Eccu a cosa: avete un cantu puliticu chì hè assai populari, chì porta un punch emutivu - è ancu assai più vicinu à u mitu chè à a realità pulitica. Hè questa ispirazione o illusione?
U cantu chì parlu hè : U populu unitu ùn serà mai vintu. O piuttostu : U populu ! Uniti! Ùn serà mai scunfittu !
Hè statu un pilastru di prutestazioni, manifestazioni è sit-in per decennii. E prutestazioni di l'Occupy sta caduta ùn eranu micca eccezzioni: ùn sò micca sapè quante volte l'aghju intesu è ogni volta m'hà datu i strisce.
Perchè a verità hè chì u populu unitu hè statu scunfittu ... assai è assai volte.
U cantu pare quasi natu in a scunfitta. Veni da una canzona scritta in spagnolu ("El pueblo unido, jamas sera vencido!") per u sfortunatu regime socialista di Salvador Allende in Cile à i primi anni 1970. Ma hè diventatu solu un successu mundiale cum'è l'innu per u muvimentu di resistenza à a brutale dittatura militare di Augusto Pinochet, chì hà pigliatu u putere da Allende in settembre di u 1973.
Se u chant era intesu cum'è un pronostico puliticu ("ùn serà mai scunfittu"), a so prima prova hè stata un fallimentu abysmal. Allende hè statu assassinatu, cum'è decine di millaie di mancassi, è Pinochet hè stata in u putere per 17 anni, vale à dì una eternità in pulitica. Ùn rende micca a storia megliu chì Allende hà numinatu Pinochet cum'è cumandante militare è chì hà ignoratu avvirtimenti chì l'ultimu era implicatu in un complot inspiratu da a CIA contru à u guvernu. Sembra chì l'unità di u populu ùn hè micca una guaranzia di a saviezza pulitica.
Ciò chì hè accadutu in Cile ùn era micca una anomalia. A storia di l'ultimu seculu hè piena di assai rivoluzioni scunfitte. L'anni trà e guerre mundiali eranu soprattuttu cattivi : u fascismu pareva in un ascesu implacable - Italia, Portugallu, Germania, Spagna - è i so trionfi implicavanu sempre una ripressione salvatica. A Guerra Civile Spagnola (1936-39) hè statu un esempiu classicu, cù "U Populu Unitu" chì hè statu massacratu è mutilatu.
Allora ci sò tutti i casi di u Populu Unitu chì hè ingannatu. Sò abbastanza vechja per ricurdà A strada pacifica versu u sucialismu, una prumessa chì era un fioru di a sinistra mainstream in Europa. Se abbastanza persone anu vutatu laburista (o sucialistu), allora avaristi u paradisu in terra. Chì hè diventatu u statu di benessere, appena utopia, in realtà solu un modus Vivendi cù u capitalismu chì lasciò à l'ultime cù tuttu u putere ecunomicu veru.
Eppuru ancu e riforme di u statu di u welfare, quantunque limitate, sò avà esse sacrificate (spessu da i stessi partiti di "sinistra" chì l'anu purtatu) à u Diu apparentemente insaziabile di l'Austerità, chì decreta chì assolutamente nunda ùn deve esse in u modu. di i Ricchi chì diventanu oscenamente più ricchi o di i Poveri - alias "U Populu Unitu" - affundendu in una miseria senza fondu. Tutti quelli zillioni di voti per miliardi di U Populu ùn sò micca stati assai à a fine.
Sfortunatamente, si pò dì assai listessa per parechje di e lotte per l'indipendenza naziunale in u vechju Terzu Munnu. In issi paesi U Populu era fermu Unitu contr'à u culunialismu è l'apartheid, luttendu longu è dura per portà issi orrori à a fine. Ma invece di un Brave New World, spessu finiscinu cù novi forme d'oppressione, un jackboot cultivatu in casa à u collu invece di un culuniale. A maiò parte di u cuntinente africanu pò esse un esempiu - Algeria, Sierra Leone, Rwanda, Congo, Costa d'Ivory, Zimbabwe. In certi di sti lochi l'infernu nantu à a terra hè andatu da a metàfora à a verità literale. In Sudafrica, l'apartheid puliticu hè sparitu, ma l'apartheid ecunomicu hè più forte chè mai: l'elite hà più facce nere in questu, ma a distanza trà ricchi è poveri hè più larga ch'è in ogni locu di u pianeta, cù un 70% di u paese chì vive sottu à a miseria. linea. Ci hè assai dubbitu chì questu hè u tipu di libertà chì u Populu avia in mente quandu si battavanu è mori per finisce l'apartheid.
Pudete cuntinuà cù sta litania. Dui decennii dopu à a caduta di u Muru di Berlinu, assai di u Populu chì hè ghjuntu in a so massa per fallu i vechji regimi di u bloccu suvièticu si sentenu avà ingannatu: e visioni di Hollywood di u consumismu occidentale chì eranu prumessi ùn si sò mai materializzati, è mentre uni pochi oligarchi si sò ricchi. , a maiò parte di tutti l'altri anu finitu peghju chè ch'elli avianu statu.
A primavera araba di l'annu passatu hè certamente un faro di speranza, ma ancu quì hè sempre luntanu da esse chjaru chì U Populu Unitu ùn serà mai scunfittu. In Egittu un dittatore hè cascatu, ma i so generali anu sempre un stranglehold in u putere: Mubarakismu senza Mubarak. In Libia, u Populu ùn era micca unitu, ma divisu, chì porta à una sanguinosa guerra civile chì hè stata decisa da u bumbardamentu aereu di l'OTAN, l'unica lezione discernibile di quale pare esse chì L'Elites Uniti Spessu Get Their Way.
Tuttu chistu ùn hè micca un argumentu contru l'azzione pulitica di massa. Piuttostu hè un argumentu contr'à una nozione periculosamente simplista chì, se pudemu tutti solu riunite, allora hè a risposta à tutti i nostri prublemi. Per esse sicuru, l'unità hè una cosa bona, ma unità per chì ? Mentre ùn avemu micca una risposta à questu, allora simu puliticamenti cechi. È ancu s'ellu ci hè milioni di noi in i carrughji, hè sempre cecità.
A menu chì U Populu ùn sà ciò chì vulemu (è, quasi cum'è impurtante, cumu per uttene), a nostra unità ùn aiuta à nimu, menu di tutti noi stessi. Probabilmente ùn funziona mai cum'è un cantu, ma ciò chì perde in catchiness hè più chè cumpensu in verità.
ZNetwork hè finanzatu solu da a generosità di i so lettori.
Donate