Filmul lui Patty Chayefsky Network, o falsă acidulată a presei capitaliste, atinge punctul culminant atunci când președintele Arthur Jensen, liderul mega-corporației fictive CAA, îi transmite dezaprobarea față de prezentatorul nebun, dar extrem de popular, Howard Beale. Încurajându-și telespectatorii să protesteze față de acordul nepatriotic de fuziune al CAA cu capitaliștii din Arabia Saudită, Jensen îl acuză pe Beal că „s-a amestecat cu forțele primare ale naturii”. Jensen continuă să-i instruiască pe angajatul său naiv din punct de vedere economic că Beale este un bătrân care „gândește în termeni de națiuni și popoare”, când de fapt astfel de lucruri nu mai există. „Există un singur sistem holistic de sisteme”, proclamă Jensen, „sistemul internațional de monedă care determină totalitatea vieții de pe această planetă”. Desigur, acea monedă nu este decât combustibilul care conduce sistemul real care guvernează planeta noastră, capitalismul. De la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, sfințenia acelei „monede” – este „pătură de securitate” – a fost sprijinul bancnotelor Trezoreriei SUA de către puterea economică și militară a SUA. Atunci cum îndrăznesc Joe Biden și Kevin McCarthy să se amestece cu aceste „forțe primare” tocmeind un proiect de lege de extindere a datoriilor? Securitatea datoriei SUA nu este un simplu fleac. Este o afacere serioasa. Capitalismul, la urma urmei, este un sistem care prosperă prin stimularea insecurității economice. Promovează o anxietate mereu prezentă cu care cei mai mulți dintre noi trebuie să trăim în fiecare zi - teama de a nu avea din ce să trăim decât venituri din locuri de muncă care pot dispărea brusc. Aceasta este o precaritate vizitată zilnic pentru majoritatea populației planetei. Dar este important să ne amintim că capitalul vizitează insecuritatea și asupra lui. Crizele sale financiare repetate, înrădăcinate în valorile iluzorii cu care tranzacționează, așa cum am arătat într-un eseu anterior, izbucnesc brusc, fără avertisment. Îngrozitorul abis al catastrofei economice este omniprezent în valorile mereu fluctuante ale capitalului. În acest context zguduitor, aparenta soliditate a biletului de Trezorerie al SUA – adică impresia globală a puterii SUA – este un factor de o importanță majoră. Cu toate acestea, titlurile din fiecare zi descriu negocieri dure dintre președintele Joe Biden și președintele Camerei, Kevin McCarthy, cu privire la legislația de extindere a plafonului datoriei impus de Congres. Dacă nu reușesc să ajungă de acord, SUA vor renunța la plățile solicitate de dobândă. SUA vor fi în stare de nerambursare, iar pătura de securitate a capitalului va fi distrusă.
Criza datoriilor este remarcabilă nu numai pentru că este o rană autoprovocată. Prelungirile datoriilor au fost mișcări de rutină ale Congresului de zeci de ani. Au devenit doar situații de luare de ostatici în ultimele două decenii de polarizare partizană sporită. Vom reveni la acel punct într-o clipă. Dar și un alt aspect al crizei extinderii datoriilor merită remarcat – totalitatea și imediatitatea impactului acesteia. Pentru comparație, gândiți-vă la recentele crize electorale ale națiunii. Nici în incertitudinea de o lună a alegerilor prezidențiale din 2000, nici în mijlocul nebuniei refuzului lui Trump de a ceda în 2020, viața de zi cu zi a americanilor nu a fost afectată în vreun fel material. Criza politică nu s-a tradus în criză economică. Criza extinderii datoriilor este foarte diferită. Ea amenință să perturbe așteptările capitaliste în moduri care aproape sigur vor lansa ratele dobânzilor în sus, vor submina piețele financiare, vor destabiliza investițiile și vor alimenta o recesiune majoră; sau, având în vedere actuala agitație a sistemului bancar, ceva mai rău, o repetare a colapsului financiar din 2007-2008. Niciun american, nici măcar miliardarii, nu poate fi asigurat în siguranță împotriva efectelor secundare imprevizibile ale unui eșec de credit din SUA. Atunci de ce politicieni precum Biden și McCarthy ar conduce în mod deliberat Titanicul în aisberg?
Răspunsul convențional este că criza datoriilor este pur și simplu un spectacol fabricat politic. Este un exercițiu de abilități remarcabile, menit să demonstreze „bazelor” lor cât de duri pot fi liderii de partid față de rivalii lor acerbi. Dar totul este într-adevăr o șaradă. Fiecare parte știe că se va face o înțelegere în cel mai scurt timp. Pomparea fricii de eșec în mass-media permite fiecărei părți să justifice concesiile inevitabile care vor înfuria cu siguranță segmente ale bazei fiecărei părți.
Dar există un răspuns mai puțin ușor și mai tulburător. Și aceasta este realitatea iraționalității și eșecului în creștere în sistemul politic american, cauzate de efectele paralizante ale polarizării partizane. Arthur Jensen lăsând la o parte, mai există „națiuni” și una contează foarte mult: SUA. Polarizarea este un fenomen complex. Ea reflectă o serie de clivaje sociale și ideologice din SUA. Dar, ca și în 2011, când o luptă similară pentru extinderea datoriilor a dus la o prăbușire a pieței de valori estimată de New York Times pentru a costa 2.4 trilioane de dolari în averea gospodăriei, eșecul de a ridica limita datoriilor înainte de 1 iunie va dăuna fiecărei familii americane și altor milioane la nivel global. Într-un sens real, abdicarea susținută la guvernare de către lăudatul sistem bipartit al Americii amenință stabilitatea capitalismului în moduri mult mai imediate și mai periculoase decât a făcut-o vreodată orice mișcare de stânga.
După cum a observat odată geniatul teoretician Franz Neumann, statul capitalist a fost întotdeauna atât de puternic pe cât trebuia să fie pentru a asigura viabilitatea capitalului. Dar comportamentul neregulat al politicienilor de masă din ultimele două decenii a slăbit semnificativ guvernul național. După cum a spus Business Week, „SUA își subminează statutul de superputere economică” – și o face în mod intenționat, în timp ce liderii de partid joacă „pui” cu pătura de securitate oferită de capital de SUA. Nu e de mirare că băncile centrale globale dețin acum mai puțin de 60% din rezervele lor valutare în dolari americani. Iraționalitatea politică în hegemon – liderii politici care se amestecă cu „forțele primare ale naturii” – nu se presupune a fi o variabilă semnificativă în calculele capitalului. Dar astăzi este. Pentru că aceasta este o criză politică care nu va lăsa societatea singură. Se va traduce rapid într-o balenă a unei crize economice planetare.
ZNetwork este finanțat exclusiv prin generozitatea cititorilor săi.
Donează