Discursul occidental cu privire la circumstanțele din spatele creării Organizației Tratatului Atlanticului de Nord (NATO), în urmă cu 75 de ani, nu este deloc convingător.
Cu toate acestea, acest discurs suprasimplificat trebuie examinat pentru ca actualul declin al organizației să fie apreciat dincolo de politica egoistă a membrilor NATO.
Înregistrările istoriei pagină al Departamentului de Stat al SUA vorbește despre invenția NATO într-o limbă potrivită pentru o carte de istorie a liceului SUA.
„După distrugerea celui de-al Doilea Război Mondial, națiunile Europei s-au luptat pentru a-și reconstrui economiile și a-și asigura securitatea”, se arată în document, ceea ce a obligat SUA să ia măsuri: „(integrarea) Europei este vitală pentru prevenirea expansiunii comuniste în întreaga lume. continentul."
Aceasta este logica tipică a doctrinei timpurii a NATO. Se poate desprinde din majoritatea declarațiilor făcute de țările occidentale care au înființat și continuă să domine organizația.
Limbajul oscilează între un discurs prietenos – de exemplu, al lui Harry Truman referință la NATO ca un „act de vecinătate” – și unul amenințător, de asemenea limbajul dur al lui Truman împotriva „celor care ar putea promova ideea criminală de a recurge la război”.
Realitatea, însă, rămâne cu mult diferită.
Într-adevăr, SUA au apărut mult mai puternice, din punct de vedere militar și economic, după cel de-al Doilea Război Mondial. Acest lucru a fost reflectat în Planul Marshall, un „Plan de redresare economică”, care a fost un act strategic, nu un act caritabil. Acesta a proiectat redresarea economică a unor țări selectate care aveau să devină aliații globali ai SUA în deceniile următoare.
La înființarea sa, pe atunci secretarul de stat canadian Lester Pearson s-a referit la „comunitatea” NATO ca parte a „comunității mondiale”, legând puterea primei de „menținerea păcii” pentru cea din urmă.
Oricât de inofensiv ar părea un astfel de limbaj, a introdus o relație paternă între NATO dominată de SUA și restul lumii. Astfel, le-a permis membrilor puternici ai organizației să definească, în numele restului lumii – și adesea în afara umbrelei Națiunilor Unite – noțiuni precum „pace”, „securitate”, „amenințare” și, în cele din urmă , „terorism”.
Un exemplu concret este că primul conflict major instigat de NATO nu a vizat amenințări externe la adresa Europei sau a teritoriilor SUA, ci a avut loc la mii de kilometri distanță, în Peninsula Coreeană.
Discursul politic al Occidentului a vrut să privească războiul civil din Peninsulă, înainte de intervenția NATO ca un exemplu de „agresiune comunistă”. Această „agresiune” se presupune că a forțat mâinile NATO să reacționeze. Inutil să spun că războiul din Coreea (1950-53) a fost unul distructiv.
Cei 75 de ani de atunci au dovedit fragilitatea acelui argument. Uniunea Sovietică a fost demult dezmembrată, iar Coreea de Nord a luptat cu disperare pentru a ieși din izolarea sa. Cu toate acestea, o stare de conflict fără război – nicio pace rămâne pe loc. S-ar putea transforma oricând într-un război absolut.
Cu toate acestea, ceea ce a realizat războiul este cu totul altceva. Starea constantă de non-pace oferă o justificare pentru prezența militară permanentă a SUA în regiune.
Rezultate similare au urmat majoritatea celorlalte intervenții ale NATO: Irak (1991 și 2003), Iugoslavia (1999), Afganistan (2001), Libia (2011) și așa mai departe.
Cu toate acestea, capacitatea de a declanșa sau exacerba conflicte și incapacitatea, sau poate lipsa de voință de a pune capăt definitiv războaielor, nu este adevărata criză a NATO, la 75 de ani de la înființare.
Într-un articol care marchează aniversarea, secretarul britanic al Apărării, Grant Shapps scris în Daily Telegraph că NATO trebuie să accepte că se află acum într-o „lume de dinainte de război”.
El a atacat acei membri NATO care „încă nu reușeau” să facă față cheltuielilor minime necesare pentru apărare, care reprezintă două procente din PIB-ul național total. „Nu ne permitem să jucăm ruleta rusă cu viitorul nostru”, a scris el.
Anxietățile lui Shapps sunt adesea exprimate de alți lideri și oficiali de vârf ai NATO, care fie avertizează asupra unui război iminent cu Rusia, fie se critică reciproc pentru influența în scădere a organizației odată puternice.
O mare parte din această vină a fost pusă pe fostul președinte american Donald Trump, care de-a dreptul amenințat să părăsească NATO în timpul singurului său mandat.
lui Trump disprețuitor comentariile și amenințările au fost însă cu greu instigatorii crizei. Erau simptome ale unor probleme în creștere, care au continuat ani de zile după ieșirea dramatică a lui Trump de la Casa Albă.
Criza NATO poate fi rezumată astfel:
În primul rând, formațiunile geopolitice care au existat în urma prăbușirii Uniunii Sovietice și a Pactului său de la Varșovia nu mai există.
În al doilea rând, aspectul principal al noii competiții globale nu poate fi redus la termeni militari. Mai degrabă, este economic.
În al treilea rând, Europa este acum în mare măsură dependentă de sursele de energie, comerț și chiar integrarea tehnologică cu țările pe care SUA le percep ca inamici: China, Rusia și altele.
Prin urmare, dacă Europa își permite să subscrie la limbajul polarizat al SUA cu privire la ceea ce constituie inamici și aliați, va plăti un preț mare, mai ales că economiile UE se luptă deja sub greutatea războaielor continue și a perturbării constante a aprovizionării cu energie.
În al patrulea rând, rezolvarea tuturor acestor provocări și a altora prin aruncarea de bombe nu mai este o opțiune. „Inamicul” este mult prea puternic, iar natura schimbătoare a războiului face ca războiul tradițional să fie în mare măsură ineficient.
Deși lumea s-a schimbat foarte mult, NATO rămâne dedicată unei doctrine politice dintr-o epocă trecută. Și chiar dacă pragul de două procente este atins, problema nu va dispărea.
Este timpul ca NATO să-și reexamineze moștenirea de 75 de ani și să fie suficient de curajoasă pentru a schimba direcțiile cu totul – în loc să opteze pentru o stare de non-pace, căutând de fapt pacea reală.
ZNetwork este finanțat exclusiv prin generozitatea cititorilor săi.
Donează