La un recent conferinţă de presă cu Netanyahu, Trump a evocat în mod casual formularea unui singur stat ca o opțiune serioasă pentru încheierea conflictului palestino-israelian. Oaspetele lui a fost cu greu în stare să-și stăpânească bucuria.
La urma urmei, având în vedere părtinirea declarată a lui Trump față de cea a Israelului greu-dreapta regimului, cea mai rezonabilă interpretare a poziției sale este că SUA vor aproba în mod explicit agenda israeliană de consolidare a unui singur stat, un Israel Mare care înmormântări problema Palestinei pentru totdeauna.
Cu mult înainte ca Trump să vină pe scenă, guvernele israeliene au implementat în mod constant un „strategia de acaparare teritorială și apartheid„, creând realitatea actuală prin care Israelul controlează întregul teritoriu al Palestinei istorice în timp ce refuză populației indigene palestiniene egalitatea de drepturi prin politică și lege.
Acum, trăgând în mod oficial ștecherul soluției defuncte cu două state, masca subțire și uzată a democrației este ruptă.
În timp ce negăm chiar și drepturile teoretice ale poporului palestinian și în sfidare flagrantă de drept internațional, Israelul colonizează cu viteza maximă ceea ce a mai rămas din pământurile deținute de palestinieni, accelerându-și treptat epurare etnica a comunităților întregi, în special în Ierusalim și Naqab (Negev) deșert.
În timp util, acest lucru nu va dezvălui numai natura regimului Israelului împotriva palestinienilor ca unul care se combină ocupație, colonialitate-colonialism și apartheid; poate declanșa din neatenție mama tuturor consecințelor neintenționate.
Emancipată de iluziile unui acord cu două state, majoritatea absolută a palestinienilor va căuta cea mai justă, etică și durabilă soluție la problema Palestinei, iar aceasta nu poate decât să implice decolonizării.
Decolonizarea nu trebuie înțeleasă ca o inversare brutală și absolută a colonizării, punându-ne înapoi în condiții pre-coloniale și anulând orice drepturi au fost dobândite până în prezent.
Ar trebui privit în schimb ca o negație a aspectelor coloniismului-colonialism care neagă drepturile populației colonizate.
Un stat unic laic și democratic în Palestina istorică (în granițele mandatului britanic) este soluția cea mai justă și coerentă din punct de vedere moral pentru acest conflict vechi de un secol.
Oferă speranță de împacând ceea ce aparent ireconciliabil – drepturile inalienabile ale poporului indigen palestinian, în special dreptul la autodeterminare, și dobândite drepturile foștilor coloniști indigeni de a trăi în pace și securitate.
Inspirat parțial de Carta Libertăţii din Africa de Sud si Acordul Belfast, cu atât mai modestă Declarația unui stat, scris de un grup de academicieni și activiști palestinieni, israelieni și internaționali, afirmă că „țara istorică a Palestinei aparține tuturor celor care locuiesc în el și celor care au fost expulzați sau exilați din el din 1948, indiferent de religie, etnie, naționalitate. originea sau statutul actual de cetățenie”.
Sistemul de guvernare pe care îl susține este întemeiat pe „principiul egalității în drepturi civile, politice, sociale și culturale pentru toți cetățenii”.
Israelul și sioniștii din întreaga lume resping un astfel de apel la egalitate ca fiind o „amenințare existențială”, deoarece subminează sistemul instituționalizat de rasism care privilegiază cetățenii evrei prin lege și formează fundamentul regimului Israelului.
În timp ce înlocuirea unui sistem similar de apartheid cu democrație și drepturi egale în Africa de Sud a fost sărbătorită de lume ca un triumf pentru justiție, simpla sugestie a egalității și democrației în cazul israelian este încă adesea respinsă ca negăduind „dreptul” asumat al Israelului. pentru a-și menține supremația etno-religioasă — „dreptul său de a fi un stat evreiesc”.
Există o bogată diversitate de opinii în rândul comunităților evreiești din întreaga lume cu privire la conceptul de definire a unui popor evreu, dar întrebarea rămâne, indiferent dacă un popor evreu are dreptul, în detrimentul populației indigene, de a menține un „evreu”. state” din Mandatul Britanic Palestina.
Joseph Levine, de la Universitatea din Massachusetts, adrese acest subiect sensibil susținând că însăși ideea unui stat evreu este „în mod inerent nedemocratic”, „problematică din punct de vedere moral” și „o încălcare a dreptului la autodeterminare al cetățenilor săi neevrei”.
Un stat evreu din Palestina, indiferent de forma pe care o ia, este prin definiție exclusiv. Nu poate decât să contravină drepturilor inerente ale populației indigene a pământului și să perpetueze un sistem de discriminare rasială căruia ar trebui să i se opună categoric.
Israelul „alianță nesănătoasă„cu extrema-dreapta din Europa, precum și faptul că susținătorii supremațiștilor albi ai lui Trump citează fundamentele de excludere ale Israelului pentru a-și apăra propria xenofobie și naționalism – „un fel de sionism alb” – sunt ambele fenomene care sunt expunere contradicția adesea ascunsă dintre sionism și liberalism: realitatea că sionismul este fundamental în contradicție cu idealurile liberale.
Acestea și alte dinamici fac că căutarea palestiniană incluzivă pentru justiție într-un stat democratic unitar – căutarea egalității în drepturi – mai de înțeles și chiar mai atrăgătoare.
La urma urmei, acceptarea evreilor israelieni (supus unui proces de decolonizarea etică) ca cetățeni și parteneri egali în construirea și dezvoltarea unei noi societăți partajate este cea mai generosă ofertă rațională pe care orice populație indigenă oprimată o poate prezenta asupritorilor săi.
Doar prin renunțarea la privilegiile lor coloniale, demontarea structurilor de opresiune și acceptând restaurarea drepturilor populației indigene de pe pământ (inclusiv dreptul refugiaților palestinieni de a se întoarce, la reparații și dreptul tuturor palestinienilor la egalitate neatenuată) coloniştii pot fi indigenizaţi şi, prin urmare, au dreptul de a participa la construirea unui viitor stat comun.
Populația indigenă, pe de altă parte, trebuie să fie pregătită, după ce s-a făcut dreptate și s-au restabilit drepturile, să ierte și să-i accepte pe foștii coloniști ca cetățeni egali, nici stăpâni, nici sclavi.
În acea societate viitoare, particularitatea culturală și identitățile diverse ar trebui să fie hrănite de societate, protejate de lege.
Palestina a fost, timp de secole, un loc fertil de întâlnire pentru diverse civilizații și culturi, un pământ care a favorizat comunicarea, dialogul, aculturația. Această moștenire, aproape uitată sub hegemonia dominației coloniale sioniste, trebuie reînviată și celebrată.
Subliniind umanitatea egală ca principiu fundamental al său, viziunea unui stat laic, democratic și unitar promite încetarea nedreptăților fundamentale care au afectat Palestina atât de mult timp și care au făcut aproape imposibilă până acum imaginarea unei coexistențe etice.
Omar Barghouti pledează pentru soluția statului democratic laic de mai bine de trei decenii. Acest articol reflectă analiza lui personală și o face nu reprezintă punctele de vedere ale mișcării BDS.
ZNetwork este finanțat exclusiv prin generozitatea cititorilor săi.
Donează
1 Comentariu
Excelenta analiza. Cum poate să apară ceva atât de sensibil având în vedere realitatea prezentă?