Dr. Paul Craig Roberts a fost secretar adjunct al Trezoreriei pentru Politica Economică în perioada 1981-82. A fost, de asemenea, editor asociat al paginii editoriale Wall Street Journal și editor colaborator al National Review.
Îmi amintesc când prietenii telefonau încântați pentru a raporta că Rush Limbaugh sau G. Gordon Liddy tocmai citiseră una dintre rubricile mele sindicalizate prin aer. Asta a fost înainte să devin un critic al invaziei americane a Irakului, al administrației Bush și al ideologilor neoconservatori care au preluat controlul asupra guvernului SUA.
America a greșit într-un război inutil și periculos și jumătate din populația țării este entuziastă. Mulți creștini cred că războiul din Orientul Mijlociu semnalează „vremurile de sfârșit” și că ei sunt pe cale să fie ridicați la cer. Mulți patrioți cred că, în cele din urmă, America își dă dovadă și își demonstrează puterea neprihănită. Conservatorii își înlătură frustrările din Vietnam asupra irakienilor. Karl Rove îl înfășoară pe Bush în mantia protectoare a liderului de război. Complexul militar-industrial saliva din cauza profiturilor războiului. Iar neoconservatorii pun bazele expansiunii teritoriale israeliene.
Cu o seară înainte de Ziua Recunoștinței Rush Limbaugh a fost la C-Span TV explicând că aceste evoluții glorioase ar fi fost imposibile dacă radioul vorbitor și mișcarea conservatoare nu s-ar fi combinat pentru a sparge puterea mass-mediei liberale.
În numărul de Ziua Recunoștinței al National Review, editorul Richard Lowry și fostul editor John O'Sullivan sărbătoresc triumful realegerii lui Bush asupra „un corp de presă ostil”. — Oricât ar încerca, a cântat O'Sullivan, „nu l-au putut pune pe Kerry peste cap”. A fost o vreme când am putut dezvălui despre „media liberală” cu cei mai buni dintre ei. Dar în ultimii ani m-am nedumerit cu privire la locația exactă a „media liberală”.
Nu cu mult timp în urmă aș fi identificat mass-media liberală drept New York Times și Washington Post, CNN și cele trei rețele TV și National Public Radio. Dar atât Times, cât și Postul s-au îndrăgostit de minciunile administrației Bush despre ADM și au susținut invazia SUA în Irak. În general, CNN, rețelele și NPR nu au făcut o problemă cu privire la schimbarea explicațiilor administrației Bush pentru invazie.
Aparent, Rush Limbaugh și National Review cred că există o mass-media liberală, deoarece scandalul torturii din închisoare nu a putut fi suprimat și un cameraman a filmat execuția unui prizonier irakian rănit de către un marina american. Vocea satului și Națiunea cuprind „media liberală”? The Village Voice este cunoscut pentru Nat Hentoff și coloanele sale despre libertățile civile. Orice bun conservator crede că libertățile civile sunt liberale pentru că interferează cu poliția și îi lasă liberi pe criminali. Națiunea favorizează cheltuirea pentru cei săraci și defavorizează drepturile la arme, dar nu văd „ura liberală” în paginile slabe ale Națiunii pe care Rush Limbaugh o denunța la C-Span.
În rândurile noilor conservatori, însă, văd și experimentez multă ură. Îmi vine în e-mailuri violente, ignorante și iraționale de la conservatori autoproclamați care îl închină literalmente pe George Bush. Chiar și creștinii au căzut în idolatrie. Se pare că există un număr mare de americani care sunt pregătiți să omoare pe oricine pentru George Bush.
Războiul din Irak servește drept o mare catarsis pentru multiple frustrări conservatoare: pierderea locului de muncă, droguri, criminalitate, homosexuali, pornografie, promiscuitate feminină, avort, restricții la rugăciune în locuri publice, darwinism și atacuri la religie. Liberalii sunt cauza. Liberalii sunt împotriva Americii. Oricine este împotriva războiului este împotriva Americii și este un liberal. „Ești cu noi sau împotriva noastră.”
Aceasta este mentalitatea amăgirii, iar amăgirea nu permite fapte sau analize. Emoția oarbă reglementează. Americanii au dreptate și toți ceilalți greșesc. Sfârșitul dezbaterii.
Asta, cititor blând, este întreaga amploare a radioului de vorbire, Fox News, pagina editorială Wall Street Journal, National Review, Weekly Standard și, într-adevăr, a întregii mass-media corporative concentrate unde nu există controverse în interesul veniturilor din publicitate.
A fost odată o presă liberală. S-a dezvoltat din Marea Depresiune și New Deal. Liberalii credeau că sectorul privat este sursa lăcomiei care trebuie înfrânată de guvern care acționează în interesul public. Greșeala liberalilor a fost să identifice moralitatea cu guvernarea. Liberalii aveau o mare suspiciune față de puterea privată și o suspiciune insuficientă față de puterea și înclinația guvernului de a face bine.
Liberalii au devenit benthamiti (după Jeremy Bentham). Ei credeau că, pe măsură ce poporul controlează guvernul prin democrație, nu exista niciun motiv să se teamă de puterea guvernamentală, care ar trebui să fie crescută pentru a realiza mai mult bine.
Mișcarea conservatoare în care am crescut nu împărtășa credința constantă a liberalilor în guvernare. „Puterea corupe, iar puterea absolută corupe absolut.”
Astăzi, liberalii, nu conservatorii, se străduiesc să apere libertățile civile de stat. Conservatorii au fost câștigați de vechea concepție liberală că atâta timp cât puterea guvernamentală este în mâinile lor, nu există niciun motiv să se teamă de ea sau să o limiteze. Astfel, Patriot Act, care permite guvernului să suspende libertatea civilă a unei persoane, numindu-l terorist cu sau fără dovezi. Astfel, război preventiv, care îi permite Președintelui să invadeze alte țări pe baza unor afirmații neverificate.
Nu este nimic conservator în aceste poziții. A-i eticheta conservatori înseamnă a face aceeași eroare ca și a-i eticheta conservatori pe cămășile maro germane din anii 1930.
Liberalii americani i-au numit pe cămăși maro „conservatori”, pentru că, evident, cămăși maro nu erau liberali. Erau ignoranți, violenți, delirante și se închinau unui om fără distincție cunoscută. Iluziile cămășilor maro erau protejate de un câmp de forță emoțională. Adulația pentru putere și forță i-a împiedicat pe cămăși maro să recunoască implicațiile pentru țara lor ale doctrinelor lor nesăbuite.
Asemenea cămășilor maro, noii conservatori își iau personal orice critică la adresa liderului lor și a politicilor sale. A fi critic înseamnă a fi un dușman. Am trecut peste noapte de la un obiect de admirație conservatoare la unul de derizoriu când am scris că invazia SUA a Irakului a fost o „gafă strategică”.
Este uimitor că doar cu puțin timp în urmă administrația Bush și susținătorii săi credeau că tot ce trebuia să facă SUA este să apară în Irak și să fim întâmpinați cu flori. A existat vreodată un exemplu mai mare de amăgire? Nu este aceasta la egalitate cu Cruciada copiilor împotriva sarazinilor din Evul Mediu?
Amăgirea este încă caracteristica definitorie a administrației Bush. Am distrus Fallujah, un oraș cu 300,000 de locuitori, doar pentru a descoperi că cei 10,000 de pușcași marini americani sunt blocați în ruinele orașului. Dacă pușcașii marini pleacă, insurgenții „învinși” se vor întoarce. Între timp, insurgenții au trecut la destabilizarea Mosulului, un oraș de cinci ori mai mare. Astfel, apelul pentru mai multe trupe americane.
Nu mai sunt trupe. Foștii noștri aliați nu vor trimite trupe. Singurul mod în care administrația Bush poate continua cu politica sa în Irak este repunerea în vigoare a proiectului.
Când proiectul va fi reintrodus, conservatorii își vor proclama cu voce tare mândria că fiii, tații, soții și frații lor vor muri pentru „libertatea noastră”. Nici unul dintre ei nu va putea explica de ce distrugerea orașelor irakiene și ocuparea ruinelor sunt necesare pentru „libertatea noastră”. Dar această incapacitate nu va diminua entuziasmul pentru proiect. Pentru a-și proteja amăgirile de criticii „bazați pe realitate”, ei vor cere ca criticii să fie arestați pentru trădare și tăiați. Mulți încurajați de radio vorbesc deja în acest fel.
Din cauza triumfului „noilor conservatori” delirante și a dispariției mass-mediei liberale, acest război este diferit de războiul din Vietnam. Pe măsură ce mai mulți americani sunt uciși și mutilați în măcelul fără rost, tot mai mulți americani au o miză emoțională puternică ca războiul să nu fie pierdut și să nu fie în zadar. Prinsă în violență și incapabil să recunoască greșeala, o administrație nesăbuită va escalada.
Dolarul american care se prăbușește rapid este o dovadă concretă că lumea vede SUA ca falimentare. Fuga de la dolar ca monedă de rezervă va avea un impact negativ asupra standardelor de trai americane, care sunt deja în scădere ca urmare a externalizării locurilor de muncă și a producției offshore. SUA nu își pot permite un război costisitor și interminabil.
Scăderea nivelului de trai și incapacitatea de a ne impune voința în Orientul Mijlociu vor duce la mari frustrări care ne vor diminua țara.
ZNetwork este finanțat exclusiv prin generozitatea cititorilor săi.
Donează