La unsprezece luni de la președinția sa, Donald Trump rămâne o enigmă pentru o mare parte a presei politice. Este un naționalist alb, așa cum ar putea sugera afilierea sa cu CEO-ul Breitbart, Steve Bannon, și refuzul său de a-i condamna pe manifestanții din Charlottesville? Ar putea fi un șovinist occidental, cine crede că islamul reprezintă o amenințare existențială pentru supraviețuirea Americii? Sau este doar un plutocrat cu o gura de olita si o toaleta de aur, o versiune nominal mai vulgara a senatorului Mitch McConnell (R-KY) si a senatorului Jeff Flake (R-AZ)? Dacă sunt toți trei deodată?
Trecerea recentă a așa-zisei reforme fiscale, care ar putea da cu piciorul cât mai mulți 13 milioane de oameni stingerea asigurărilor lor de sănătate și stingerea ultimului jar al clasei de mijloc a Americii, ridică încă o posibilitate: el nu este niciunul dintre aceste lucruri. În timp ce președintele este incontestabil un bigot, un misogin și un capitalist prădător, o componentă a legii fiscale a Republicii Moldova oferă dovezi convingătoare că singura sa ideologie este propriul său narcisism malign, ceea ce David Roth de la Baffler numește „nulitate golă a vanității și a apetitului.”
Trump nu a ascuns disprețul său față de primul președinte de culoare al Americii, dar moștenirea pe care a muncit cel mai mult pentru a o demonta s-ar putea să nu fie a lui Barack Obama, ci a lui Franklin Delano Roosevelt. Ca Heather Cox Richardson argumentează în Guardian, administrația Trump a lansat un atac total asupra New Deal, nu doar rețeaua de siguranță socială pe care a contribuit la stabilirea acesteia, ci însăși ideea că guvernul poate fi folosit ca mecanism de îmbunătățire a condițiilor materiale ale oamenilor. În cele din urmă, președinția lui Trump reprezintă punctul culminant al unei mișcări de dreapta care se desfășoară de aproape jumătate de secol.
Ronald Reagan, cu derizoriu de regina bunăstării și mantra lui că „guvernarea nu este soluția la problema noastră; guvernul este problema”, a călărit acea imagine rasistă anti-guvernamentală de cowboy la Casa Albă”, scrie Cox. „Trump este acest individualist macho conservator exagerat până la caricatură. Se laudă cu faptul că știe mai bine decât oricine cum să conducă o afacere de succes, cum să lupte împotriva ISIS, cum să găsească „cei mai buni oameni” pentru birou.”
Administrația Trump a anulat zeci de protecții pentru lucrătorii americani (inclusiv o regulă din epoca Obama care dă dreptul serverelor la banii de bacșiș), dar încununarea realizării administrației este Tax Cuts and Jobs Act. Pe lângă abrogarea mandatului individual al Affordable Care Act, care ajută la asigurarea că ACA rămâne solvabilă, solicitând americanilor sănătoși să obțină asigurare, proiectul de lege GOP consolidează inegalitatea veniturilor pentru cel puțin o generație prin abrogarea impozitului pe proprietate. Acesta creează reduceri permanente de impozite pentru corporațiile multinaționale, în timp ce cele pentru cei cu venituri mai mici expiră după câțiva ani, iar nonpartizanii Comitetul mixt pentru impozitare prezice că va adăuga 1 trilion de dolari la deficitul național. Acest lucru ar putea fi destul de ușor de respins dacă GOP nu plănuia să folosească o criză bugetară fabricată ca pretext pentru a reduce programele guvernamentale esențiale precum Medicare și Securitatea Socială, care a fost semnată în lege în 1965, ca parte a Marii Societăți a lui Lyndon B. Johnson. .
Ar fi acordat lui Trump mai mult credit decât merită să sugereze că președintele a jucat un rol esențial (sau orice rol, de altfel) în elaborarea legislației. După cum mass-media Beltway ne amintește până la nebunie, a fost visul lui Paul Ryan intestin Medicaid din moment ce arunca butoaie la facultate, educație pe care a putut-o plăti parțial cu beneficiile de asigurări sociale pe care le-a primit la moartea tatălui său. Rapoartele Vanity Fair că la doar două săptămâni de la adoptarea legii republicane privind impozitele, președintele Camerei se uită cu poftă la reduceri ale rețelei de protecție socială.
Dar una dintre trăsăturile definitorii ale administrației Trump este că fiecare act de guvernare a acestuia își asumă caracterul de bază al președintelui însuși, iar legea fiscală a GOP nu face excepție. În plus față de îmbogățirea primei zecimi din 1% în detrimentul clasei de mijloc, legislația răsplătește în mod explicit contribuabilii care depun declarații ca entități private, mai degrabă decât salariați. Ca Paul Krugman și nenumărați alți analiști politici au observate, aceasta îi invită pe americani să joace cu guvernul federal, dar numai pe cei care își permit să angajeze un contabil cu experiența necesară pentru a face acest lucru.
Atu și-a lansat cariera imobiliară prin extragerea de sume exorbitante de bani de la stat; estimările New York Times că afacerea lui numai pentru Hyatt Regency a costat New York City până la 350 de milioane de dolari de la mijlocul anilor '70. Doar amploarea escrocherii sale s-a schimbat în deceniile care au urmat. Este posibil să nu fi fost autorul Tax Cuts and Jobs Act, așa cum a făcut-o practic nicio parte scriind cea mai bine vândută carte de afaceri Arta Deal, dar a remodelat țara după imaginea lui. Americanii nu sunt doar încurajați, ci și motivați financiar să fie la fel de lacomi, înșelători și insensibil ca președintele Statelor Unite. Bun venit în gol.
ZNetwork este finanțat exclusiv prin generozitatea cititorilor săi.
Donează