De ceva vreme scriam note pentru acest „Comentariu ZNet” pe bucăți de hârtie. Pentru a le marca, așa cum fac de obicei, am notat în partea de sus, ca cuvânt cheie, cuvântul „Gotic” (vezi mai jos). Apoi, pe 9 decembrie 2006, Micky Z a scris un articol în ZNet cu titlul: „Nu vă așteptați ca SUA să creeze democrație în Irak (lecții din Grecia)”. În ea, Micky Z descrie „exemplul excelent [al] Greciei post-Al Doilea Război Mondial” și își încheie piesa cu fraza: „Moralul poveștii: irakienii care speră în democrație nu ar trebui să-și țină respirația”.
După ce am trăit acel „exemplu excelent”, simt că pot adăuga câteva detalii care pot întări avertismentul lui Micky Z către irakieni despre democrație.
Baia de sânge (peste 160,000 de morți) creată de Marea Britanie și SUA în Grecia la sfârșitul anilor 1940 este menționată în cărțile de istorie drept „război civil”. Nu a fost un „război civil”. SUA și Marea Britanie au trebuit să împiedice adoptarea unui mod de viață de stânga de către greci. Cea mai mare parte a acestei operațiuni creștine „binevoitoare” de a înăbuși dorința majorității unui popor a fost realizată de SUA (sub Truman). Cum s-ar putea realiza acest lucru? Printr-o metodă veche de secole: împarte și stăpânește. SUA au ales o parte din societatea greacă (elitele și o parte a clasei de mijloc, aproximativ 30% din populație) și au „folosit-o” ca armată proxy împotriva restului oamenilor. Partea aleasă de SUA a fost înarmată cu tehnologia militară a SUA, chiar și cu napalm, iar elita sa a fost finanțată (adică moralitatea sa a fost „cumpărată”) cu dolarii fiscale ai populației americane.
Șaizeci de ani mai târziu, SUA aplică aceeași metodă în baia de sânge pe care o face în Irak. O parte din populația irakiană este înarmată și finanțată de SUA pentru a lupta cu restul populației. Că SUA, fie prin prostia lui Bush, fie prin incompetența lui Rumsfeld și colab., fie prin natura diabolică a lui Cheney, a folosit Soldații americani să invadeze și să ocupe Irakul în loc să-i „folosească” pe irakienii nativi ca proxy de la început, este irelevant. Scopul final al SUA (a fost și) este să folosească un proxy nativ ca instrument pentru atingerea obiectivului său.
Dar, care (a fost și) este obiectivul SUA? Să ne oprim puțin asupra conținutului acestui „obiectiv”.
„Nu există nicio formulă magică pentru a rezolva problemele Irakului. Cu toate acestea, există acțiuni care pot fi întreprinse pentru a îmbunătăți situația și pentru a proteja interesele americane.” Acesta este primul paragraf al volumului care conține „Raportul Grupului de Studiu din Irak”. Este primul paragraf al „Scrisorii din partea copreședinților”. Copreședinții fiind: James A. Baker, III [!!!] și Lee H. Hamilton.
„Cu criza din Liban [din vara trecută]... există o șansă de a reafirma conducerea americană și de a salva interesele SUA”. De data aceasta este Joseph R. Biden, Jr. Senatorul SUA. [International Herald Tribune, 29-30 iulie 2006]
Toți acești domni sunt adulți care în biografiile lor sunt caracterizați ca oameni bine informați și de bun simț. Pentru ei obiectivul primordial sunt „interesele americane”.
Dar, ce înseamnă expresia „interese americane”? Înseamnă ulei ieftin pentru mașinile americanilor de rând? Sau piețe pentru munca muncitorilor americani? Sau respect pentru SUA de către restul lumii pentru bunăvoința SUA? Sau, beneficiul creării unei lumi mai bune prin promovarea de către SUA, să zicem, a... muzicii lui Johann Sebastian Bach și Georg Friedrich Handel? Înseamnă obsesia hitleristă de a... cuceri lumea? Și așa mai departe. Și, sunt aceste „interese americane” interesele minerilor americani din Appalachia sau interesele negrilor din New Orleans? De asemenea, ce se întâmplă dacă „interesele SUA” se ciocnesc cu dorința popoarelor lumii care se străduiesc să rămână în viață în fața violenței care însoțește aceste „interese americane”?
Domnii de mai sus chiar știu ce înseamnă expresia „interesele SUA”? Cu siguranță, trebuie să fi realizat, până acum, că aceste interese sunt interese foarte „ciudate”. Urmărirea „intereselor SUA” după 9 septembrie a dus la un pericol mai mare nu numai pentru Rumy, care se va gândi de două ori înainte de a vizita Berlinul, sau Belgia etc., ci și pentru americanii obișnuiți din SUA și din afara SUA.
În cele din urmă, ce s-a întâmplat cu dictonul creștin „Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți”? [Marcu 12:31]. Cum îți poți iubi aproapele, dacă te străduiești să „salvați [propriul] interes” și nu numai în Liban sau Irak? Acesta este un alt aspect „ciudat” al SUA, dat fiind faptul că în SUA 91 – 97% dintre oameni cred în Dumnezeu, comparativ, de exemplu, cu Suedia unde 46 – 85% din populație este atei sau agnostici. Ceea ce este și mai ciudat este că nimeni nu-i urăște pe suedezi.
Dar, să revenim la „exemplul excelent” al Greciei din anii 1940. Baia de sânge nu a fost suficientă. Pentru ca ocupația să fie durabilă (adică permanentă) a fost necesară, de asemenea, invadarea culturală a țării. Cel mai eficient mod de a face asta este prin îndoctrinarea tinerilor; adolescentii.
Astfel, în timpul liceului din Atena, în anii 1940, profesorul ne-a înmânat în clasă o cărțuiță de 64 de pagini (4″ pe 5.5″). Pe coperta din față era o imagine colorată a vulturului american cu steagul american pe fundal. Pe coperta din spate era tipărit un mesaj: „Dă-l unui prieten”. Broșura a fost ștampilată: „Gift of the US Information Service” (USIS) și, după cum este indicat, a fost „Tipărită în Statele Unite ale Americii”. După câteva numere, dimensiunea broșurii a fost mărită la 5.5″ cu 7″, iar paginile la aproximativ 80.
O coperta colorată (a uneia dintre broșuri) care mi-a fost imprimată în minte (la vârsta de 15 sau 16 ani) a fost pictura „American Gothic” a pictorului american Grant Wood. Am fost impresionat de aspectul deshidratat al fermierului și al fiicei sale și respins de expresia austeră a fețelor lor. [Folosesc cuvântul „auster” (strict din punct de vedere moral, aspru, sever), pentru că, ca cuvânt grecesc, este folosit de zi cu zi în familia greacă și în școală]. Am senzația că propagandistul USIS a făcut o alegere destul de proastă în a prezenta tinerilor greci pe fermier-predicator din Iowa și pe fiica sa.
În ceea ce privește conținutul broșurilor, acestea erau cele așteptate pentru o operațiune de propagandă. Au fost articole precum: „Soldații fără uniforme” (adică tancurile) de un Don Eddy din revista „American”; „Music in America” de un David Ewen din revista „Common Ground”; „Indienii americani în război” un sunet despre indieni de un Charles B. Wilson din revista „Week” (nu uitați că asta a fost în anii 1940); „How America is Ruled” de Charles A. Beard din cartea sa „Democracy”; „A Hymn to Greece” de Earl Warren, guvernatorul Californiei; Întregul volum al volumului 2, nr. 6 (de 96 de pagini) a fost dedicat tuturor regiunilor americane. Și așa mai departe. [Un detaliu ciudat: broșurile nu au data tipărită pe ele.]
În paralel, clasa de mijloc adultă a fost tratată cu același tip de îndoctrinare. De data aceasta „instrumentul” a fost o revistă de tip „Reader's Digest”. Primul său număr a apărut în martie 1945. Din nou, rețineți că aceasta a fost la numai trei luni de la începutul ocupației britanice a Greciei, de când a început baia de sânge în decembrie 1944. Numele revistei era „Eklogi” („Selecție”). , avea pretenții mari ale sprâncenelor și viza clasa de mijloc.
Operațiunea a fost efectuată de fiica unui editor de „Kathimerini”, o ziare de dreapta. Selecția articolelor a fost destul de sofisticată. De exemplu, a existat un articol al lui Walter Lippmann în care acesta a propus în detaliu surprinzător crearea a ceea ce el a numit „Comunitatea Națiunilor Atlantice” (adică NATO!) și asta era 1945 (!). Într-un articol (din mai 1945) al „Economistului” tenorul era că rușii, în ciuda milioanelor ucise de naziști, aveau o natalitate foarte mare, în comparație cu cea a europenilor, ceea ce însemna tacit că există o amenințare viitoare din partea Comisiilor.
A reușit această invazie culturală? Lucrurile nu sunt chiar atât de clare.
„În 1962, un elev de liceu [liceu] dintr-un oraș rural din Coreea de Sud,..., a câștigat un concurs de discurs în limba engleză sponsorizat de Crucea Roșie Americană și a fost invitat la Casa Albă pentru a-l întâlni pe președintele John F. Kennedy. … Acel adolescent, Ban Ki Moon, este astăzi ministrul de externe al Coreei…” iar acum noul secretar general al ONU, „un aliat ferm al SUA... dornic să le mulțumească șefilor săi decât să-i confrunte… (International Herald Tribune, 2 octombrie 2006) ).
[Paranteză: Crucea Roșie are o istorie foarte „peculiară”. În Grecia, în timpul dictaturii din 1967, nu era „interesată” să-i protejeze pe grecii care au fost torturați de torționarii greci supravegheați de SUA, după cum mărturisește nimeni alta decât Amalia Fleming, soția descoperitorului penicilinei, care a fost torturată. Există, de asemenea, acea fotografie incredibilă a revistei „Spiegel” a unui vehicul al Crucii Roșii având semnul SS pe plăcuțele de înmatriculare în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.]
Așadar, SUA au reușit să inunde societatea greacă cu persoane asemănătoare Ban Ki Moon de mai sus; persoanele care constituie elita greacă, adică împuterniciții SUA. Cu toate acestea, masa populației grecești este profund anti-americană. Cu toate acestea, gunoiul presei grecești (în special programele TV) este o copie exactă a gunoiului presei americane. După cum era de așteptat, lucrurile referitoare la oameni sunt destul de complexe.
Este 2007, de aceea irakienii, după ce armele vor tăcea, vor suferi o invazie culturală americană mai sofisticată decât cea destul de crudă a Greciei din anii 1940. Ar trebui să fie pregătiți să reziste. Și cred că au puterea să o facă. Ei aparțin unui grup de societăți, Irak, Iran, Grecia, Egipt, Palestina etc., s-ar putea numi „societăți rădăcină”. Societăți, care în esență „au scris” Istoria rasei umane. „[L]ul uluitor zero – care nu reprezenta deloc un număr – a fost tușa finală genială... Povestea începe cu aproximativ 5,000 de ani în urmă cu sumerienii, acei oameni plini de viață care s-au stabilit în Mesopotamia (parte a ceea ce este acum Irak)”. [Robert Kaplan, „The Nothing That Is: A Natural History of Zero”, Allen Lane The Penguin Press, Londra, !999, pagina 6]. Marii matematicieni greci, Arhimede, Pitagora etc, nu aveau un cuvânt pentru zero! Imaginează-ți suferința pentru umanitate, dacă, în locul sumerienilor, a fost George W. Bush din Texas cel care a inventat zero!
Banda criminală a lui George W. Bush nu va reuși să oprească progresul umanității pe care l-au originat popoarele antice din Irak.
PS Acum câteva săptămâni, în știrile de televiziune grecești, în portul grecesc Igoumenitsa era un grup de tineri irakieni care încercau să găsească mâncare în containerele de gunoi de pe străzile orașului. Jurnalistul grec care ne dădea vestea (îngrășat moral de idealurile sale occidentale) tot ceea ce îl interesau erau dolarii pe care i-au plătit tinerii irakieni pentru a ajunge în Grecia după ce au fugit de războiul SUA din Irak. Unul dintre ei, neștiind greacă, a scris în palmă cu un pix cifra de 7,000 (dolari).