U successu di Tony Blair hè stata limitata à vince trè elezzione generale in una fila. Un attore di secunna, hè diventatu un puliticu astutu è avaru, ma senza assai sustanza; privo d'idee, hà pigliatu ansiosu è hà pruvatu à migliurà l'eredità di Margaret Thatcher. Ma ancu se in parechji modi u prugramma di Blair hè statu una versione eufemistica, se più sanguinosa, di Thatcher, u stilu di e so partenze hè assai diversu. L'annullamentu di Thatcher da i so cumpagni-Conservatori era una questione di dramma altu: un annunziu fora di a piramide di vetru di u Louvre durante u Cungressu di Parigi chì brokera a fine di a Guerra Fredda; lacrime; una Camera di i Comuni affollata. Blair face a so uscita involontaria in un sfondate di vitture bombe è carnage di massa in Iraq, cù centinaie di migliaia di morti o mutilati da e so pulitiche, è Londra un scopu primu per l'attaccu terrorista. I sustenitori di Thatcher si discrivevanu dopu cum'è orrore-colpiti da ciò ch'elli avianu fattu. Ancu i più grandi sicofanti di Blair in i media britannici: Martin Kettle è Michael White (The Guardian), Andrew Rawnsley (Observer), Philip Stephens (FT) cunfessanu un sensu di sollievu quandu finalmente smette.
Una vera criatura di u Consensus di Washington, Blair era sempre leale à i diversi occupanti di a Casa Bianca. In Auropa, hà preferitu Aznar à Zapatero, Merckel à Schroeder, era seriamente impressuatu da Berlusconi è, più ricenti, ùn hà micca sicretu u so desideriu chì Sarkozy era u so candidatu in Francia. Hà capitu chì a privatizazione / deregulation in casa eranu parte di u stessu mecanismu cum'è e guerri à l'esteru. Se stu ghjudiziu mi pare eccessivamente severu, mi permetta di cità Sir Rodric Braithwaite, un ex cunsiglieru anzianu di Blair, scrivendu in u Financial Times u 2 d'aostu di u 2006:
"Un spettru persegue a televisione britannica, un zombie sfilacciatu è cera direttamente da Madame Tussaud. Questu, inusualmente, pare campà è respira. Forse vene da a scatula di trucchi tecnichi di l'Agenzia Centrale di Intelligenza, programata per spout a lingua di a Casa Bianca in un accentu inglese artificiale ...
Blair hà fattu più danni à l'interessi britannichi in u Mediu Oriente cà Anthony Eden, chì hà purtatu u Regnu Unitu à u disastru in Suez 50 anni fà. In l'ultimi 100 anni - per piglià i punti culminanti - avemu bombardatu è occupatu l'Egittu è l'Iraq, abbattutu una rivolta araba in Palestina è rovesciatu i guverni in Iran, Iraq è u Golfu. Ùn pudemu micca più fà queste cose per noi stessi, cusì li facemu cù l'Americani. L'identificazione tutale di u signore Blair cù a Casa Bianca hà distruttu a so influenza in Washington, l'Europa è u Mediu Oriente stessu: quale s'affaccia cù a scimmia s'ellu pò andà direttamente à u macinatore d'urgani?
Questu hè ancu ligeru cumparatu cù ciò chì si dice di Blair in u Foreign Office britannicu è u Ministeru di a Difesa. I diplomati anziani m'hà dettu in più di una occasione chì ùn li disturberebbe micca troppu se Blair era statu pruvatu cum'è criminale di guerra. Des critiques plus cultivés le comparent parfois au Cavaliere Cipolia, le vil hypnotiseur de l'Italie fasciste, si brillamment dépeint dans le roman de Thomas Mann de 1929 « Mario et le magicien ». Blair ùn hè certamente micca Mussolini, ma cum'è u Duce hà piaciutu à guidà simultaneamente è umilià i so sustenituri.
Ciò chì assai di questu revela hè a rabbia è l'impotenza. Ùn ci hè micca meccanismu per sbarazzà di un Primu Ministru assidu, salvu chì u so partitu perde a fiducia. A dirigenza cunservatrice hà decisu chì Thatcher hà da andà solu per via di a so attitudine negativa à l'Europa. I travaglii tendenu à esse più sentimentali versu i so dirigenti è in questu casu duvevanu tantu à Blair chì nimu vicinu à ellu vole esse chjappu in u rolu di Brutus. In fine, hà decisu di andà ellu stessu. U disastru in Iraq l'avia fattu un puliticu assai odiatu è pianu pianu u sustegnu hà cuminciatu à calà. Un mutivu di a lentezza era chì u paese hè senza una oppusizione seria. In u Parlamentu, i cunservatori anu seguitu à Blair. I Liberali-Demucratici eranu inefficaci. Blair avia riassuntu l'attitudine di a Gran Bretagna à l'Europa in Nizza in u 2000:
"Hè pussibule, in u nostru ghjudiziu, cumbatte u cantonu di a Gran Bretagna, uttene u megliu da l'Europa per a Gran Bretagna è esercitanu una vera autorità è influenza in Europa. Hè cusì chì deve esse. Gran Bretagna hè una putenza mundiale ".
Questa fantasia grottesca, self-serving chì "Gran Bretagna hè una putenza mundiale" hè di ghjustificà chì serà sempre UE / UK. A vera unione hè cù Washington. Francia è Germania sò visti cum'è rivali per l'affetti di Washington, micca potenziali alleati in una UE indipendente. A decisione francese di riintegrassi in l'OTAN è di pussede cum'è l'alliatu più vigoru di i Stati Uniti era un seriu cambiamentu strutturale chì hà debilitatu l'Europa. A Gran Bretagna hà rispostu incuraghjendu un ordine puliticu frammentatu in Europa per l'espansione è insistia à una presenza permanente di i Stati Uniti in u cuntinente.
U successore mezzu untu di Blair, mezzu odiatu, Gordon Brown, hè assai più intelligente (leghje libri) ma puliticamenti ùn hè micca sfarente. Puderia esse un cambiamentu di tonu, ma pocu più. Hè una prospettiva sgrossa cù o senza Blair è una pulitica alternativa (anti-guerra, anti-Trident, difesa di i servizii publichi) hè limitata à i partiti naziunalisti in Scozia è Galles. A so assenza à u livellu naziunale alimenta a rabbia chì si sentenu da settori sustanziali di a pupulazione, riflessa in u votu (o micca) contru à quelli in u putere.
Tariq Ali novu libru, Pirati di i Caraibi: Axis of Hope, hè publicatu da Verso. Si pò ghjunghje à: [email prutettu]
ZNetwork hè finanzatu solu da a generosità di i so lettori.
Donate