În ultimul an și jumătate, Grecia a fost un cazan al războiului de clasă. În decembrie 2008, locul în care anarhiștii se luptă cu poliția în stradă, în încercarea de a opri salvarea băncilor și reducerea cheltuielilor cu educația publică, a avut loc în toată țara. În acea lună, au fost înființate și adunări generale ale muncitorilor, imigranților, studenților și săracilor pentru a coordona rezistența și a planifica acțiuni de protest. Studenții din toată Grecia și-au ocupat și școlile și universitățile, transformându-le în centre ale radicalismului
[I]. În ciuda ciocnirilor de pe străzi, însă, revolta nu s-a extins cu succes la locurile de muncă. Acest lucru s-a datorat parțial pentru că oficialii celor mai mari sindicate au fost ostili față de protestatari. În diverse ocazii, au cerut membrilor lor să părăsească străzile și să se întoarcă la muncă și i-au condamnat pe cei implicați în acțiuni.
[Ii]. Rezultatul a fost că până la sfârșitul lunii ianuarie, revolta a început să-și piardă din avânt.
Furia tot mai mare pe care o simțea poporul grec față de stat și capitalism nu a dispărut însă. Pe tot parcursul anului 2009 au continuat ciocnirile sporadice între activiști și poliție. Au avut loc și acțiuni de protest regulate, de exemplu, de nenumărate ocazii, micii fermieri au blocat drumuri în toată țara
[Iii]. În februarie anul acesta, furia pe care o simțeau oamenii a explodat din nou. În ultimele două luni, statul grec și bogații s-au confruntat cu demonstrații masive, care, dacă vor continua să crească, ar putea rivaliza sau chiar eclipsa revolta din decembrie 2008.
Motivul pentru care a avut loc această nouă rundă de proteste masive este că guvernul elen a declarat că va ataca muncitorii și săracii pentru a reduce datoria statului – care a apărut în mare parte din cauza salvarilor repetate pentru bogați. În cadrul acesteia, s-a anunțat că va avea loc o scădere a salariilor lucrătorilor din sectorul public, va fi majorat TVA-ul și bugetul asigurărilor sociale va fi redus. Reacția muncitorilor și a săracilor la acest atac a fost aproape imediată. La câteva ore după ce prim-ministrul socialist George Papandreou a anunțat aceste măsuri la sfârșitul lunii februarie, anarhiștii au luat cu asalt o conferință între ministrul Economiei Naționale și industriași, oprind spectaculos procedurile. Câteva zile mai târziu, lucrătorii din sectorul public, inclusiv colectorii de taxe, medicii, asistentele, profesorii și controlorii de trafic aerian au ieșit într-o grevă de 24 de ore. În această perioadă, Grecia sa oprit practic. La demonstrația care a însoțit greva, muncitorii s-au confruntat cu poliția și au încercat să treacă prin linii folosind un camion de gunoi.
[Iv]. Într-adevăr, acțiunile protestatarilor au fost surprinzătoare, deoarece demonstrațiile sindicale din Grecia sunt, de obicei, lucruri relativ stabile și au marcat într-adevăr începutul a ceea ce urma.
În a 24
th din februarie, a fost convocată o altă grevă de către cele mai mari sindicate din Grecia. Ceea ce oficialii sindicali nu se așteptau însă a fost ferocitatea protestelor care aveau să însoțească greva. În timpul unuia dintre proteste, peste 40 000 de oameni au mărșăluit prin Atena și au izbucnit lupte de stradă între protestatari și poliție. Odată cu aceasta, simboluri ale capitalismului, precum băncile multinaționale, au fost și ele vizate de protestatari care le-au spart ferestrele și fațadele. Ulterior, unii activiști au ocupat pentru scurt timp bursa împreună cu Departamentul de Finanțe. În mod similar, muncitorii au ocupat și Imprimeria Națională în încercarea de a opri tipărirea legislației de austeritate; în timp ce lucrătorii retrageți de la Olympic Airways au ocupat birourile Generalului de Contabilitate de Stat timp de câteva zile
[V]. În același timp, anarhiștii din orașul Yannena au ocupat și sediul local al partidului de guvernământ, PASOK, în semn de protest față de măsurile de austeritate și arestările protestatarilor din toată țara.
[Vi]. Acesta a fost apoi urmat de un marș puternic de 10 000 de oameni către Parlament pe 5
th lunii martie. În afara Parlamentului, au început mici încălcări între protestatari și polițiști. În timpul acesteia, Manolis Glezos, un luptător al rezistenței anti-naziste care a coborât steagul nazist de pe Acropole în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, și-a tras gaze lacrimogene direct în față de poliția antirevoltă. Drept urmare, protestatarii au ripostat și au fost ridicate baricade în flăcări pe unele străzi
[vii].
În mod clar, statul grec a fost speriat de intensitatea acestor proteste. În zilele care au urmat, un oficial de poliție a anunțat că „UE și guvernul grec sunt gata să trimită o forță de poliție europeană puternică de 7000 de oameni pentru a reprima ceea ce ar putea părea o revoltă viitoare”
[Viii]. Cuvintele oficialului au avut însă puțin efect și rezistența a continuat cu o altă rundă de marșuri de protest masive care au avut loc pe 11.
th lunii martie. Peste 150 000 de oameni au ieșit în stradă și au mărșăluit spre Parlament. În drum spre Parlament, poliția a atacat un mare bloc anarhist și au urmat ciocniri cu schimburi de gaze lacrimogene și cocktail-uri Molotov. Bătăliile s-au răspândit curând în Atena și până seara baricade au fost ridicate în cartierul anarhist Exarcheia. Odată cu aceasta a fost convocată o grevă generală de 24 de ore la care au participat peste 3 milioane de oameni, aproape o treime din populație.
[Ix]. Câteva zile mai târziu, aceasta a fost urmată de un alt marș asupra Parlamentului, care a fost imediat atacat de poliție. Mulți dintre tinerii din marș au ripostat aruncând sticle și pietre în poliție. În plus, lucrătorii de la Corporația Energetică de Stat s-au angajat într-o grevă de 48 de ore, lăsând o mare parte a Greciei care se confruntă cu pane de curent. Mai recent, a fost solicitată o altă grevă generală și este programată să aibă loc undeva la sfârșitul lunii martie sau începutul lunii aprilie.
În ciuda intensității protestelor și a acțiunii în curs, activiștii și lucrătorii implicați se confruntă totuși cu o serie de provocări. Poate cea mai mare provocare cu care se confruntă este că birocrații din două dintre cele mai mari federații sindicale, sectorul privat GSEE și sectorul public ADEDY, sunt strâns legați de partidul la putere, socialistul PASOK, care este forța motrice din spatele planurilor de austeritate. . De fapt, GSEE și oficialii ADEDY au folosit adesea sindicatele ca supape de siguranță prin care lucrătorii își puteau evacua furia, dar niciodată nu contestă cu adevărat sistemul. În trecut, când protestele din Grecia au escaladat, acești oficiali și-au retras sprijinul GSEE și ADEDY. Din nou, par să existe semne că acești oficiali intenționează să repete acest lucru în prezent. De exemplu, inițial, o altă grevă generală era programată să aibă loc pe 16th lunii martie. Oficialii GSEE și ADEDY au amânat însă acest lucru sub pretextul că era prea aproape de greva generală anterioară și că sindicatele urmau să fie implicate în congrese în această perioadă. Prin urmare, ei au reprogramat următoarea grevă generală pentru aprilie, într-o mișcare care pare să fie concepută pentru a opri impulsul protestelor.
Dacă se dorește menținerea avântului protestelor, atunci puterea birocraților sindicali de a stabili agenda trebuie să fie întreruptă. Pe termen lung, acest lucru s-ar putea realiza prin muncitorii care se angajează într-o luptă împotriva birocraților sindicali pentru a transforma sindicatele în organizații autogestionate, radicale și neierarhice controlate de lucrătorii înșiși. Există deja semne că un astfel de proces ar putea fi început. În timpul celor 5
th protestelor din martie, șeful GSEE a fost atacat de protestatari și acuzat că a fost vândut. A fost aruncat cu alimente și pietre și, în cele din urmă, a fost forțat să se refugieze în Parlamentul Greciei în spatele unei armate de poliție.
[X]. Într-adevăr, aceste acțiuni ale muncitorilor pot fi un semn timpuriu că aceștia intenționează să ducă o luptă pentru a conduce sindicatele într-o direcție mai radicală și pentru a le transforma în organizații radicale de jos în sus. Lupta pentru transformarea sindicatelor în organizații de jos în sus este însă un proces pe termen lung și dacă o astfel de bătălie poate fi câștigată, având în vedere amploarea birocratizării sindicatelor, este o întrebare deschisă. În orice caz, cert este că probabil că o astfel de bătălie sau victorie nu va fi obținută prea curând – ceea ce se traduce într-o situație în care oficialii legați de PASOK vor rămâne cu siguranță la conducerea celor mai mari sindicate pentru o vreme. Aceasta înseamnă că, pentru a susține protestele, lucrătorii, imigranții și activiștii vor trebui probabil să încerce să ocolească acești oficiali sindicali prin crearea de adunări generale sau consilii ale lucrătorilor, așa cum sa întâmplat în decembrie 2008. Această strategie oferă o oarecare speranță și deja unii studenți activiști și anarhiști au început să încerce să formeze adunări generale în timpul rundei actuale de proteste.
O altă provocare cu care pare probabil să se confrunte este, de asemenea, cum să extindem luptele actuale la locul de muncă. Poate că una dintre cele mai mari slăbiciuni aparent a revoltei din decembrie 2008 este că nu a reușit să se extindă cu succes la locurile de muncă și aproape că nu au avut loc ocupații din fabrică, ceea ce înseamnă că interesele bogaților au rămas relativ sigure. Dacă protestele actuale s-ar putea răspândi în ocupațiile din fabrici, atunci există o șansă reală ca statul grec și sistemul capitalist să fie contestate fundamental. Cu toate acestea, este departe de a fi sigur că acest lucru se va întâmpla cu adevărat. Singura certitudine reală, însă, este că poporul grec nu se culcă și acceptă pur și simplu măsurile de austeritate și, cel puțin în viitorul previzibil, le va rezista cu înverșunare.
[Iv] www.libcom.org/news/public-sector-strike-paralyzes-greece-10022010 10 februarie 2010
ZNetwork este finanțat exclusiv prin generozitatea cititorilor săi.
Donează