DISTRUG libertatea. Jim DeMint spune asta – în cartea sa intitulată corespunzător Salvarea libertății: putem opri alunecarea Americii în socialism.
Nu distrug libertatea singur. Am ajutor. De exemplu, din partea unei majorități a populației S.U.A. – DeMint îi numește „dependenți de droguri” (pagina 44) care nu pot înceta să folosească guvernul. De asemenea, în complot este „aproape toată puterea politică organizată din America de astăzi, [care] este de partea unui guvern mai mare, mai centralizat și mai socialist” (pagina 50).
Deci... sunt eu, peste 150 de milioane de oameni, „aproape toți” din cadrul instituției politice din SUA – noi toți ducem țara în abis, potrivit senatorului republican din Carolina de Sud și toast de Tea Partiers.
Cu toate acestea, vin pentru o parte mai mare a vina decât majoritatea. În Salvarea Libertății, DeMint a decis să ilustreze ce este în neregulă cu socialismul, citând dintr-o ediție veche a cărții mele Cazul pentru socialism.
La început (pagina 10), el se concentrează pe o declarație deosebit de sinistră din partea mea:
Socialismul se bazează pe ideea că ar trebui să folosim vastele resurse ale societății pentru a satisface nevoile oamenilor. Pare atât de evident – că, dacă oamenilor le este foame, ar trebui să fie hrăniți; că dacă oamenii sunt fără adăpost, ar trebui să le construim case; că, dacă oamenii sunt bolnavi, toate progresele din tehnologia medicală ar trebui să fie disponibile pentru ei. O societate socialistă ar lua imensa bogăție a celor bogați și ar folosi-o pentru a satisface nevoile de bază ale întregii societăți. Banii risipiți pe arme ar putea fi folosiți pentru a pune capăt sărăciei, lipsei de adăpost și tuturor celorlalte forme de penurie.
Pentru ochiul neantrenat, s-ar putea să nu sune atât de rău. S-ar putea chiar să sune ca o idee bună. Poate chiar s-ar putea să hrănești oamenii care sunt înfometați avansa cauza libertății – prin eliberarea lor de, știți, foamete și moarte.
Nu asa. Viziunea unei societăți fără foame și fără adăpost, bazată pe principiile egalității și solidarității – aceasta, insistă DeMint, este o perversiune a libertății, o denaturare a „această comoară evazivă [care] a prosperat în Statele Unite și a făcut America” invidia lumii”. (paginile 57, 31). Noi, socialiștii – în ciuda „bunelor noastre intenții” (pagina 11) – am deformat sensul libertății:
Socialiștii mărșăluiesc acum sub steagul unui nou stil secular-progresist de libertate: libertatea de a răspunde, libertatea de a se comporta distructiv fără judecată morală, libertatea de risc și eșec, libertatea de lipsă, libertatea de religie și libertatea de a avea egalitate materială cu cei care muncesc mai mult și realizează mai mult. (pagina 8)
- - - - - - - - - - - - - - - -
CÂND prima dată am citit despre acest banner al libertății rele cu care se pare că mă plimbam, m-am întrebat dacă poate DeMint m-a confundat cu altcineva. Ca poate un director de pe Wall Street sau șeful companiei miniere de cărbune Massey Energy.
Pentru că libertățile rele pe care noi, se presupune că noi, socialiștii le susținem, par a fi descrieri destul de potrivite pentru modul în care funcționează în fiecare zi cei care conduc o societate capitalistă.
„Libertatea de responsabilitate”? CEO-ul Massey Energy, Don Blankenship, cheltuiește milioane de dolari pe politicieni, judecători și avocați pentru a se asigura că nu poartă o mare responsabilitate, dacă este deloc, pentru soarta oamenilor care extrag cărbune pentru el. Sau soarta unei planete care suferă de schimbările climatice despre care Blankenship o consideră o farsă ecologistă.
„Libertatea de a te comporta distructiv fără judecată morală”? Este exact ceea ce se acuză Comisia pentru Valori Mobiliare și Bursa de Valori pe Goldman Sachs când a creat mega-investiții care au fost concepute să eșueze – în beneficiul unor administratori de fonduri speculative și, oh, da, al bancherilor care au încasat comisioane uriașe de la toți cei implicați.
„Libertate de risc și eșec”? Marile bănci care au fost retrase din pragul pragului când guvernul SUA a salvat Wall Street sunt din nou la îndemână, după toate conturile, pentru că oricine a fost atent în ultimii doi ani știe că sunt „prea mari pentru a eșua”. Și dacă republicanii ca Jim DeMint își iau drumul, bancherii nici măcar nu vor trebui să respecte propunerile de reformă financiară mult prea blânde ale democraților.
„Libertatea de a avea egalitate materială cu cei care muncesc mai mult și realizează mai mult”? Rândurile superbogaților sunt pline de oameni care nu au trebuit să facă o zi de muncă cinstită în viața lor și a căror singură „realizare” demnă de vorbit a fost să se nască din părinți super bogați. Ei nu au „egalitate materială” cu noi ceilalți – sunt mult, mult mai bine decât marea majoritate a oamenilor care trebuie să se chinuie pentru a se descurca.
Aceasta este problema libertății în lume, potrivit lui Jim DeMint. Unii oameni au multe, dar pentru noi ceilalți, nu atât.
Bancherii, directorii generali, copiii din fondurile fiduciare, elita politică care circulă înainte și înapoi între Washington și sălile de consiliu ale corporațiilor – au libertatea de a face aproape orice aleg, de a trăi unde vor și cum vor, de a satisface orice capriciu.
Pentru majoritatea oamenilor care nu trăiesc în această lume a bogăției și puterii, libertățile noastre sunt mult mai limitate.
Suntem liberi să nu lucrăm pentru o anumită companie, dar nu suntem liberi să nu lucrăm. Suntem liberi să cheltuim sau să economisim ceea ce câștigăm din muncă, dar nu suntem liberi să ne așteptăm ca niciunul să ne satisfacă neapărat toate nevoile, chiar și după o viață întreagă de muncă. Suntem liberi să cumpărăm produse durabile din punct de vedere ecologic, dar nu suntem liberi să schimbăm sistemul economic mai larg pentru a-l face durabil.
Pe scurt, majoritatea oamenilor din societate nu sunt liberi să-și determine destinul în mai multe moduri. Ei sunt supuși unor condiții de viață despre care au puțin de spus – condiții care sunt în mare parte modelate de acel grup mic de oameni care au multă libertate și o păstrează pentru ei înșiși.
- - - - - - - - - - - - - - - -
PROBLEMELE cu standardele duble ale libertății lui Jim DeMint devin mai evidente atunci când acesta își prezintă punctul de vedere asupra istoriei americane (o viziune discutabilă, dar concisă – el ajunge din 1776 până în anii Reagan în mai puțin de nouă pagini). Pentru el, primii germeni ai viitoarei contagiuni socialiste au luat stăpânire „la scurt timp după ce cele treisprezece state au cedat puterea „limitată” guvernului federal în 1787”. (pagina 30)
De fapt, potrivit DeMint, America a fost cu adevărat liberă doar înainte de a fi Statele Unite:
Înainte de Revoluția Americană, libertatea era a doua natură pentru americani. A fost introdus în ADN-ul nostru cu mult înainte de Declarația de Independență și de semnarea Constituției noastre. Înființată ca colonii comerciale, America a fost construită pe capitalism și comerț liber. Americanii erau oameni de bun caracter și credință puternică care au venit în Lumea Nouă căutând libertatea religiei. (pagina 30)
Personal, nu sunt sigur că aș garanta caracterul bun al fiecare persoană care „a venit în Lumea Nouă”.
Dar, mai semnificativ, probabil că ați observat câteva omisiuni în acel pasaj. Cum ar fi: Dacă americanii au fost oamenii „care au venit în Lumea Nouă”, cum rămâne cu oamenii care au trăit în „Lumea Nouă” înainte de a fi „Lumea Nouă”? Dar nativii americani? În numele capitalismului și comerțului liber, ei au fost alungați din casele lor, uciși de-a dreptul în număr oribil și forțați să intre în colonii penale cu numele inofensiv de „rezerve”. Libertatea lor pare să fi fost renunțabilă.
Și încă o întrebare: Dar sclavii? Nu au venit în „Lumea Nouă „căutând libertatea religiei”, nu-i așa? Au fost răpiți din Africa de milioane, forțați să îndure brutalitatea nespusă a Pasajului de Mijloc și, dacă au supraviețuit, să facă o muncă sfâșietoare, fără libertăți de orice fel și nici perspectiva de a obține vreuna.
Deloc surprinzător, sclavia nu figurează în versiunea DeMint a istoriei SUA. Subiectul apare exact o dată, într-o jumătate de propoziție o pagină mai târziu: „După Războiul Civil, care a fost rezultatul eșecului Americii de a aplica principiile noastre de libertate la munca sclavă...” (pagina 31)
Există mai multe în restul acestei propoziții – ceva despre extinderea birocrațiilor guvernamentale, bla, bla. Dar sunt sigur că veți fi de acord că prima parte ridică câteva întrebări.
„Eșecul în aplicarea principiilor noastre de libertate în munca de sclav...” Îi dă lui DeMint vreo pauză pentru a considera că jumătate din America unde „libertatea era a doua natură” – jumătatea mai prosperă și mai puternică din punct de vedere politic – „nu reușise să aplice principiile libertate"? Ce zici de faptul că autorul documentului pe care îl trece ca prefață pentru cartea sa – Declarația de independență a lui Thomas Jefferson, desigur – „nu a reușit să aplice principiile libertății”?
Și ce înseamnă exact să „aplicăm principiile noastre de libertate la munca sclavă” oricum? S-ar putea face asta în alt mod decât prin abolind robie? Dacă nu, atunci crede DeMint că războiul civil a fost un lucru bun? Un lucru rău?
Există de fapt o lecție aici, deși nu o vei găsi în cartea lui DeMint. În cazul abolirii sclaviei, extinderea libertății a necesitat o luptă vastă împotriva unui sistem politic din Sud. care pretindea că reprezintă libertatea.
Acea luptă nu s-a întâmplat pur și simplu. A fost nevoie de acțiunile a milioane de oameni – înșiși sclavii, aboliționiștii care s-au opus sclaviei, nordicii din Armata Uniunii – pentru a obține libertatea. Același lucru a fost valabil de-a lungul istoriei SUA sau a oricărei alte țări – de la abolirea sclaviei, la femeile care au câștigat dreptul de vot, la muncitorii care au câștigat dreptul de a organiza sindicate și mai departe.
Ca să-l citez pe Frederick Douglass – a cărui expertiză în subiectul libertății este mult superioară celei a lui Jim DeMint: „Întreaga istorie a progresului libertății umane arată că toate concesiile făcute până acum față de augustele ei revendicări s-au născut dintr-o luptă serioasă... Dacă nu există luptă, nu există progres”.
Frauda de libertate a lui Jim DeMint devine clară când vezi a cui îi pasă de libertate și a cui nu. Îi pasă de „salvarea libertății” pentru cei puțini – în special de libertatea celor puțini de a deține și controla cele mai mari instituții economice dintr-o societate capitalistă și, prin urmare, de a supune un număr mult mai mare de oameni să aibă mai puțină libertate în fiecare aspect al vieții lor.
- - - - - - - - - - - - - - - -
NU ESTE singura problemă pe care o am cu lumea, conform lui Jim DeMint. Sunt atât de multe altele. Poate ar trebui să încep un blog.
De exemplu, DeMint pare să aibă impresia că sunt membru al Partidului Democrat. El citează din nou cartea mea – despre importanța organizării socialiștilor la nivel de bază (pagina 49) – în mijlocul unei secțiuni despre presupusele crime ale lui Barack Obama și Partidul Democrat.
Dar Obama insistă destul de mult că nu este socialist și cred că are rost. Dacă parcurgeți lista înalților funcționari din Departamentul său de Trezorerie, de exemplu, foarte puțini s-ar numi socialiști. Mulți, pe de altă parte, s-ar numi foști directori ai Goldman Sachs.
Motivul pentru care DeMint aruncă argumentul meu pentru socialism într-un capitol despre democrați este pentru că el identifică socialismul cu „mare guvern”, iar democrații, insistă el, sunt partidul „marelui guvern”.
Acesta este scopul real al Salvarea Libertății devine mai clar – ca o contribuție calculată la strategia politică actuală a dreptei. DeMint și republicanii vor să mânjească politicile cărora li se opun cu pata persistentă a macartismului din anii '1950.
Astfel, DeMint oferă o definiție extrem de înșelătoare a socialismului ca „un sistem socioeconomic în care proprietatea și distribuția bogăției sunt supuse controlului guvernului”. (pagina 28)
Este adevărat că socialismul este asociat cu controlul statului asupra economiei. Dar asta nu înseamnă că tot controlul de stat este socialist. Prima întrebare care trebuie pusă ori de câte ori guvernul are un rol în economie sau societate este: Cine deține statul?
Dacă statul este modelat de interese de afaceri care își exercită influența prin contribuții la campanie și prin lobby – sau dacă statul este condus de o clasă mică de șefi de partid, folosind numele de socialism, dar prezidând un sistem de represiune și exploatare, ca în fosta URSS – atunci asta nu este socialism. Mai mult decât această societate merită să fie numită democrație pentru că majoritatea, dar nu toți, oamenii care trăiesc în ea ajung să voteze la fiecare câțiva ani.
Nu există o discuție serioasă despre socialism Salvarea Libertății– nu într-o carte în care fiecare fapt este deformat pentru a servi agenda lui DeMint și fiecare întrebare politică este blocată în limitele lumii sale înguste.
Este grăitor că capitolul despre modul în care DeMint s-a implicat în politica națională începe cu o relatare solemnă a unui episod din vechiul Spectacolul Andy Griffith– una care se termină cu fiul lui Andy, Opie, care învață o lecție despre lupta împotriva bătăușilor, despre care DeMint susține că i-a ghidat cariera politică.
Acum, este destul de ciudat când un bărbat adult pretinde că a învățat lecții de viață de la un copil fictiv într-un sit-com făcut acum o jumătate de secol. Dar când acele lecții au tentă politică, lucrurile devin cu adevărat înfiorătoare.
După cum vă amintiți, Spectacolul Andy Griffith este despre viața într-un orășel fictiv din Carolina de Nord. A difuzat primul său spectacol în octombrie 1960.
Altceva s-a întâmplat în Carolina de Nord în 1960. La 1 februarie, patru studenți de culoare s-au așezat la tejgheaua de prânz al lui Woolworth din Greensboro. Ei au declanșat un val de proteste de tip sit-in care au cuprins statul și apoi Sudul în câteva luni, dând mișcarea pentru drepturile civile în viteză.
Anii în care Spectacolul Andy Griffith a fost difuzat (1960-1968) au fost ani în care s-a făcut istorie – când una dintre cele mai importante lupte de bază din lume a triumfat asupra sistemului de apartheid american. Dar nu ai ști niciodată asta din Spectacolul Andy Griffith. A fost plasat în sud în timpul apogeului luptei pentru drepturile civile și nu a înfățișat niciodată un personaj negru în vreun rol proeminent.
Asta vă oferă un simț al lumii conform lui Jim DeMint. Nu este unul care întâmpină neapărat oamenii de culoare, pentru un singur lucru – și cu siguranță nu este unul care prețuiește disidența sau lupta.
Dar hei, poate mă înșel. Poate că senatorul Jim îmi poate explica de ce Spectacolul Andy Griffith este incluziv, ca viziunea lui pentru America. Poate că mă poate convinge de ce este o amenințare gravă la adresa libertății să așteptăm cu nerăbdare o societate socialistă care să pună capăt pentru totdeauna foametei, lipsei de adăpost și sărăciei.
Îl invit să răspundă. Am ceva atracție la SocialistWorker.org – ne-am publica bucuroși o dezbatere pe site-ul nostru web. Mă voi întâlni pentru un forum public la Washington, sau poate pe un teren neutru undeva între Carolina de Sud și Chicago.
Să dăm peste asta. El crede că socialismul distruge libertatea. Cred că capitalismul bate în joc orice posibilitate de libertate sau democrație autentică. Aduceți-l.
ZNetwork este finanțat exclusiv prin generozitatea cititorilor săi.
Donează