuntentu quandu i Stati Uniti ignoranu. Nè ùn hè felice quandu i Stati Uniti parenu riposizionà i so militari per fucalizza nantu à l'Asia di u Nordeste. Iè, a Corea di u Nordu hà impegnatu in una seria d'azzioni pruvucanti (testi nucleari, lanciamenti di missile) è ancu di più preoccupanti minacce retoriche (muntà un attaccu nucleare annantu à i Stati Uniti). Ma sti azzioni sò in un ambiente di sicurezza deteriorante per quale parechji paesi devenu piglià a rispunsabilità, cumpresi i Stati Uniti.
Hè sempre u tempu per i Stati Uniti di fà un pivot in u so pivot. Invece di enfatizà i cumpunenti militari di sta riorientazione di a pulitica estera di i Stati Uniti, Washington puderia vultà è dì à a Corea di u Nordu: "Va bè, parlemu". Pyongyang hà dimustratu dimustratu e so azioni è a retorica quandu hè stata in negoziazioni, sia bilaterali sia multilaterali, cusì i discorsi sò a via ovvia per esce da a crisa attuale. Cù un novu capu in Seoul chì hà dimustratu almenu un pocu di impegnu à rinfurzà u Nordu, i Stati Uniti anu bisognu di vene cun un novu è sfarente pivot Pacificu chì pone a pace è a prosperità in a penisula coreana in cima di a lista di priorità.
John Feffer hè co-direttore di Foreign Policy In Focus (www.fpif.org) à l'Istitutu di Studi Politiche. I so articuli è libri ponu esse truvati in www.johnfeffer.com. U so ultimu libru hè Crusade 2.0 (City Lights, 2012).
ZNetwork hè finanzatu solu da a generosità di i so lettori.
Donate