Protagoniștii anului 1914 au fost somnambuli, vigilenți, dar nevăzători, bântuiți de vise, dar orbi la realitatea ororii pe care urmau să o aducă pe lume.”
a lui Christopher Clark Somnambulii repovesti povestea izbucnirii primului război mondial. Mapând o lume multipolară captivată de imperialism și paranoia, Clark refuză să pună vina pe o singură putere. În schimb, el explică modul în care liderii politici au restrâns perspectivele pentru pace pe rând și au intrat într-o catastrofă globală care a provocat moartea a aproximativ 20 de milioane de oameni.
Astăzi, încă o dată, liderii noștri politici trec prin criză după criză pentru a se convinge că războiul este singura soluție. Principala diferență este că de data aceasta nu sunt somnambuli în război. O fac cu ochii larg deschiși.
De luni de zile, milioane de noi au demonstrat pentru o încetare a focului în Gaza pentru a opri pierderea de vieți omenești, a pune capăt ciclului perpetuu al violenței și a preveni o escaladare mai largă. Am fost ignorați, calomniați și demonizați. Săptămâna trecută, Israel a efectuat lovituri cu rachete împotriva Iranului într-un conflict care se extinde rapid în Orientul Mijlociu. Chiar și fără implicarea mai multor jucători globali, consecințele umane, economice și de mediu ale războiului total cu Iranul ar fi catastrofale pentru întreaga lume.
Nu trebuie să ne imaginăm cel mai rău scenariu pentru a pune frâna. În timp ce guvernul israelian și-a cântărit opțiunile ca răspuns la atacul Iranului din 14 aprilie, bombele au continuat să cadă asupra palestinienilor din Gaza. În ultimele luni, ființele umane au fost forțate să îndure un nivel de groază care ar trebui să ne bântuie pentru totdeauna. Familii întregi au fost distruse – iar supraviețuitorii se vor confrunta cu consecințe pe tot parcursul vieții asupra sănătății mintale pentru generațiile viitoare. Cartierele au fost complet distruse, presărate cu cadavre și membre. Medicii fac amputații fără anestezie. Copiii adună bețe și frunze din pământ și modelând „pâine” din hrana animalelor pentru a rămâne în viață. Dacă desfășurarea genocidului poporului palestinian nu constituie deja un scenariu cel mai rău, ce înseamnă?
În octombrie, mulți dintre noi a avertizat că suntem martori începutul anihilării totale a Gazei și a poporului său și am implorat liderii politici de ambele părți să semnaleze crimele de război care erau comise chiar sub ochii lor. Astăzi, unii politicieni au început în sfârşit să dea înapoi, speriaţi de consecinţele electorale ale inumanităţii lor. Dacă ar avea vreo integritate, ar plânge pentru 33,000 palestinieni care au fost uciși, înfometați sau îngropați sub dărâmături de lașitatea lor morală și politică.
Astăzi, școlarii sunt învățați despre cele mai grave crime ale istoriei împotriva umanității. Li se cere să reflecteze asupra modului în care ar fi putut avea loc aceste crime. Și învață numele personalităților politice care au susținut sau au permis asemenea atrocități. În viitorul apropiat, cărțile noastre de istorie îi vor face de rușine pe cei care au avut ocazia să oprească acest masacru, dar au ales să încurajeze războiul. Ei vor fi imortalizați pentru incapacitatea lor de a trata viețile israelienilor și palestinienilor cu o valoare egală. Ei vor fi amintiți pentru eșecul lor de a preveni genocidul.
După groază, avem nevoie de politicieni cu capacitatea și dorința de a facilita în mod activ detensionarea și diplomația. În schimb, setea lor de război ne pune pe toți în pericol. Guvernul nostru ar fi putut cere o încetare a focului încă de la început. În schimb, a deschis calea către escaladare prin lansarea de atacuri militare împotriva Yemenului, una dintre cele mai sărace țări din lume, și dublarea politicii de export de arme către Israel, alimentând o industrie globală mai largă a armamentului care profită de pe urma morții. Toate cu sprijinul opoziţiei oficiale a Majestăţii Sale, semnalând o continuare a o politică externă lipsită de etică și inconsecventă care îi tratează pe unii oameni ca pe niște civili nevinovați și pe alții ca pe daune colaterale.
Sute de mii dintre noi continuăm să mărșăluiască pentru că ființele umane continuă să moară – și vom fi din nou acolo, sâmbătă, la Londra, pentru un alt Marș Național pentru Palestina. Vom demonstra pentru o încetare a focului și pentru singura cale către o pace justă și durabilă: sfârșitul ocupării Palestinei. Suntem ghidați de speranță, nu de ură. Al nostru demonstrații sunt formați din oameni de toate vârstele, credințele și mediile, uniți în dorința de a pune capăt suferinței umane. Și facem parte dintr-o mișcare mai largă care vrea să vadă sfârșitul tuturor războaielor: în Ucraina, Yemen, Sudan, Papua de Vest, Republica Democrată Congo și în alte părți.
Mulți dintre noi ne-am petrecut întreaga viață apărând drepturile omului pentru toată lumea, pretutindeni, adesea în fața unei mari opoziții. Criticii noștri știu asta. Ceea ce se opun ei cu adevărat este dorința noastră de a construi o lume mai egală, mai durabilă și mai pașnică pentru toți.
Securitatea reală nu-ți distruge vecinul, ci se înțeleg cu vecinul tău. Este să ai suficientă mâncare pe masă, un acoperiș deasupra capului și o planetă durabilă. Liderii politici s-ar putea mândri cu jingoismul lor militarist, știind că copiii altcuiva sunt cei care vor plăti prețul. Adevărul este însă că setea lor de război ne pune pe toți în pericol. Dacă politicienilor noștri le pasă de moștenirea pe care o lasă în urmă, ar putea dori să se întrebe: dacă nu reușesc să deschidă calea către pace, cine va fi prin preajmă pentru a-i aminti?
ZNetwork este finanțat exclusiv prin generozitatea cititorilor săi.
Donează