Introducere
Permiteți-mi să încep prin a spune că inima mea este grea când mă gândesc la distrugerea pe care o produce țara mea în această lume frumoasă.
Aș dori să vă mulțumesc tuturor și tuturor celor din întreaga lume care ajutați la oprirea acestei distrugeri.
O coaliție tacită pentru a limita agresiunea militară americană se dezvoltă în întreaga lume.
Astăzi aș dori să explorez o idee foarte tentativă: folosirea acelei coaliții tacite ca model pentru limitarea atacurilor SUA și a altor atacuri asupra bunăstării economice, a drepturilor omului și a mediului. Prezint idei care sper că vor fi oarecum controversate în speranța că vor provoca discuții și corectări.
De la Noua Ordine Mondială la Unilateralismul SUA
Pe măsură ce Războiul Rece se apropia de sfârșit, Prima Administrație Bush a proiectat o „Nouă Ordine Mondială”.
Prima nouă ordine mondială a lui Bush s-a bazat pe o alianță de elite care aveau să conducă lumea punând în comun puterea lor militară.
Dar după Primul Război din Golf, puterile s-au dovedit a avea prea multe interese conflictuale pentru a-și menține alianța.
În schimb, puterile dominante au început să construiască o nouă globalitate economic Ordin. S-a bazat pe tipul de capitalism de piață liberă care a ajuns să fie cunoscut sub numele de „neo-liberalism”.
Acest sistem emergent a fost impus prin instituții globale precum Fondul Monetar Internațional, Banca Mondială și Organizația Mondială a Comerțului.
Rezultatul este ceea ce astăzi este cunoscut sub numele de „globalizare”.
Dar a doua administrație Bush este controlată de oameni care consideră că atât Noua Ordine Mondială, cât și globalizarea sunt eșecuri.
Ei caută în schimb dominația mondială directă, unilaterală pentru Statele Unite.
După cum spunea notoriul document al Strategiei Naționale de Securitate Bush din 20 septembrie 2002,
Există „un singur model durabil pentru succesul național: libertatea, democrația și libera întreprindere. . . . Vom lucra activ pentru a aduce speranța democrației, dezvoltării, piețelor libere și comerțului liber în fiecare colț al lumii. . . . Nu vom ezita să acționăm singuri, dacă este necesar, pentru a ne exercita dreptul la autoapărare acționând preventiv” și „convingând sau constrângând statele să-și accepte responsabilitățile suverane”.
Pe scurt, administrația Bush intenționează să-și folosească puterea militară și economică pentru a se asigura că o altă lume nu este posibilă.
O mișcare globală pentru a limita agresiunea SUA
S-a dezvoltat o mișcare globală pentru a limita agresiunea SUA.
A avut deja câteva succese:
A forțat SUA să meargă la Consiliul de Securitate, mai degrabă decât să atace pe cont propriu Irakul.
Cel puțin amână atacul SUA asupra Irakului.
A forțat SUA să-și inverseze poziția și să ofere negocieri cu Coreea de Nord.
Elementele coaliției includ:
1. Opinia publică la nivel mondial.
În nicio țară, cu excepția posibilului Israel, opinia publică nu susține un atac unilateral al SUA asupra Irakului.
Opoziția publică din Turcia împiedică planurile de război ale SUA.
Opinia publică din Europa ține SUA izolată de aliații săi tradiționali.
Opinia publică din Coreea de Sud este o barieră centrală în calea agresiunii americane împotriva Coreei de Nord.
Opinia SUA face ca atacul unilateral asupra Irakului să fie costisitor din punct de vedere politic pentru administrația Bush.
2. Mobilizarea populară
Mobilizarea mișcării sociale europene face dificil ca guvernele să cedeze în fața SUA
Mobilizarea în masă a Coreei de Sud face ca agresiunea SUA împotriva Coreei de Nord să fie aproape imposibilă.
3. State
S-a opus în mare parte unilateralismului SUA în general și în special în ceea ce privește Irakul și Coreea de Nord.
Combinație de motive:
Rezistența la dominație
Alarmat de consecințe
Presiunea populară.
4. Coaliția tacită a statelor.
Coaliția contestă dominația SUA asupra ONU
Coaliția Consiliului de Securitate cere SUA să nu acționeze unilateral.
60 de membri care nu fac parte din Consiliul de Securitate care au cerut inspecție și nu război.
Această coaliție fragilă poate sau nu reuși să blocheze agresiunea SUA împotriva Irakului. În orice caz, va trebui să se dezvolte pe termen lung într-o formă de securitate colectivă care să limiteze unilateralismul SUA. Alternativa este să lăsăm administrația Bush să treacă peste tot restul lumii.
Unilateralismul economic al SUA
Unilateralismul SUA apare atât în domeniul economic, cât și în cel militar și geopolitic.
Exemple de unilateralism economic al SUA:
Protecția SUA a agriculturii în Farm Bill.
Protecția SUA a industriei siderurgice.
SUA nu mai tratează FMI, Banca Mondială și OMC ca mijloace pentru construirea unui sistem global neoliberal.
Mai degrabă, instituțiile internaționale sunt folosite pentru a îndeplini nevoile politice pe termen scurt ale Administrației Bush și pentru a direcționa obiectivele imperiale ale SUA:
Împrumuturi masive și anularea datoriilor către Turcia și Pakistanul ca aliați în „războiul împotriva terorismului”.
Abandonul Argentinei, chiar dacă elevul vedetă al FMI. Apoi poziția inversată din cauza amenințării geopolitice a unei Americi de Sud radicalizate.
În economia internă a SUA, administrația Bush urmează opusul neoliberalismului cu politicile sale de dobânzi scăzute, reduceri masive de taxe, cheltuieli guvernamentale uriașe pentru armată și deficite bugetare colosale.
A abandonat chiar și încercările simbolice de a-și coordona politicile economice cu cele ale altor țări.
În concluzie: reglementarea globală a fost înlocuită de extinderea globală ca strategie economică a SUA.
O coaliție economică globală?
Ce ar însemna dezvoltarea unei coaliții globale împotriva auto-măririi economice a SUA, precum coaliția tacită care s-a dezvoltat împotriva agresiunii militare și a unilateralismului american?
Cel mai apropiat model pe care îl avem este Dialogul Nord-Sud.
Ca răspuns la crizele economice globale din anii 1970, guvernele lumii a treia au folosit Conferința Națiunilor Unite pentru comerț și dezvoltare pentru a iniția un „dialog nord-sud” pentru a dezvolta o „nouă ordine economică internațională” bazată pe politici comerciale și de producție care să sprijine dezvoltarea țărilor mai sărace. În mai multe runde de negocieri, națiunile bogate și-au arătat o anumită disponibilitate să discute despre astfel de noi aranjamente. Dar Dialogul a fost încheiat de Ronald Reagan.
Trebuie să-i forțăm pe succesorii săi înapoi la masa negocierilor.
Agendă
Ce ar trebui să fie pe agenda unui nou dialog global? Iată câteva sugestii.
Renumita Strategie de Securitate Națională Bush vorbește despre „un singur model durabil pentru succesul național”. Deschiderea spațiului pentru țări și popoare pentru a experimenta cu o gamă largă de modele economice, altele decât neoliberalismul, ar trebui să fie un punct principal al ordinii de zi.
Lumea intră într-o spirală descendentă a deflației globale. Nicio țară, inclusiv SUA, nu poate contracara acest lucru de la sine. O strategie globală pentru contracararea acestei spirale globale este esențială atât pentru țările dezvoltate, cât și pentru țările în curs de dezvoltare.
Acest lucru necesită modalități prin care țările se pot proteja de tipul de devalorizare competitivă care a devastat Argentina și Brazilia.
De asemenea, necesită o gestionare coordonată a cererii internaționale agregate pentru a oferi un mediu stabil pentru dezvoltarea durabilă.
În acest mediu deflaționist, țările și comunitățile sunt și mai neputincioase în fața corporațiilor globale. Ei sunt nevoiți să concureze pentru capital și investiții cu rezultate din ce în ce mai devastatoare. Ca să luăm un exemplu, industriile maquiladora din Mexic se închid, cu pierderea a sute de mii de locuri de muncă, din cauza concurenței din zonele de muncă încă mai ieftine din America Centrală și China. Cum să restrângem această „cursă până la fund” ar trebui să fie o preocupare centrală a unui nou dialog global.
Politica administrației Bush este de a utiliza datoria internațională ca un mijloc de a zdrobi orice țară care nu se supune voinței sale – fiți martori ai devastării aduse Argentinei. În același timp, folosește oferta de scutire a datoriilor ca mită pentru a determina țări precum Pakistan și Turcia să coopereze cu ambițiile sale imperiale. Un acord prin care cererile de rambursare a datoriilor nu pot fi folosite pentru a distruge economiile naționale ar trebui să fie un obiectiv central al unui nou dialog global. Acest lucru ar putea implica un acord internațional pentru a limita rambursarea datoriilor, de exemplu ca procent din veniturile din export.
Administrația Bush, condusă în principal de o clică de directori petrolieri și ideologi de dreapta, este total ostilă încercărilor de a face față încălzirii globale și altor forme de distrugere a mediului. Cu toate acestea, lumea se cufundă în mod clar într-o catastrofă ecologică. Reorientarea creșterii economice către sustenabilitatea mediului – inclusiv limitele poluării superputernice a mediului global de către SUA – este o problemă centrală.
Dezvoltarea economică care îmbunătățește condițiile oamenilor obișnuiți necesită drepturi fundamentale ale omului de democrație, auto-organizare și acțiune concertată. „Războiul împotriva terorismului” al lui Bush a subminat drepturile omului în întreaga lume. La fel au făcut și politicile interne anti-teroriste ale multor alte țări, precum și multe mișcări naționaliste și religioase șovine din întreaga lume. Extinderea democrației și a drepturilor omului ar trebui să fie esențială pentru un nou dialog global.
Strategie
Ce naiba poate forța SUA să vină la masa negocierilor economice? Poate fi nevoie de ceva asemănător coaliției care a adus SUA la Consiliul de Securitate cu privire la Irak și la masa de negocieri privind Coreea de Nord.
1. Convergența mișcărilor sociale reprezentate la FSM poate oferi atât viziunea comună, cât și coordonarea globală pentru o astfel de coaliție.
2. Guvernele țărilor mai sărace și mai mici își pot face simțită greutatea colectivă că cooperează.
3. Non-superputerile au un interes în a rezista dominației SUA și în a forța SUA să negocieze, mai degrabă decât să se străduiască pur și simplu să-și impună voința unei lumi nedoritoare.
4. Lupta dintre SUA și restul lumii pentru controlul ONU va fi probabil o arena centrală pentru o astfel de luptă.
Un factor suplimentar ar putea fi amenințarea națiunilor debitoare de a rămâne în plată fără un nou acord global. Neplatele Argentinei au forțat deja SUA și alte țări creditoare să ordone FMI să-și modifice atitudinea dură față de Argentina.
O astfel de strategie nu este în contradicție cu, ci mai degrabă sinergică cu eforturile guvernelor naționale de a respinge neoliberalismul și de a dezvolta inițiative economice reformiste sau revoluționare în beneficiul propriului popor.
O astfel de strategie este, de asemenea, compatibilă cu luptele din interiorul țărilor pentru a face guvernele responsabile în fața poporului lor. Într-adevăr, astfel de lupte populare sunt principala forță care încurajează guvernele să reziste să se supună oricăror cerințe ale SUA.
O astfel de strategie este, de asemenea, sinergică cu eforturile grupurilor de bază din întreaga lume de a afirma controlul local și de a coopera pentru a rezista acțiunilor corporațiilor globale.
Strategia unei astfel de coaliții trebuie să includă schimbarea SUA.
Elanul administrației Bush pentru dominarea lumii nu reprezintă interesele poporului american. Chiar și în cadrul elitelor americane reprezintă doar o minoritate îngustă și ignorantă.
O coaliție internațională poate face apel la bunul simț și la natura mai bună a poporului american, care este capabil să înțeleagă că 4% din oamenii lumii ar fi nebuni să încerce să conducă lumea.
O astfel de coaliție ar trebui să vizeze SUA în moduri similare celor folosite de guvernul israelian, mișcările din America Centrală din anii 1980 și propunerile recente ale lui Edward Said pentru mișcarea palestiniană. Ei ar trebui să urmărească să schimbe opinia populară din SUA, să încurajeze mișcarea și, în cele din urmă, să aducă schimbarea regimului în SUA.
Va fi nevoie de cooperare între cei din burta fiarei și cei din exterior pentru a face SUA sigură pentru lume.
Se va spune că o astfel de coaliție este „antiamericană”. Dar va fi cel mai eficient dacă se prezintă și este de fapt pro-american.
Nu există nimic antiamerican în legătură cu o coaliție care să limiteze agresiunea SUA, fie ea militară sau economică.
Într-adevăr, nimic nu ar putea fi mai mult în beneficiul poporului american.
ZNetwork este finanțat exclusiv prin generozitatea cititorilor săi.
Donează