Cândva jurnalist serios, the Washington Post Bob Woodward își câștigă acum un trai foarte bun ca șef de bârfă al clasei guvernatoare. La începutul carierei sale, împreună cu Carl Bernstein, partenerul său la acea vreme, Woodward s-a confruntat cu puterea. Astăzi, exaltând necruțător trivialitățile de la Washington, măgulește puterea. Raportarea lui nu informează. Se titilează. 

O nouă carte Woodward, Războaiele lui Obama, este un blockbuster garantat. A ieșit săptămâna aceasta, provocând deja vâlvă și garantat că va fi uitat în săptămâna după ce ați abandonat listele cu bestselleruri. Dintr-un motiv întemeiat: când vine vorba de substanță, orice carte scrisă de Woodward are aproximativ la fel de multă greutate ca cea mai recentă boiler scrisă de James Patterson sau Tom Clancy. 

În 2002, de exemplu, în perioada premergătoare invaziei Irakului, Woodward ne-a tratat Bush în război.  Pe baza interviurilor cu oficiali neidentificați apropiați de președintele George W. Bush, cartea a oferit un portret al președintelui ca lider de război hotărât care l-a pus într-o ligă cu Abraham Lincoln și Franklin Roosevelt. Dar adevăratul suc al cărții a venit din ceea ce a dezvăluit despre evenimentele din culise. „Cabinetul de război al lui Bush este sfâșiat de cearte.” raportate il Times din Londra, care l-a creditat pe Woodward pentru a dezvălui „argumentele furioase și animozitatea personală” care i-au divizat pe locotenenții lui Bush. 

Desigur, problema cu administrația Bush nu a fost că oamenii din interior nu se jucau frumos unii cu alții. Nu, problema a fost că președintele și cercul său interior au comis o serie lungă de erori catastrofale care au produs un război inutil și grotesc prost gestionat. Războiul respectiv a costat țara scump – deși oamenii care au conceput acea catastrofă, mulți dintre ei având în buzunar avansuri frumoase în viitoarele lor memorii, continuă să se descurce destul de bine, mulțumesc. 

Să judec după blitzkrieg-ul publicitar care anunță sosirea Războaiele lui Obama în librăria dvs. locală, Vestea cea mare de la Washington este că, chiar și astăzi, politica rămâne un sport intens competitiv, cu participanții, fie în furie sau frustrare, uneori vorbind de rău unii pe alții. 

În esență, știrile indică, Woodward și-a actualizat scenariul din 2002. Personajele au nume diferite, dar intriga rămâne aceeași. Vorbește despre săritul rechinului.

Așa că aflăm că consilierul politic al lui Obama, David Axelrod, nu are deplină încredere în secretarul de stat Hillary Clinton. Consilierul pentru securitate națională James Jones, un general retras la Marinei, nu prea ii pasa pentru oameni ca Axelrod și o va spune la spatele lui. Aproape toată lumea crede că Richard Holbrooke, impresarul șef al Departamentului de Stat al portofoliului AfPak, este un ticălos. Și — opriți presa — când sub influența alcoolului, generalul David Petraeus, comandantul forțelor SUA și aliate în Afganistan, este presupus a folosi cuvântul „la dracu”. Acestea sunt genul de dezvăluiri șocante care te fac un cap de afiș al talk-show-urilor de duminică dimineață.

Pe baza a ceea ce am învățat până acum de la cei câțiva selectați care au primit copii anticipate ale cărții - în mare parte reporteri pentru Post și New York Times care, indiferent de motiv, par fericiți să-i servească drept scule - Războaiele lui Obama conține indicii despre o altă poveste, a cărei semnificație pare să fi scăpat de Woodward.

Tema acestei povești nu este dacă lui Dick îi place Jane, ci dacă Constituția rămâne un document operativ. Constituția atribuie în mod explicit președintelui rolul de comandant șef. Responsabilitatea pentru conducerea războaielor americane îi revine lui. Conform principiului controlului civil, ofițerii militari superiori sfătuiesc și execută, dar președintele este cel care decide. Asta e teoria, cel puțin. Realitatea se dovedește a fi considerabil diferită și, pentru a fi amabil, mai complicată.  

Războaiele lui Obama se pare că conține acest comentariude către președintele Obama către secretarul Clinton și secretarul Apărării Robert Gates cu privire la Afganistan: „Nu fac 10 ani... nu fac construirea națiunii pe termen lung. Nu cheltuiesc un trilion de dolari.”

Nu-i așa, domnule președinte? Nu fi atât de sigur.

Războaiele lui Obama afirmă de asemenea ceea ce bănuim deja despre procesul decizional care a dus la cel al președintelui anunț la West Point în decembrie 2009 pentru a prelungi și escalada războiul. Pe scurt, Pentagonul a jucat procesul pentru a exclude orice posibilitate ca Obama să ia o decizie care nu este pe placul său.

Alege valul tau: 20,000 de militari? Sau 30,000 de militari? Sau 40,000 de militari? Doar cel mai puternic om din lume – sau Bucniți de Aur care gândesc trei boluri de terci – ar putea face față unei astfel de decizii. Chiar dacă Obama a optat pentru calea de mijloc, adevărata decizie fusese deja luată în altă parte de către alții: războiul din Afganistan va extindeși continuați.

Și atunci există acest de la stimabilul general David Petraeus: „Nu cred că veți câștiga acest război”, îl citează Woodward pe comandantul de teren. „Cred că continui să lupți... Acesta este genul de luptă în care ne aflăm pentru tot restul vieții noastre și, probabil, a copiilor noștri.”

Aici ne confruntăm cu o serie de întrebări la care Woodward (să nu mai vorbim de restul Washingtonului) rămâne cu fermitate uitător. De ce să lupți un război despre care chiar și generalul responsabil spune că nu poate fi câștigat? Cât va costa perpetuarea acestui conflict? Cine va beneficia? Oare națiunea aparent cea mai puternică din lume nu are de ales decât să ducă un război permanent? Nu există alternative? Poate Obama să închidă un război de neînvins acum pe cale să intre în al zecelea an? Sau este el – împreună cu noi ceilalți – un prizonier de război?

Președintele Obama a declarat în repetate rânduri că în iulie 2011 va începe o retragere a trupelor americane din Afganistan. Nimeni nu știe exact ce înseamnă asta. Va fi retragerea simbolică? Generalul Petraeus a reușit deja abundent de senin că nu va mai distra nimic. Sau iulie va semnala că Războiul Afgan – și, prin extensie, Războiul Global împotriva Terorii lansat acum nouă ani – se apropie în sfârșit de sfârșit?

Între acum și vara viitoare, americanii atenți vor afla multe despre cum este de fapt formulată politica de securitate națională și cine este cu adevărat responsabil. Doar nu vă așteptați ca Bob Woodward să ofere vreo lămurire cu privire la subiect.

Andrew J. Bacevich este profesor de istorie și relații internaționale la Universitatea din Boston. Noua lui carte este Regulile Washingtonului: Calea Americii către războiul permanent.

[Acest articol a apărut prima dată pe Tomdispatch.com, un weblog al Nation Institute, care oferă un flux constant de surse alternative, știri și opinii de la Tom Engelhardt, editor de multă vreme în publicații, co-fondator al Proiectul Imperiului American, Autor de Sfârșitul culturii victoriei, După cum a unui roman, Ultimele zile ale publicării.Ultima lui carte esteThe American Way of War: Cum războaiele lui Bush au devenit ale lui Obama(Carti Haymarket).]

---