Raúl Zibechi este un jurnalist uruguayan și unul dintre cei mai mari teoreticieni politici din America Latină. Este analist internațional pentru Decalaj ziar din Uruguay și profesor la Multiversidad Franciscana de América Latina. Zibechi a scris numeroase cărți despre mișcările sociale și politică din America, inclusiv Teritorii în rezistență: o cartografie a mișcărilor sociale din America Latină și Dispersarea puterii: mișcări sociale ca forțe anti-statale.
Spre Libertate A vorbit recent cu Zibechi despre impactul guvernelor progresiste din America de Sud, ascensiunea extremei drepte, politica extractivismului în industria petrolului, gazelor și mineritului și despre modul în care femeile și tinerii reprezintă speranța de a construi o lume nouă. Un interes deosebit pentru Zibechi în acest interviu sunt modurile în care mișcările sociale din regiune s-au revitalizat în fața cooptării statului și a noului val de dreapta.
Jeff Abbott: Care este starea mișcărilor sociale din America de Sud după un deceniu de progresism?
Raul Zibechi: În ultimii 10 ani, mișcările sociale au suferit o debilitare tot mai mare și o tendință de dezorganizare, cu excepția mișcărilor de femei, în special a mișcărilor feministe din conul de sud al Americii de Sud, și a mișcărilor indigene, care ambele își mențin puterea.
Cred că politica guvernelor progresiste, în special politica subvențiilor sau transferurile bănești către sectoarele populare pentru integrarea liderilor mișcării în guverne au produs o mare debilitare, mișcările au fost demobilizate într-o oarecare măsură. Mai mult, guvernele progresiste și-au însușit discursul mișcărilor sociale: vorbesc despre drepturile omului, vorbesc despre reformă agrară și sunt guverne precum cel al Boliviei care se definesc drept guvernarea mișcărilor sociale.
Într-o întâlnire recentă a Consejo Latinoamericano de Ciencias Sociales [Consiliul Latino-American de Științe Sociale, o organizație neguvernamentală de cercetare], [fostul președinte argentinian] Cristina Fernandez a spus că mișcările sociale au început în 2003 cu guvernul Kirchner. Înainte existau doar piqueteros [în mare parte muncitori șomeri care cer schimbări politice și sociale prin proteste și blocaje rutiere], a spus ea. Cred că aici este o eroare grosolană, dar mai mult există o politică de cooptare și subordonare a mișcărilor sociale. Rezultatul este că majoritatea mișcărilor sunt foarte debilitate.
JA: S-a răspândit extractivismul în continuare sub aceste guverne progresiste?
RZ: Este important să recunoaștem că extractivismul este cel mai important model din America Latină. Fiecare țară cu guverne de dreapta sau de stânga realizează proiecte extractive. Dar caracterul guvernelor progresiste este că nu au făcut nimic pentru a lăsa extractivismul în urmă.
De exemplu, Venezuela astăzi depinde mai mult de petrol decât înainte de sosirea lui Chavez la putere. În Brazilia, extractivismul a generat o mare dezindustrializare și a provocat o criză industrială cauzată de agroindustria. Exporturile primare ale Braziliei sunt soia și minereul de fier.
Modelul extractivismului a fost întărit de progresism. Nu din vina guvernelor progresiste, pentru că este forma hegemonică din regiune, ci mai degrabă pentru că progresismul nu a știut să părăsească acest model. Aceasta este o critică importantă. Am sperat că progresismul ar fi făcut ceva diferit, dar mai degrabă [ceea ce au făcut guvernele progresiste] a fost mai degrabă la fel.
Aceasta este o problemă gravă, deoarece extractivismul are multe probleme, cum ar fi [problemele] de mediu, pe care le știm. Cu toate acestea, extractivismul produce o societate din ce în ce mai polarizată. Tema unui procent este direct legată de extractivism, care depinde de finanțarea economiei. [Extractivismul] împarte comunitățile și nu oferă oamenilor muncă demnă. Aceasta este ceea ce am văzut în ultimii 10-15 ani atât cu guvernele progresiste, cât și cu cele conservatoare.
JA: Cum a contribuit acest lucru la ascensiunea aripii drepte în ultimii ani?
RZ: Cred că ascensiunea dreptei este o consecință a politicii goale generate de progresiști, care paralizează mișcările [sociale]. Nu există nicio situație actuală în care mișcările să fie în condiții de a răspunde imediat la ascensiunea dreptului.
Panorama este foarte complexă. Vă pot da exemplul Spaniei. O mișcare socială foarte puternică a apărut în 2011 în Spania. Totuși, partidul Podemos a redus mișcarea socială la un teren instituțional – a fost debilitată. Și la scurt timp s-a născut un nou partid de dreapta, iar astăzi au intrat în parlament cu nu mai puțin de 12 locuri în parlament. Când mișcările părăsesc cauza și când își părăsesc politizarea, aripa dreaptă va profita de acest spațiu.
Astăzi, în Brazilia, nu există o mișcare capabilă să-l confrunte pe Bolsonaro, nici pe terenul cauzei, nici în idei. Mișcările sunt într-o situație foarte defensivă și nu sunt în condiții de a face față mobilizărilor simpatizanților lui Bolsonaro.
Cred că va mai fi o perioadă bună de timp până când activiștii vor putea să se confrunte cu extrema dreaptă. Nu va fi anul acesta sau anul viitor [în 2018 sau 2019]. Și vom vedea.
Pentru mine, istoria se mișcă ca un pendul. În acest moment, pendulul se mișcă spre dreapta. Și chiar acum se creează condițiile pentru ca mișcările să reia ofensiva.
JA: Cu acest pendul, putem vorbi despre 1968 și despre mișcările împotriva dictaturilor din regiune?
RZ: Dacă învățăm din istorie, ceea ce trebuie să facem este să recuperăm munca bazei; recuperarea muncii în cartiere sau în comunități; munca directă cu populația, de organizare, de formare politică și capacitatea de a vedea nu numai pe termen scurt, ci pe termen lung.
Marea problemă care a apărut cu guvernele progresiste este că mișcările nu mai aveau o viziune strategică – personal nu îmi place cuvântul „strategic”, deoarece este un caracter militar. Dar o viziune pe termen lung.
La asta se referă zapatiştii când vorbesc despre Tormenta [furtună]. Ei spun că sunt alegeri, sunt treburi noi, dar nu putem uita că, pe termen mediu și lung, trăim într-o [realitate] politică și economică urâtă pe care trebuie să o confruntăm. Deci, tot ceea ce facem astăzi trebuie gândit pe acest termen mediu/lung. Mișcările trebuie să se gândească la economie: cum ne vom susține? Cum vom rezolva problema apei? Cum vom rezolva problema securității? Și o serie întreagă de aspecte care astăzi nu au soluții, dar în 5-10 ani ne putem gândi la mijloace de rezolvare a problemelor.
În timpul dictaturilor, mișcările s-au întărit. Pe termen scurt, procesul electoral a fost eliminat de pe ordinea de zi. Într-o dictatură nu te poți gândi la următoarele alegeri. Trebuie să te gândești la ce te face mai puternic pe termen lung.
JA: Apropo de zapatişti, cum reflectă ei istoria rezistenţei mişcărilor indigene din America Latină?
RZ: Comunitățile indigene și afro-americane știu perfect că, indiferent de cine este ales, situația lor nu se va schimba decât dacă ei înșiși se vor schimba. Singura alternativă pe care o au este să-și consolideze autonomia, capacitatea de organizare și capacitatea de a lua decizii. Desigur, acest proces ne aduce dincolo de imediat și de ceea ce se întâmplă în procesul electoral.
Pentru mine aceasta este o întrebare foarte importantă, pentru că ne plasează într-o situație în care agenda politică nu este făcută de cei de la putere, ci mai degrabă de oameni. Cred că suntem într-o situație bună când se întâmplă așa ceva. […] Dacă eu, ca mișcare, dacă îmi joc toate forțele pe termen scurt – pentru un proces electoral, de exemplu – atunci dezarmez pe termen lung. Cred că în acest echilibru putem rezolva problemele de astăzi, dar într-un mod care să nu creeze ipoteci pentru anul următor sau pentru cinci ani.
JA: Ce exemple există în afară de zapatiştii comunităţilor indigene care au reuşit să-şi construiască autonomia?
RZ: Văd un proces foarte interesant în sudul Chile, unde mă aflu acum. Lumea Mapuche a creat condiții pentru a-și menține mobilizarea națiunii Mapuche pe termen lung. De exemplu, în ultimele zile a fost cazul comunității din Temucuicui unde a Carabinieri l-a asasinat pe Camilo Catrillanca a fost la știri. Mapucheii din această zonă au recuperat în ultimii 10 ani o sută de mii de hectare de pământ. Recuperarea pământului este un element care permite întărirea unui popor sau a unei uniuni de comunități pentru a stabili proiecte pe termen lung.
Un alt exemplu este cazul Nasa [comunitățile indigene] din departamentul Cauca din sudul columbian, care au avut multe dificultăți pentru că au făcut multe lucruri contradictorii, care au caracteristici de stat. Cu toate acestea, își păstrează terenurile, unde pun limite împotriva mineritului.
Iată elementul mai conceptual: fără pământ și teritoriu, care sunt două lucruri distincte, este foarte greu pentru o mișcare să se susțină pe termen lung. Aceasta pentru că pământul este ceea ce vă permite să construiți relații sociale non-capitaliste, sau spus altfel, comunitare. Aceste relații sociale, care sunt distincte de relațiile sociale hegemonice, sunt cele care vă permit să convertiți pământul în teritoriu. Diferența dintre pământ și teritoriu este ceea ce faci cu pământul; cu pământul poți construi o lume nouă sau diferită decât [lumea] hegemonică.
JA: La fel ca zapatiştii.
RZ: La fel ca zapatiştii, sau ca Mişcarea Muncitorilor fără Pământ (MST) din Brazilia. MST, de exemplu, a fost foarte slăbit în timpul guvernării lui Luiz Inácio Lula da Silva. Dar, în ultimii doi ani, au început un proces de la baza în care femeile, tinerii și membrii comunității LGBTQ au început să se organizeze în cadrul mișcării pentru ca revendicările lor să fie ascultate în toată mișcarea. În acest fel, procesul s-a inversat, iar mișcarea a început să fie revitalizată.
De ce s-a revitalizat? Acum au apărut noi actori sociali – tinerii, femeile și LGBTQ, au început să se activeze și, în mod curios, mai ales pentru o cultură campesino, aceste elemente au servit la întărirea mișcării. Acest proces a început de curând, dar începe dintr-un loc nou care vorbește foarte bine despre mișcare și a deschis cu succes mișcarea către aceste subiecte.
Astăzi suntem într-un nou tip de perioadă. Astăzi, femeile și tinerii dețin poziția centrală în toată America Latină. Mișcările care au permis și au avansat organizarea tinerilor și femeilor sunt cele care s-au revitalizat. Întâlnirea zapatiştilor de la Morelia sau întâlnirea femeilor din martie [2018] este un caz în această direcţie. Iată un element fundamental: jumătate dintre zapatiştii au mai puţin de 20 de ani. Este o mișcare care are viitor.
JA: Este o mișcare tânără acum?
RZ: Este o mișcare foarte tânără. Aceste întâlniri relevă o prezență a tinerilor și o schimbare în cultura tradițională indigenă. După cum știți foarte bine, o mișcare nu poate reproduce cultura hegemonică. O mișcare socială este și o schimbare în cultură. Zapatiştii au organizat o întâlnire a femeilor, unde cultura indigenă este foarte patriarhală, apoi o întâlnire despre cinema – dezvăluie că are loc o schimbare culturală interesantă.
JA: Și observați schimbări similare în comunitățile din America Latină?
RZ: Mapuche se află într-un proces foarte interesant. M-am întâlnit cu un colectiv numit Comunidad de Historia Mapuche, care este un grup de mapuche care au studiat la universitate și apoi s-au întors în comunitățile lor și și-au folosit studiile pentru a întări caracterul comunitar.
Catrillanca, care tocmai a fost ucisă, avea mai puțin de 30 de ani. Cel mai dinamic grup de astăzi este Alianza Teritorială Mapuche, și este practic toată tineretul. Celălalt caz pe care l-am menționat este cel al MST în care femeile, tinerii și membrii LGBT joacă un rol central. Aceasta este o schimbare culturală importantă care modifică cultura politică a mișcărilor.
Jeff Abbott este un jurnalist independent, aflat în prezent în Guatemala. Lucrarea sa a apărut în The Progressive, Al Jazeera English și Los Angeles Times. Urmărește-l pe Twitter @palabrasdeabajo.
Vă rugăm să ajutați ZNet și Z Magazine
Din cauza unor probleme cu programarea noastră pe care abia acum am reușit să le rezolvăm, a trecut peste un an de la ultima noastră strângere de fonduri. Ca urmare, avem nevoie de ajutorul dumneavoastră mai mult ca niciodată pentru a continua să vă aducem informațiile alternative pe care le căutați de 30 de ani.
Z oferă cele mai utile știri societale pe care le putem, dar pentru a judeca ceea ce este util, spre deosebire de multe alte surse, subliniem viziunea, strategia și relevanța activistă. Când ne adresăm lui Trump, de exemplu, este să găsim căi dincolo de Trump, nu să repetăm, din nou și din nou, cât de groaznic este el. Și același lucru este valabil și pentru abordarea noastră privind încălzirea globală, sărăcia, inegalitatea, rasismul, sexismul și crearea războiului. Prioritatea noastră este întotdeauna ca ceea ce oferim să aibă potențialul de a ajuta la determinarea a ceea ce trebuie să facem și a modului de a face cel mai bine.
În remedierea problemelor noastre de programare, ne-am actualizat sistemul pentru a face mai ușor să devenim un susținător și să acordăm donații. A fost un proces lung, dar sperăm că va face mai convenabil pentru toată lumea să ne ajute să creștem. Dacă aveți probleme, vă rugăm să ne anunțați imediat. Avem nevoie de informații cu privire la orice problemă pentru a ne asigura că sistemul poate continua să fie ușor de utilizat pentru toată lumea.
Cel mai bun mod de a ajuta, totuși, este să devii un susținător lunar sau anual. Susținătorii pot comenta, posta bloguri și pot primi un comentariu seara prin e-mail direct.
Puteți, de asemenea, sau alternativ, să faceți o donație unică sau să obțineți un abonament tipărit la Z Magazine.
Abonați-vă la revista Z aici.
Orice ajutor va ajuta foarte mult. Și vă rugăm să trimiteți prin e-mail orice sugestii de îmbunătățiri, comentarii sau probleme imediat.
ZNetwork este finanțat exclusiv prin generozitatea cititorilor săi.
Donează