Sursa: The Independent
În 2001 Talibanii a aruncat în aer statuile budiste uriașe de 1,500 de ani din Bamiyan, central Afganistan pentru a-și arăta sfidarea lumii și disprețul pentru toate credințele religioase în afară de propria lor versiune fanatică a islamului sunnit.
Un alt motiv a fost acela de a demonstra puterea talibanilor asupra minorității șiite din Afganistan, în mare parte membri ai grupului etnic Hazara de 4 milioane de oameni, în ale cărui inimi se aflau statuile înainte de distrugerea lor.
Săptămâna trecută, talibanii au aruncat în aer o altă statuie în Bamiyan, de data aceasta a unui lider Hazara martirizat pe care l-au ucis în 1995, cu puțin timp înainte de a captura Kabul pentru prima dată. Numele lui era Abdul Ali Mazari și a murit când el și consilierii săi seniori au fost invitați la o întâlnire de pace cu un lider taliban. La sosirea lor, Mazari a fost răpit, torturat, executat, iar trupul său a fost aruncat dintr-un elicopter.
Rămășițele sale mutilate au fost mai târziu predate adepților săi șiiți Hazara, care le-au purtat timp de patruzeci de zile prin munții acoperiți de zăpadă din teritoriul Hazara, la o înmormântare la care au participat sute de mii de oameni. Sfințit de viața sa și de modul morții sale în ochii hazarilor, el a fost ulterior declarat martir oficial pentru Unitatea Națională a Afganistanului de către președintele Ashraf Ghani, care a fugit din țară săptămâna trecută.
Distrugerea rapidă a statuii lui Mazari din Bamiyan miercurea trecută este un ghid de rău augur al comportamentului viitor al talibanilor, odată ce aceștia cred că actuala demonstrație de moderație nu mai este necesară pentru a impresiona lumea exterioară. În luna mai a acestui an, ura viscerală față de șiiți ca eretici, fie de către talibani, fie de către capitolul local al Isis, a fost afișată îngrozitor când 85 de școlari Shia Hazara au fost ucise de o bombă când își părăseau școala din Kabul.
Următoarele luni vor spune, odată ce Afganistanul nu va mai fi în fruntea agendei de știri, cât de departe vor reînnoi noii conducători talibani din Kabul persecuția asupra minorităților etnice și religioase din afara comunității paștun, căreia îi aparțin aproape toți talibanii.
Cu toate acestea, deși paștunii sunt cea mai mare comunitate, ei reprezintă totuși doar 42% din populația de 38 de milioane a Afganistanului. O trăsătură determinantă a peisajului politic al țării este că toate comunitățile sunt minorități, creând diferite centre de putere, relațiile dintre care vor decide viitorul țării.
O partid militarizată precum talibanii, bazată pe comunitatea paștun din sudul țării, poate prelua puterea prin forța fizică pentru o perioadă, dar este puțin probabil să o păstreze în mod permanent sau pașnic, cu excepția cazului în care o anumită autoritate este încredințată uzbecilor, tadjicilor și Hazara – precum și în orașe precum Kabul, Herat și Mazar-i-Sharif.
Mazari, liderul șiit Hazara ucis, a susținut un Afganistan federal, cu diferite regiuni ale țării bucurându-se de o autonomie extinsă. Soarta lui la acea vreme și explodarea imediată a statuii sale un sfert de secol mai târziu indică faptul că talibanii nu sunt mai interesați acum de soluția lui la războiul civil permanent din Afganistan decât erau atunci când l-au ucis.
„Nu cred că talibanii pot uni țara”, mi-a spus un prieten afgan în această săptămână. „Afganii se unesc doar pentru a lupta cu dușmani evidenti precum rușii sau americanii. Ultima dată [înainte de răsturnarea talibanilor de către invazia susținută de SUA din 2001], talibanii au cerut ca toată lumea să vorbească limba pașto”.
Prietenul meu afgan s-a întrebat dacă viitorii lideri talibani vor avea sofisticarea de a conduce o țară la fel de diversă precum Afganistanul, cu mozaicul său de culturi, limbi, identități comunale și interese politice. Ea și-a amintit de liderii talibani dinainte de 2001 care nu știau să citească sau să scrie și, la început, au angajat pe cineva să-și scrie semnătura pe documentele oficiale. „Mai târziu, semnăturile lor erau înscrise pe un inel pe care apăsau pe un tampon de cerneală și apoi pe un document”, a spus ea.
Deocamdată, este mult în interesul talibanilor să dea impresia că și-au moderat vechile moduri fanatice și criminale. Victoria lor a venit mai repede și este mai cuprinzătoare decât se așteptau, deoarece retragerea americană de profil înalt i-a convins pe afgani că o înfrângere a guvernului este inevitabilă – iar această convingere a devenit auto-împlinită.
Trecerea devreme la cea a probabilului câștigător a fost întotdeauna o caracteristică a războiului din Afganistan, așa cum a fost în Anglia medievală în timpul Războaielor Trandafirilor. Într-adevăr, piesele de istorie ale lui Shakespeare despre acea perioadă oferă un ghid bun pentru trădările și fidelitățile care se schimbă rapid ale politicii afgane de astăzi.
Dominația talibană este mai fragilă decât ar părea pe termen lung, dar pentru moment au în spate impulsul victoriei. Afganii și vecinii Afganistanului vor dori să vadă ce fac cu noua lor putere.
Unii membri ai regimului căzut vorbesc deja despre rezistența armată, cum ar fi prim-vicepreședintele Amrullah Saleh. Un altul este Ahmad Massoud, fiul liderului Alianței de Nord anti-talibane Ahmad Shah Massoud, care a fost asasinat de atacatorii sinucigași al-Qaeda în 2001.
La fel ca și tatăl său, Ahmad spune că va lupta din marea fortăreață naturală din Valea Panjshir, la nord de Kabul, pe care talibanii nu au luat-o încă. Podeaua văii obișnuia să fie presărată cu rămășițele tancurilor sovietice arse de la luptele din anii 1980. Dar precedentul poate induce în eroare, deoarece talibanii sunt mai puternici ca niciodată, iar opoziția față de ei nu s-a reunit încă.
Chiar și atunci când o va face, va avea nevoie de susținători străini sub formă de bani și arme – și nici un stat străin nu este probabil să îi ofere în timp ce ei încă evaluează natura noului regim de la Kabul.
SUA și aliații săi occidentali spun că un test crucial pentru ei va fi cât de departe evită talibanii să găzduiască grupuri teroriste precum Al-Qaeda, așa cum au făcut înainte de 9/11. Va fi mult în interesul talibanilor să nu facă acest lucru, deoarece doresc recunoașterea internațională ca guvern legitim al Afganistanului. Spre deosebire de acum 20 de ani, ei nu au nevoie de nimic de la Al-Qaeda, cum ar fi bani și recruți fanatici dornici să moară pe câmpul de luptă.
Acoperirea mass-media din străinătate s-a concentrat pe amenințarea la adresa interpreților afgani care erau cu forțele străine și pe reducerea femeilor la un statut inferior în cadrul societății afgane.
Cu toate acestea, factorul decisiv în a decide dacă războiul civil afgan de 40 de ani va continua sau va lua sfârșit va fi decis de gradul în care talibanii vor încerca să monopolizeze puterea sau să o împartă cu celelalte comunități afgane.
ZNetwork este finanțat exclusiv prin generozitatea cititorilor săi.
Donează