Sursa: Haaretz
Ar trebui să fim recunoscători că titlul „apartheid”, pentru a desemna regimul israelian dintre râu și mare, devine din ce în ce mai comun și mai legitim, chiar la modă. Dar, ca orice modă, există și aici o problemă. Nu este cu definiția în sine, ci cu ceea ce este omis din ea.
Problema este că, în toată căldura discuțiilor despre apartheid, o dimensiune dinamică, activă și periculoasă a acestuia – Colonialismul coloniștilor evrei – a devenit tocit și tocit. Conform ideologiei și politicilor colonialismului evreiesc, palestinienii sunt de prisos. Pe scurt, este posibil, util și de dorit să trăiești fără Palestinienii din această țară între râu și mare. Existența lor aici este condiționată, depinde de dorințele noastre și de bunăvoința noastră – o chestiune de timp.
Ideologia „superfluului” este o otravă care se răspândește mai ales atunci când procesul colonialismului coloniștilor este la apogeu. Și aceasta este situația în prezent în Cisiordania (inclusiv Ierusalimul de Est). Iluzia că Israelul va opri întreprinderea de colonizare a fost spulberată chiar înainte ca cerneala să se usuce asupra Acordurilor de la Oslo.
Viziunea superfluului celuilalt stă la baza ordinelor militare și a activităților Administrației Civile și ale Municipiului Ierusalim – precum prevenirea construcției, demolarea caselor și expulzarea rezidenților palestinieni în cartiere și enclave supraaglomerate. Ea explică violența coloniștilor și ușurința cu care soldații și ofițerii noștri de poliție ucid palestinieni, precum și contextul în care deputatul pentru sionismul religios Bezalel Smotrich se raportează la membrii Knesset-ului palestinieni ca „cetățeni, deocamdată”.
Colonialismul coloniștilor este un proces continuu de acaparare a pământului, denaturarea granițelor istorice, remodelarea acestora și apoi expulzarea popoarelor indigene. Apartheid-ul așa cum l-am cunoscut în Africa de Sud a fost etapa ulterioară și avansată a colonialismului coloniștilor condus de Olanda, Marea Britanie și Portugalia și după aceea a cetățenilor altor națiuni europene.
De fapt, inerent termenului „separare” este faptul că diferite grupuri de oameni trăiesc într-un singur cadru – sub controlul unui centru principal de putere. „Separarea” pe care Partidul Laburist și descendenții săi (Kahol Lavan și oamenii săi) îi place atât de mult să o branduie – cu lipsa lor caracteristică de conștientizare a sensului său incriminator în afrikaans (apartheid) – nu constituie recunoașterea dreptului la autodeterminare pentru palestinieni, ci mai degrabă accelerarea creării de enclave palestiniene și autoguvernare limitată în spațiul pe care îl controlează Israelul
Colonialismul coloniștilor este un proces continuu de acaparare a pământului, denaturarea granițelor istorice, remodelarea acestora și apoi expulzarea popoarelor indigene. The apartheid așa cum l-am cunoscut în Africa de Sud a fost etapa ulterioară și avansată a colonialismului coloniștilor condus de Olanda, Marea Britanie și Portugalia și după aceea a cetățenilor altor națiuni europene.
De fapt, inerent termenului „separare” este faptul că diferite grupuri de oameni trăiesc într-un singur cadru – sub controlul unui centru principal de putere. „Separarea” pe care Partidul Laburist și descendenții săi (Kahol Lavan și oamenii săi) îi place atât de mult să o branduie – cu lipsa lor caracteristică de conștientizare a sensului său incriminator în afrikaans (apartheid) – nu constituie recunoașterea dreptului la autodeterminare pentru palestinieni, ci mai degrabă accelerarea creării de enclave palestiniene și autoguvernare limitată în spațiul pe care îl controlează Israelul.
Apartheidul instituționalizat solidifică discriminarea dintre coloniștii învingători și poporul colonizat învins – prin legislație, diviziuni geografice clare și delimitarea granițelor finale – menținând în același timp o anumită stabilitate în relațiile dintre superior și inferior. Cu toate acestea, deposedarea locuitorilor indigeni de pe pământurile lor nu a încetat niciodată complet, nici în Africa de Sud, nici în alte regimuri de supremație albă stabilite pe pământuri și continente pe care europenii le-au cucerit și așezat în ultimele secole, printre care Australia, Noua Zeelandă, Canada, Brazilia, Statele Unite etc.
În apartheid, băștinașii făcuți inferiori și coloniștii superiori victorioși trăiesc împreună sub un singur acoperiș. De dragul durabilității, regimul are nevoie de nativii supraviețuitori pentru a rămâne în viață. Sunt exploatați pe cât posibil, viața lor este ieftină, degetul de pe trăgaci care îi omoară este ușor. Dar ele sunt esențiale. Sunt numărați. Însă, în etapa anterioară, cea a colonizării coloniștilor – care are ca scop preluarea întregului pământ – locuitorii originari, care sunt forțați într-o stare de inferioritate, devin redundanți. Este posibil și util, și chiar de dorit, să trăiești fără ele (și să compensăm absența lor prin aducerea de sclavi și alte forțe de muncă ieftine din alte țări).
Această ideologie a superfluului unui întreg popor – sau a unor mari grupuri de oameni inferiori – consumă și spulberă și înlocuiește orice valoare a egalității umane care poate exista în cultura poporului cuceritor. Cu cât dimensiunea colonialismului devorator de pământ devine mai puternică, cu atât inferiorii sunt considerați de prisos în ochii superiorilor. Cu cât componenta colonialistă este mai proaspătă și mai vibrantă, cu atât poporul superior – în cazul nostru poporul evreu, vai de degetele care trebuie să scrie asta – va susține mai mult dispariția celorlalți. De aceea, dreapta transferistă este atât de puternică în așezările Israelului.
Existența apartheidului israeliano-evreiesc a fost prezentată în două texte publicate anul acesta de B'Tselem organizaţia pentru drepturile omului şi Human Rights Watch. Aceste grupuri, însă, nu au fost primele care au numit monstrul după numele său. Înaintea lor au fost palestinienii înșiși, desigur – prin activități BDS (boicot, dezinvestire și sancțiuni), rețelele sociale sau rapoartele ONG-urilor. Din păcate, și așa cum era de așteptat, abia atunci când B'Tselem și-a publicat poziția a început o discuție internațională largă pe acest subiect. Pentru că aceasta este una dintre caracteristicile stratificării rasiste, etnice și de clasă în întreaga lume: definițiile și descrierile realității în care există subalternii și inferiorii (femei, minorități, migranți, muncitori etc.) trebuie să capete hegemonie. și ștampila academică de aprobare să fie acceptată ca fiind corectă.
Aceste două rapoarte se referă într-adevăr la ingineria spațiului geografic și la preluarea ostilă de către evrei a pământurilor palestiniene. Dar într-un moment în care definiția regimului israelian ca apartheid devine înrădăcinată în discursul internațional, elementul „de prisos” a palestinienilor devine estompat. De asemenea, este neclară diferența dintre tipurile de apartheid care trăiesc sub un singur acoperiș: în interiorul granițelor Israelului din 1948, apartheid-ul este mai matur și mai consolidat. Palestinienii sunt inferiori, dar sunt și cetățeni care sunt numărați în statistici. În teritoriile ocupate din 1967, procesul de deposedare și așezare este încă în desfășurare, în plină putere. Nativii palestinieni de acolo sunt mult mai expuși pericolului expulzării liniștite și în masă întruchipate în ideologia „superfluului”, care este răspândită de către coloniști și mișcările de colonizare.
[Amira Hass este singura jurnalistă evreică israeliană care a trăit printre palestinienii din Gaza și Ramallah din 1993. Ea crede că este la fel de necesar ca „să acopere Marea Britanie de la Londra și Franța de la Paris”. Rapoartele ei pentru cotidianul israelian Ha'aretz, despre care ea spune că „nu pot fi obiective, la fel cum orice raportare despre fapte greșite nu poate fi obiectivă”, și-au câștigat inamicii în toate taberele.
Forțată de Hamas să părăsească Gaza mai devreme decât era planificat, în 2008 (deși permisă să se întoarcă două luni mai târziu) a fost reținută în Israel de două ori (în 2008 și 2009) pentru că a intrat în Gaza fără permis și a stat într-o „entitate inamică”. 2013, Consiliul Yesha (al coloniștilor din „Iudeea, Samaria și Gaza”) a acuzat-o că a incitat la violență deoarece ea a scris că palestinienii au dreptul de a rezista și au motive pentru a arunca cu pietre.
Ea a fost distinsă cu Premiul Reporteri Fără Frontiere/FNAC în 2009 pentru jurnalismul ei independent și deschis și, în special, pentru calitatea reportajelor sale pentru Ha'aretz în timpul și imediat după ofensiva israeliană a Operațiunii Plumb turnat împotriva Fâșiei Gaza din decembrie 2008 și ianuarie. 2009. Acceptând premiul, ea a spus: „A fi jurnalist independent nu este atât de greu în Israel, dar pentru ca această independență să fie reală și eficientă, sunt necesare două condiții. Un ziar gata să publice articolele și cititorii. Am avut norocul să am un ziar, Ha'aretz, gata de publicat, și sprijinul editorilor mei, în special al redactorului de știri. Dar cititorilor israelieni le este greu să accepte o versiune diferită a evenimentelor față de ceea ce oferă autoritățile.”]
ZNetwork este finanțat exclusiv prin generozitatea cititorilor săi.
Donează