Odată cu asasinarea de luni a fostului prim-ministru al Libanului, Rafik Al-Hariri, a fostului ministru Basil Fleihan și a multor alții, într-un atentat masiv cu mașina cu bombă în Beirut, urmată imediat și reflexiv de capturarea de către Washington a acestui eveniment pentru a crește tensiunea dintre Damasc și ea însăși. (“SUA își retrage trimisul în Siria, legând națiunea de explozia de la Beirut, " New York Times, 16 februarie), nu ar fi prudent din partea noastră să luăm în considerare ce au pregătit americanii pentru Liban și Siria, în viitor?
După cum a explicat marți secretarul de stat american („Comentarii cu ministrul egiptean de externe Ahmed Aboul Gheit după întâlnire”, 15 februarie):
[A] Rezoluția 1549 notează că Siria este într-o ingerință în afacerile Libanului. Există forțe siriene în Liban. Siria operează din Liban.
Și așa că, atunci când se întâmplă ceva în Liban, Siria trebuie să ajute să găsească responsabilitatea pentru ceea ce s-a întâmplat acolo.
Există o parte a destabilizarii care are loc atunci când ai genul de condiții pe care le faci acum în Liban datorită ingerinței siriene.
Așa că suntem uniți cu restul lumii în a dori o investigație completă a ceea ce s-a întâmplat aici. Dar nu există nicio îndoială că condițiile create de prezența Siriei acolo au creat o situație destabilizată în Liban.
Consiliul de Securitate al ONU Res. 1559 este un artefact al dominației Americii în lume. Nimic mai mult. Trecute cu cea mai îngustă dintre marje posibile pe 2 septembrie trecut, rezoluții precum 1559 sunt elaborate cu intenția de a le lăsa pe raft și să adune praf la infinit - sau cel puțin până când are loc un eveniment precum asasinatul Hariri. Apoi, americanii îi smulg din nou, manevrând din spatele cortinei Consiliului de Securitate și a puterilor sale legislative în chestiuni de război și pace și securitate internațională pentru a face cereri imperioase țintelor oportunităților. Și anume: Beirut, Damasc și orice alt agent de stat sau non-statal pe care își pot pune mâinile murdare. (Vezi, de exemplu, UNSC 1559: Rezoluția de nicăieri, ZNet Blogs, 5 septembrie 2004.)
Astfel, tot marți, secretarul de presă al Casei Albe, Scott McClellan, a explicat pe larg ("Briefing de presă de Scott McClellan”, 15 februarie):
Î Ați primit informații care leagă direct Siria de atac?
DOMNUL. McCLELLAN: Nu, nu am nicio actualizare despre ancheta în sine, în ceea ce privește atacul terorist care a avut loc ieri. Cred că am clarificat asta.
Î Pentru că, pe de o parte, faceți legătura între acești pași pe care îi luați împotriva Siriei și faptul că atacul a avut loc. Dar, pe de altă parte, nu legați Siria de atac. Adică, cum le faci pe cele două?
DOMNUL. McCLELLAN: Acesta a fost un atac terorist brutal care a avut loc ieri în Liban asupra unei persoane care luptase de mult pentru libertatea, suveranitatea și independența Libanului față de influența și interferența externă. Iar rezoluția Consiliului de Securitate care a fost adoptată în septembrie anul trecut a fost foarte clară în ceea ce privește așteptările cu privire la Liban. S-a afirmat foarte clar că trupele străine trebuie retrase din Liban. S-a afirmat foarte clar că milițiile trebuie desființate și dezarmate. Și a afirmat foarte clar că controlul asupra Libanului ar trebui să fie de către guvernul Libanului.
Și așa cum am afirmat din nou, prezența continuă a Siriei în Liban este o forță destabilizatoare în regiune și o forță destabilizatoare în Liban. Sprijinul continuu al Siriei pentru terorism este o problemă. Este o îngrijorare pe care am exprimat-o direct guvernului Siriei. Siria trebuie să-și schimbe comportamentul și să-și folosească influența într-un mod constructiv pentru a face tot ce poate pentru a preveni, în primul rând, astfel de atacuri.
Î Bănuiți că Siria se află în spatele acestui atac?
DOMNUL. McCLELLAN: Terry, aș exprima ceea ce am exprimat deja și asta este ceea ce eu - asta știu în acest moment. În ceea ce privește cine se află în spatele acestui atac, aceasta este o chestiune care, evident, este investigată în acest moment. Cred că este încă prematur să știm cine a fost responsabilul de atac, în sine. Dar prezența militară a Siriei acolo nu joacă un rol util. Joacă un rol destabilizator.
Î Scott, ce fel de acțiune vrea președintele să vadă în afara Consiliului de Securitate al Națiunilor Unite, dacă există?
DOMNUL. McCLELLAN: După cum am spus ieri, că ne vom consulta cu membrii Consiliului de Securitate despre aceste probleme. Aceste discuții au loc acum. O să las acele discuții să aibă loc. Francezii sunt foarte implicați în asta — le apreciem eforturile, am lucrat foarte strâns cu francezii. Și să lăsăm acele discuții să aibă loc.
Desigur, nimeni nu a stabilit o legătură autoritară și credibilă între guvernul de la Damasc și asasinatul Hariri. Prin urmare, retragerea de către Washington a ambasadorului său la Damasc, Margaret Scobey, a fost cu totul provocatoare și inutil de confruntare – și în mod deliberat. Așa cum a fost fiecare reportaj tipărit, TV și radio care sugerează o astfel de legătură. Pentru vocea editorială a Washington Post pentru a instrui lumea de astăzi că „Uciderea disprețuitoare a domnului Hariri nu aduce beneficii nimănui din afara regimului necinstiți din Damasc – și lumea ar trebui să răspundă în consecință” („Crimă în Beirut„) este, dacă este ceva, mai sângeroasă și mai amenințătoare decât retorica care picură din gura regimului Bush. (Pentru un eșantion mult mai mare, vezi mai jos.)
O declarație oficială emisă de președintele Consiliului de Securitate Joel W. Adechi (Benin) a reafirmat (printre altele) „îndemnurile sale anterioare către toate părțile implicate să coopereze deplin și urgent cu Consiliul de Securitate pentru punerea în aplicare deplină a tuturor rezoluțiilor relevante privind restabilirea integritatea teritorială, suveranitatea deplină și independența politică a Libanului” (SC / 8310, 15 februarie). Dar aceasta a fost doar o reiterare foarte blândă a unora dintre paragrafele din Res. 1559. Nimic mai mult. Una sau mai multe investigații asupra asasinatului Hariri vor continua. Și ce vor apărea - nu avem habar.
„Israelul nu poate fi iertat pentru sângele lui Hariri”, ziarul din Damasc Tishrin editorializat în această dimineață, „nici pentru sângele poporului palestinian, libanez și sirian, pentru că [țara care] comite crimă pe străzile din Damasc, Beirut, Tunis, Paris și Roma este pe deplin capabilă, cu mijloacele tehnologice pe care le posedă, să comită atacul.”
Tocmai am ridicat citatul dintr-un raport al Agence France Presse – care cel puțin a avut decența să ne spună că Tishrin este un „cotidian guvernamental” și, prin urmare, ar trebui înțeles ca atare. Comparați modul în care americanii se referă la Washington Post, chiar dacă și-a petrecut restul editorialului de azi dimineață aruncând asupra guvernului din Damasc, în timp ce l-a lăudat pe cel de la Washington pentru că a răspuns „asertiv la acest act de terorism” și l-a îndemnat să „colaboreze cu Franța pentru a crește presiunea asupra Siriei pentru a se conforma Rezoluția 1559.” — Vedeți cât de mult le place acestor tipi să se ascundă după cortina Consiliului de Securitate?
„Cine profită?” AFP relatează că Tishrin a întrebat editorial. Potrivit relației stat-media care susține regimul de la Washington, regimul de la Damasc este cel care beneficiază. Dar conform Tishrin„Perdanții sunt Libanul, Siria și națiunea arabă, în timp ce marele câștigător este Israel”. („Siria sub suspiciune în timp ce SUA iau măsuri pentru uciderea lui Hariri”, Agence France Presse, 16 februarie.)
Toate celelalte lucruri fiind egale: Care răspuns la aceste întrebări vi se pare cu atât mai plauzibil?
Mai de rău augur, când conferința de presă a lui Scott McClellan s-a încheiat marți, a fost întrebat:
Q Președintele a vorbit în mod repetat despre o „axă a răului”. Odată cu presupusa implicare sporită a Siriei în activități teroriste, ne uităm acum la un „patrangular al răului”?
DOMNUL. McCLELLAN: Cred că te uiți la exact ce am spus ieri și exact ce am spus azi. Și cred că așa ar trebui să privești. Știu că există un interes în această cameră uneori de a încerca să interpreteze lucrurile dincolo de ceea ce se spune, dar v-aș încuraja să priviți exact ceea ce s-a spus și să raportați ceea ce s-a spus.
Bine. Încă nu am stabilit care stea în devenire a jurnalismului american a gătit acea bijuterie.
Qui bono, pentru a repeta întrebarea momentului.
Actul privind responsabilitatea în Siria și restaurarea suveranității libaneze din 2003 (Drept public 108-175), 12 decembrie 2003
Fișă informativă: Implementarea Legii din 2003 privind responsabilitatea și restabilirea suveranității libaneze în Siria, Biroul Secretarului de Presă de la Casa Albă, 11 mai 2004Actul Sirian de Responsabilitate și Triumful Hegemoniei”, Stephen Zunes, Politica externă In Focus, Octombrie 2003
Rezoluția 1559 (2004) Adoptată cu 9 voturi pentru, niciunul împotrivă, cu 6 abțineri (SC / 8181), Consiliul de Securitate al ONU, 2 septembrie 2004
Comentarii cu ministrul egiptean de externe Ahmed Aboul Gheit după întâlnire”, Departamentul de Stat al SUA, 15 februarie 2005
Briefing de presă de Scott McClellan”, Biroul Secretarului de Presă al Casei Albe, 15 februarie 2005Consiliul de Securitate condamnă atentatul terorist cu bombă care a ucis fostul prim-ministru libanez (SC / 8310), 15 februarie 2005
Annan speră să vadă începerea retragerii trupelor siriene din Liban până în aprilie”, Centrul de știri al ONU, 15 februarie 2005O mașină-bombă ucide fostul prim-ministru al Libanului”, Azadeh Moaveni și Soraya Sarhaddi Nelson, Knight Ridder, 14 februarie 2005
Asasinare la Beirut”, Dan Ephron, Boston GlobeFebruarie 15, 2005
Bomba tensionează relațiile dintre Siria și Liban”, Nicholas Blanford, Christian Science MonitorFebruarie 15, 2005
Siria este acuzată de uciderea fostului lider al Libanului”, Ramsay Short și Anton La Guardia, Daily TelegraphFebruarie 15, 2005
Câmp de luptă într-un conflict mai mare”, David Hirst, The GuardianFebruarie 15, 2005
Pacea fragilă din Beirut lovită de un atac cu bombă”, Carolynne Wheeler și Julian Borger, The GuardianFebruarie 15, 2005
Uciderea domnului Liban”, Robert Fisk, IndependentFebruarie 15, 2005
Blast Stirs Dark Memories, Solidaritate”, Rania Abouzeid, Los Angeles TimesFebruarie 15, 2005
Mașină-bombă ucide un fost premier”, Hassan M. Fattah, New York TimesFebruarie 15, 2005
SUA par sigure de mâna Siriei, sugerând penalități”, Steven R. Weissman, New York TimesFebruarie 15, 2005
Fost premier asasinat în timp ce atacatorii se întorc la Beirut”, Nicholas Blanford, The TimesFebruarie 15, 2005
Blast ucide un fost premier în Liban”, Scott Wilson, Washington PostFebruarie 15, 2005„Siria sub suspiciune în timp ce SUA iau măsuri pentru uciderea lui Hariri”, Agence France Presse, 16 februarie 2005
Uciderea premierului transformă Siria”, Roy Eccleston și Nicolas Rothwell, AustralianFebruarie 16, 2005
SUA îl rechemă pe reprezentant în Siria pentru asasinarea din Liban”, Anton La Guardia și Ramsay Short, Daily TelegraphFebruarie 16, 2005
Mâna Damascului văzută în spatele uciderii lui Hariri”, Gareth Smyth, Financial TimesFebruarie 16, 2005
SUA crește presiunea asupra Siriei”, Guy Dinmore și James Harding, Financial TimesFebruarie 16, 2005
SUA retrage un reprezentant din Siria după bombardamentul de la Beirut”, Carolynne Wheeler, The GuardianFebruarie 16, 2005
„SUA îl reamintește pe trimisul de la Damasc, deoarece vina pentru asasinarea din Beirut cade asupra Siriei”, a spus Robert Fisk. Independent, 16 februarie 2005 [$$$$$$—vezi mai jos]
SUA îl rechemă pe ambasadorul în Siria, pe măsură ce suspiciunile asupra bombardamentelor cresc”, Megan K. Stack și Rania Abouzeid, Los Angeles TimesFebruarie 16, 2005
Diavolul pe care-l cunoaștem în Liban, " Los Angeles TimesFebruarie 16, 2005
SUA își retrage trimisul în Siria, legând națiunea de explozia de la Beirut”, Steven R. Weisman și Hassan M. Fattah, New York TimesFebruarie 16, 2005
Sânge, fum și lacrimi în Beirut”, Andrew Exum, New York TimesFebruarie 16, 2005
O crimă modifică peisajul”, Mohamad Bazzi, NewsdayFebruarie 16, 2005
Sirienii simt căldură din partea SUA”, Timothy M. Phelps și Knut Royce, NewsdayFebruarie 16, 2005
Bush retrage un reprezentant, contestă comportamentul Siriei”, Anna Badkhen, San Francisco ChronicleFebruarie 16, 2005
Bush revoltat se ridică la Damasc după bombă”, Roland Watson, The TimesFebruarie 16, 2005
SUA retrage un reprezentant din Siria”, Tim Harper, Toronto starFebruarie 16, 2005
Libanezii avertizează despre paralele cu volatilitatea anilor 1970”, Scott Wilson, Washington PostFebruarie 16, 2005
SUA și ONU își intensifică presiunea asupra Damascului”, Robin Wright, Washington PostFebruarie 16, 2005
Crimă în Beirut”, Editorial, Washington PostFebruarie 16, 2005UNSC 1559: Rezoluția de nicăieri, ZNet Blogs, 5 septembrie 2004
Mascaradă asta, ZNet Blogs, 22 octombrie 2004
Guvernele de confruntare, ZNet Blogs, 26 octombrie 2004
FYA („Pentru arhivele tale”): O copie a raportului lui Robert Fisk de astăzi. blestemata Londra Independent nu va oferi un link către acesta fără a fi implicați bani. Deci nu vă pot împărtăși aici un link către raportul lui Fisk. Va trebui să vă mulțumiți cu textul în sine.
The Independent (Londra)
16 februarie 2005, miercuri
SECȚIUNEA: Ediția I; ŞTIRI STRĂINE; pg. 23
TITOLUL: SUA ÎNTĂRĂ FURIE ÎN SIRIA PENTRU MOARTEA HARIRI
BYLINE: ROBERT FISK ÎN BEIRUT
PRINCIPALĂ: Un locuitor din Beirut este întristat în timp ce soldații libanezi păzesc locul unde Rafik Hariri a fost ucis Andan Hajj Ali
ÎL vor îngropa astăzi pe Rafik Hariri lângă orașul pe care l-a reconstruit și lângă ruinele coloanelor romane care au făcut faimos vechiul Beirut. Dar moartea lui violentă de luni are repercusiuni care merg mult mai la est decât Libanul sau Imperiul Roman; pentru că uciderea lui este strâns legată de insurgența din Irak – și de credința președintelui Bush că Siria încurajează războiul de gherilă împotriva trupelor americane din țară.
Presiunea americană asupra Siriei pentru a-și retrage forțele militare din Liban – o cauză pe care dl Hariri, din motive destul de diferite, a susținut-o – face parte din încercarea Washingtonului de a înăbuși presupusa simpatie a Siriei pentru insurgența sângeroasă și din ce în ce mai eficientă din Irak.
Aseară, Washingtonul a anunțat retragerea ambasadorului său la Damasc. A fost cel mai clar semn de până acum că SUA vor acuza Siria de uciderea domnului Hariri.
Israelul, previzibil, a ales același moment pentru a adăuga noi condiții prealabile pentru orice discuții de pace cu Siria: expulzarea „cartierului general terorist” din Damasc, „permite Armatei Libaneze să-și desfășoare forțele de-a lungul graniței cu Israelul” și „încheierea ocupația siriană a Libanului”.
Israelul, care a ocupat o parte a Libanului timp de 24 de ani, a cerut apoi „expulzarea” Gărzilor Revoluționare iraniene – care, în realitate, au părăsit Libanul în urmă cu mai bine de 15 ani. Împreună cu americanii, amenințarea israeliană – în special referințele captivante la iranienii care nu mai sunt în Liban – reprezintă o adâncire gravă a crizei.
Trupul ars al lui Hariri – a murit împreună cu șase dintre gardienii săi, un paramedic care l-a însoțit mereu și cel puțin șapte civili într-o mașină-bombă luni – va fi înmormântat lângă monstrul – unii spun monstruos – moscheea musulmană sunnită pe care a construit-o în centrul Beirutului, o clădire care depășește bisericile cruciate din jur și clădirile restaurate din mandat francez.
Mormântul va fi betonat în vederea directă a Grădinii iertării post-război civil și a monumentului restaurat, dar încă ciuruit de gloanțe, pentru martirii libanezi din 1915 și 1916, care au fost spânzurați de turcii otomani pentru că au cerut independența libanezei.
Eroul arab musulman Saladin, care i-a învins pe cruciați, a fost înmormântat în moscheea Omayad din Damasc. Miliardarul magnat Rafik Hariri se va afla chiar lângă Moscheea Mohamed Amin din Beirut, aproape la fel de mare – chiar dacă mai puțin frumoasă.
Cel care a învins imperiul european din Evul Mediu în Orientul Mijlociu a inspirat familia arabului al cărui imperiu de afaceri a cuprins Libanul. Dar imperiul american din regiune este cel care a oferit cadrul pentru moartea lui.
Iyad Allawi, fostul agent CIA și MI5, numit prim-ministru interimar al Irakului de către Statele Unite, este el însuși pe jumătate libanez, mama sa provenind din stimata familie șiită musulmană Osseiran; Hariri îl cunoștea bine.
Fostul prim-ministru libanez a recunoscut, de asemenea, în privat, că Statele Unite amenință cu sancțiuni împotriva Siriei – și atacă prezența militară în Liban – din cauza susținerii că Siria îi ajută pe insurgenții irakieni. Ca de obicei, Libanul devenise un câmp de luptă pentru războaiele altor oameni.
Iar Hariri era un gigant pe acel câmp de luptă. Avea mulți prieteni buni în Siria, dar și dușmani. Și a înțeles prea bine că administrația Bush dorea – în mai multe țări – să-și combine „războiul împotriva terorii” cu campania pentru „democrație” în Orientul Mijlociu. Dacă Irakul ar putea fi invadat pentru democrație în timp ce forma o linie de front în „războiul împotriva terorii” – oricât de delirante ar fi fost acest lucru – atunci prezența Siriei în Liban părea să reflecte același set de circumstanțe. Siria a susținut „terorismul”, sau cel puțin, a sponsorizat militanți care s-au opus Israelului, în timp ce ocupa o țară vecină, Libanul, împotriva dreptului internațional.
Odată ce George Bush și președintele Jacques Chirac – prietenul personal apropiat al lui Hariri – au promovat rezoluția 1559 a Consiliului de Securitate al ONU, care solicita retragerea armatei siriene din Liban, Damascul s-a trezit în fața unei versiuni în miniatură a situației dificile a lui Saddam Hussein în 2003: să se supună rezoluțiilor ONU sau altfel.
Viitoarele alegeri din Liban, în care candidații anti-sirieni se tem că guvernul pro-sirian libanez va deranja granițele electorale pentru a-i priva de locuri parlamentare, se potrivesc perfect cu cererea neoconservatoare a SUA pentru așa-zisa democrație în lumea arabă.
Că acest lucru a servit și intereselor Israelului – un Liban substanțial demilitarizat, dezarmarea mișcării de gherilă Hezbollah și umilirea Siriei – nu a fost niciodată lăsat să devină parte din narațiune.
ZNetwork este finanțat exclusiv prin generozitatea cititorilor săi.
Donează