Se poate vinde în Bruxelles, Beijing și Buffalo?
Pot modificările simple propuse în capitolul 10 să adune suficient sprijin politic pentru a fi încorporate într-un tratat post-Kyoto? Chiar dacă aceste schimbări ar face un tratat internațional mai eficient, mai eficient și mai echitabil – ceea ce ar face –, ele sunt de interes limitat dacă sunt imposibile din punct de vedere politic... În special în lumina eșecului de la Copenhaga și a eșecului Senatului Statelor Unite de a adopta orice legislație privind clima, este ușor să fii sceptic cu privire la perspectivele unui tratat eficient și echitabil asupra schimbărilor climatice. Nici alinierea actuală a puterii politice nu favorizează în mod deosebit forțele progresiste... Dar poate cel mai bun mod de a pune întrebarea este următorul: ne oferă aceste cerințe cele mai bune șanse de a câștiga ceva care merită?
Uniunea Europeana: UE are o experiență mai bună de a fi dispusă să sprijine un tratat climatic eficient și echitabil decât Statele Unite sau China, așa că să începem de la Bruxelles... Plasarea emisiilor naționale în toate țările ar trebui să mulțumească Bruxelles-ul, deoarece oferă UE mai multe reduceri globale ale emisiilor în schimbul propriilor reduceri. Deoarece programul permite comercializarea completă a carbonului, acesta permite, de asemenea, UE să reducă costul îndeplinirii angajamentelor sale, asigurându-se în același timp că tranzacțiile false ale altora nu pot sparge găuri în plafonul global. Dacă rezistența istorică a UE la tranzacționarea totală a carbonului s-a bazat pe temerile legate de găuri, acest program ar trebui să potolească aceste temeri...
China: China a susținut cu fermitate că statutul său subdezvoltat ar trebui să o scutească de orice plafon obligatoriu. Așadar, s-ar putea părea că nu există nicio șansă de a vinde acest program la Beijing, deoarece înlocuiește scutirea Chinei care nu face parte din anexa 1 de la orice plafon obligatoriu cu un plafon obligatoriu, oricât de indulgent ar fi. Întrebarea pe care trebuie să o punem este cum ar putea fi indusă China să facă ceva ce nu este dispusă să facă în acest moment - să accepte un plafon obligatoriu. Programul prezentat mai sus oferă câteva stimulente importante. În timp ce China nu ar primi nicio călătorie gratuită pe care Republica Congo o va primi în cadrul Cadrului pentru drepturile de dezvoltare cu efect de seră, cu siguranță ar fi tratată în mod echitabil, având în vedere emisiile sale scăzute cumulate pe cap de locuitor și PIB-ul pe cap de locuitor scăzut în comparație cu Statele Unite, Europa și Japonia…. În plus, propunerea de cinci puncte ar permite Chinei să vândă mai multe credite, deoarece achizițiile MDC nu ar mai fi limitate, așa cum este cazul în conformitate cu Kyoto. Dacă principala preocupare a Chinei este competitivitatea economică față de Statele Unite, UE și Japonia, acest program ar garanta Chinei un avantaj competitiv permanent în comparație cu orice țară al cărei PIB pe cap de locuitor a rămas mai mare decât cel al Chinei. China ar putea risca, de asemenea, mânia țărilor mai sărace și să piardă statutul de lider în rândul țărilor cel mai puțin dezvoltate dacă blochează un tratat care ar oferi țărilor care sunt considerabil mai sărace decât China un tratament preferențial. În cele din urmă, dacă China continuă să respingă orice plafon obligatoriu, oricât de favorabil ar fi, și insistă în schimb asupra reducerii voluntare a emisiilor, va descoperi că prețul pentru acest tip de suveranitate este destul de mare. Reducerile voluntare nu cumpără reduceri contra cost din partea altora în schimb și, fiind cea mai populată țară din lume, China beneficiază mai mult atunci când alții își reduc emisiile decât orice altă țară.
Statele Unite: Desigur, Senatul SUA – chiar și atunci când Partidul Democrat avea o majoritate de șaizeci de locuri – nu ar fi ratificat tratatul prezentat mai sus. Modificările recomandate abordează cel mai frecvent motiv exprimat de senatori pentru respingerea Kyoto, și anume că emisiile nu au fost limitate în China. Mai mult, modificările propuse măresc domeniul de aplicare al comerțului cu carbon, pe care Statele Unite l-au cerut de mult timp. Dar acestea nu au fost niciodată motive – au fost doar scuze – pentru a nu ratifica Kyoto. Atâta timp cât Statele Unite continuă să insiste să călărească gratuit pentru orice sacrificii pe care le face restul lumii pentru a preveni schimbările climatice, înseamnă asta „jocul terminat”?
În cazul Statelor Unite, există două întrebări care merită puse: (1) Oferă schimbările propuse cea mai bună oportunitate pentru a câștiga în cele din urmă sprijinul SUA pentru un tratat internațional de climă care este eficient și echitabil? Dacă nu, (2) oare schimbările propuse echipează cel mai bine restul lumii să continue fără ratificarea SUA pentru moment și să crească presiunea asupra Statelor Unite pentru a se alătura lumii civilizate pe termen lung?
Am putea demonstra cu ușurință că modificările propuse sunt cea mai bună ofertă pentru Statele Unite să sper sa obtina. Dar poate și mai important, modificările propuse permit restului lumii să procedeze așa cum ar trebui, fără ratificarea SUA pentru moment. Ea împiedică intransigența SUA să deraieze singurul proces care are vreo șansă de a preveni schimbările climatice în mod echitabil. De asemenea, oferă restului lumii cea mai bună oportunitate de a pune din ce în ce mai multă presiune asupra Statelor Unite.
Așa cum a fost posibil să se implementeze Kyoto fără participarea SUA, este, de asemenea, posibil să se implementeze tipul de tratat prezentat mai sus începând din 2012 fără participarea SUA. Atunci când Statele Unite refuză să ratifice și să participe la un tratat post-Kyoto eficient, echitabil și eficient, restul lumii poate argumenta și mai puternic și mai irefutat că acesta este un caz clar de free riding de către țara cea mai responsabilă pentru cauza problema pe care refuză să o ajute la rezolvare și cel mai capabil să suporte sarcinile necesare pentru a o rezolva. În acel moment, singurele tipuri de presiune pe care lumea le poate exercita vreodată asupra celei mai mari puteri militare și a celei mai mari economii a lumii pot fi luate în considerare: restricțiile de călătorie pentru cetățenii americani; expulzarea Statelor Unite de la Jocurile Olimpice și de la Cupa Mondială; rechemarea ambasadorilor străini la Washington; expulzarea ambasadorilor SUA din străinătate; Rezoluții Națiunilor Unite care condamnă comportamentul SUA. Organizația Mondială a Comerțului și-a semnalat deja disponibilitatea de a autoriza tarife de răzbunare împotriva țărilor care își acordă în mod nedrept avantaje competitive prin refuzul de a reduce emisiile de carbon. Deși niciuna dintre aceste măsuri nu va influența un guvern american care persistă să rămână obstinat, ele impun costuri reale pe care un calcul rațional al factorilor de decizie din SUA ar trebui să le cântărească în balanță.
Economie verde: confruntarea cu criza ecologică de Robin Hahnel este disponibil de la ME Sharpe. Pentru a cumpăra ediția tipărită vă rugăm click aici. Pentru a comanda acces online de 180 de zile de la Sharpe E-text Center click aici. În curând de la Google eBookstore și Barnesandnoble.com.
ZNetwork este finanțat exclusiv prin generozitatea cititorilor săi.
Donează