Rabkor (Corespondent muncitor) — Nu, nu este o greșeală. Pe 18 martie, Crimeea a anexat Rusia. Nu au fost implicate scheme insidioase sau ambiții imperiale. A existat, totuși, o situație în curs de dezvoltare spontan, împreună cu dorința obișnuită, de zi cu zi, a șefilor din Crimeea, care au văzut o șansă unică în criza ruso-ucraineană.
Cu statul ucrainean în pragul colapsului după fuga președintelui Ianukovici de la Kiev, autoritățile de la Kremlin au fost, în mod înțeles, preocupate să-și protejeze interesele și să-și consolideze poziția, dar cel mai mult pe care au contat era să transforme Crimeea într-o a doua enclavă transnistreană sau Republica Cipru de Nord – adică într-un protectorat rus de facto cu independență formală. Prezența în Crimeea a „oamenilor politicoși” în uniforme de camuflaj verde nu a împiedicat în niciun caz să se desfășoare acest scenariu, la fel ca prezența soldaților NATO pe teritoriul fostei Iugoslavii sau a trupelor turcești în Cipru.
La Sevastopol și Simferopol însă, autoritățile au decis diferit. Profitând de confuzia și dezordinea de la Moscova și Kiev, liderii Crimeii și-au întocmit propria agendă. În decurs de câteva zile au făcut câțiva pași ireversibili. Perioada de dinaintea referendumului a fost redusă la minimum, pentru a împiedica atât autoritățile ucrainene, cât și cele ruse să se orienteze. Kremlinului i s-a oferit un cadou pe care nu l-a putut refuza. După ce au pus pendulul propagandistic în balans și pe fondul unei ascensiuni patriotice în Rusia, conducătorii noștri nu au putut spune „nu” atunci când Crimeea a cerut oficial unirea cu Rusia. Și așa s-a întâmplat.
Principala diferență între controlul informal asupra teritoriului și unificarea oficială constă în faptul că Moscova va purta ulterior responsabilitatea pentru tot ce s-a întâmplat pe peninsulă, în special la nivel material. Autoritățile ruse sunt acum obligate să se ocupe de pensii, drumuri și salariile angajaților de stat, alocând bani direct Crimeei de la bugetul federal.
Deloc surprinzător, internetul a început imediat să prezinte apeluri în glumă din alte provincii rusești, ai căror rezidenți doreau și ei să fie anexați Rusiei în aceleași condiții ca și Crimeea. Deficitele bugetare ale acestor provincii sunt în continuă creștere, iar trezoreria federală ia mult mai mulți bani de la ele decât oferă. Presa liberală, la rândul ei, prezice ruina generală ca urmare a costurilor amenajării noului teritoriu.
Achiziție valoroasă
Adevărul este că Crimeea este o achiziție extrem de valoroasă atât din punct de vedere strategic, cât și economic. Pentru orice țară, extinderea teritorială deschide noi oportunități – pentru o extindere a pieței sale interne, a bazei sale de impozitare, a bazei de competențe și a resurselor naturale. Nu întâmplător s-au purtat atâtea războaie pe această peninsulă și nu întâmplător grecii antici, bizantinii, genovezii și turcii și-au stabilit avanposturi acolo. Cu condiția ca problemele să fie tratate cu competență, în Crimeea există potențial pentru dezvoltarea turismului, agriculturii, viticulturii și a multor alte sectoare. Dar calificativul este extrem de important: „cu condiția ca problemele să fie tratate cu competență”. Nu există garanții că administrația rusă, în esență doar o acoperire pentru auto-conducerea coruptă de către birocrații locali, se va dovedi mai eficientă decât dominația ucraineană. Între timp, o condiție cheie pentru realizarea potențialului Crimeei în cadrul Federației Ruse este tocmai menținerea relațiilor de solidaritate și bunăvoință de vecinătate cu Ucraina.
Statul ucrainean va beneficia și de acest lucru, deoarece acum este capabil să furnizeze Crimeea cu energie electrică, apă și alte resurse la prețuri internaționale; Ucraina are astfel o pârghie de negociere pentru a compensa dependența sa de materiile prime și gazele rusești. Dar pentru ca acești ași să fie angajați, trebuie să existe un guvern stabil și flexibil la Kiev – iar așteptarea pentru acest lucru, mai mult ca sigur, va fi într-adevăr foarte lungă.
Când Nikita Sergheevici Hrușciov a anexat Crimeea Ucrainei, el a fost motivat nu cel puțin de „capriciu” personal, ci de considerente economice complet practice. Din punct de vedere al logisticii transporturilor, al aprovizionării cu energie și chiar al vânzării produselor sale, Crimeea era strâns legată de Ucraina. Aceste considerații economice erau în contradicție cu realitățile istorico-culturale și etnice, dar acest lucru nu le făcea mai puțin grăitoare. Mai mult, nu a fost întâmplător faptul că, cu toate aceste probleme și contradicții, Crimeea s-a descurcat bine în cadrul Ucrainei independente timp de mai bine de două decenii. Peninsula a căzut cu Ucraina nu atât pentru că Crimeii au găsit viața în cadrul statului ucrainean deosebit de proastă, cât din cauza prăbușirii progresive a statului ucrainean însuși.
Într-un mod perfect rațional, populația peninsulei a considerat că stăpânirea rusă, cu toate deficiențele ei – pe care locuitorii Crimeei le cunoșteau îndeaproape – era totuși mai bună decât haosul și colapsul care afectau Ucraina.
Acest lucru era valabil mai ales că Moscova era acum obligată să facă din peninsula un fel de vitrină pentru economia națională. Pentru că au înțeles acest lucru, liderii Crimeii au respins varianta „transnistreană” pe care le-o oferea Moscova și confruntând Kremlinul cu un fapt împlinit, a forțat conducerea Federației Ruse să adopte soluția pe care o doreau șefii Crimeii. Aksenov și Chaly ar trebui să li se acorde tot meritul pentru viclenia lor; au obținut o victorie strălucitoare atât asupra Kievului, cât și asupra Moscovei. Acum resursele vor începe să curgă în Crimeea.
Metode economice
Rusia are suficienți bani nu numai pentru Crimeea, ci și pentru multe alte provincii care sunt acum lipsite de finanțe. Problema nu este una de bani, ci stă în modelul economic și metodele de guvernare pe care le-a adoptat țara noastră. Anexarea Crimeei ar trebui să ne reamintească încă o dată că toate acestea trebuie să se schimbe. Între timp, sentimentul de triumf care i-a acaparat nu numai pe oamenii de rând din societatea noastră, ci într-o măsură semnificativă și pe cei din vârf, face orice schimbare extrem de dificilă. Autoritățile văd situația actuală ca rezultat al propriei înțelepciuni și ca o dovadă a eficacității lor. De ce ar trebui să facă schimbări, când totul la noi merge bine?
Rusia nu va fi salvată din criză prin politici de piață liberă sau prin încercări nesistematice de intervenție a statului care se încheie cu redistribuirea masivă a fondurilor publice în beneficiul acelorași mari firme care domină piața. Răspunsul la criză nu se poate afla decât în planificarea națională și regională care să permită optimizarea resurselor sectorului de stat și orientarea lor direct către rezolvarea provocărilor sociale, mai ales la nivel local.
Centrul, însă, nu va permite nici o redistribuire a fondurilor către regiuni, nici crearea de către regiuni a propriei baze financiare independente. Ca urmare, banii alocați regiunilor vor fi insuficienti. Acest lucru nu va avea nimic de-a face cu Crimeea (banii erau și inadecvați înainte), dar va rezulta din faptul că sistemul în ansamblu este disfuncțional. Într-o astfel de situație, însă, decorarea „vitrinei” din Crimeea se poate dovedi a avea consecințe psihologice neplăcute pentru restul țării.
Sancțiuni?
Presa liberală își propune acum să sperie publicul cu amenințarea cu sancțiuni economice din partea Occidentului, dar principalul pericol pentru economia noastră provine tocmai din faptul că nu vor exista astfel de sancțiuni. Dacă Occidentul ar impune de fapt sancțiuni serioase, aceasta ar deschide oportunități enorme, creând condițiile prealabile pentru creșterea ocupării forței de muncă, pentru creșterea salariilor și pentru crearea de noi locuri de muncă. Suspendarea aderării Rusiei la Organizația Mondială a Comerțului ar fi un cadou pentru industria noastră. Punerea unui blocaj asupra transferurilor de tehnologie ar face necesară revigorarea întreprinderilor rusești.
Avem mare nevoie de sancțiuni, deoarece acestea ne-ar oferi o șansă de a ne restabili industria, de a diversifica producția, de a duce o luptă împotriva fuga de capital și de a ne cuceri propria piață internă. Dar straturile conducătoare din SUA și Uniunea Europeană nu au nicio intenție să ajute Rusia, așa că nu vor exista sancțiuni serioase, ci doar acte simbolice menite să calmeze opinia publică din SUA și Europa și să ofere sprijin moral pretențiilor „patriotice” ale elita rusă.
Banca Centrală va continua, desigur, politica de scădere a cursului de schimb al rublei pe care o urmărește deja de anul trecut. La acest nivel, criza din Ucraina și Crimeea s-au dovedit extrem de oportune, deoarece au permis băncii să accelereze procesul. Dacă speranțele băncii de a crește competitivitatea economiei ruse numai prin devalorizare se vor dovedi justificate este, desigur, o întrebare separată.
Contrar ideilor liberalilor și conservatorilor (care suferă, în mod surprinzător, de aceleași halucinații), politicile autorităților ruse nu decurg dintr-o decizie conștientă de a intra în confruntare cu Occidentul, ci dintr-o încercare de a menține această confruntare. – ceea ce este obiectiv inevitabil și nu depinde de voința Kremlinului – la minimum.
Cu toate acestea, o intensificare a conflictului este predeterminată de logica generală a crizei economice, care în mod inevitabil acutizează lupta pentru piețe, destabiliza relațiile internaționale și întărește rivalitatea dintre Occident și țările BRICS (Brazilia, Rusia, India, China și Africa de Sud). Între timp, este evident că Rusia, pe lângă faptul că este centrală pentru lanțul BRICS, este și cea mai slabă verigă a sa. Deși rămâne în urmă în ratele sale de creștere economică și mai ales industrială și lipsită de o elită națională funcțională, Rusia rămâne totuși singura țară europeană din acest potențial bloc și păstrează un potențial științific, diplomatic și militar pe care alte societăți vor avea nevoie de decenii, dacă nu de secole, pentru a-l acumula. . Drept urmare, politicile elitelor occidentale față de țara noastră sunt marcate de o dualitate fundamentală: deși profită de orice ocazie pentru a slăbi Rusia, puterile occidentale nu permit Rusiei să se distanțeze de ele și, în acest proces, să sufere o apropiere definitivă de lumea non-occidentală.
Elitele ruse sunt ele însele aliate și ostatici ai acestor politici; întregul curs politic al cercurilor noastre conducătoare poate fi redus în esență la o imagine în oglindă a aceleiași formule.
opozitia Rusiei
Dar, în timp ce situația cu care se confruntă elitele noastre în acest sens este mai mult sau mai puțin simplă (ele nu pot intra activ în confruntare cu Occidentul fără a da lovituri zdrobitoare propriilor lor interese, propriilor dețineri de capital și propriilor rețele, metode de guvernare și modalități). a vieții), poziția opoziției ruse este cu adevărat catastrofală.
Când opozitorii noștri (inclusiv un număr semnificativ de oameni de stânga) denunță politicile guvernului, ei vorbesc și acționează nu în numele societății ruse, ci efectiv în numele Occidentului, căruia își adaugă toate speranțele. Mai rău este faptul că, orientându-se spre Occident, opozitorii noștri ignoră cu dispreț societatea occidentală și popoarele care o alcătuiesc, la fel cum ignoră și tratează cu dispreț societatea și poporul Rusiei însuși.
Opoziția rusă ridică în sus același steag cu stele și albastru al Uniunii Europene pe care, pe nenumărate piețe ale orașelor din Europa însăși, oamenii îi dau foc. În virtutea antidemocratismului lor consistent, fundamental și înrădăcinat, opozițiile noștri sunt la fel de ostili valorilor iluminismului european ca și Putin, Iatseniuk și Merkel.
La o sută de ani după Primul Război Mondial, nu are rost să facem aluzie la Lenin, la conferința de la Zimmerwald sau la „defeatismul” antiimperialist. În primul rând, pentru că, spre deosebire de cazul din 1914, nu există război, nu va fi și nu poate fi. În al doilea rând, „defeatismul” de la începutul secolului al XX-lea a fost antisistemic și anti-burghez, în timp ce acum ne confruntăm cu o ideologie burgheză până la miez, și care este orientată spre promovarea aceleiași politici neoliberale pe care o are orice socialist cinstit. obligat să lupte.
Cu toate acestea, acum evaluăm pozițiile lui Lenin sau Martov în 1914, ei nu au defilat în demonstrații sub steaguri germane și austriece și nu au scris pamflete care făceau apel la aceste imperii să-și intensifice presiunea asupra armatei ruse.
Isteria șovină care a pus stăpânire pe societatea rusă în contextul evenimentelor ucrainene va trece în curând. O vor anula încercările cotidiene ale crizei și ale unei lumi dezordonate, problemele sociale banale de la care războaiele virtuale nu pot distrage atenția oamenilor. Strălucirea triumfului din Crimeea se va estompa, iar liderii triumfători de astăzi vor fi din nou văzuți de societate pentru ceea ce sunt cu adevărat – intrigători politici de mici dimensiuni care s-au întâmplat să țină o mână câștigătoare. Dar nici după toate acestea, atitudinea societății față de opozițiile liberale nu se va fi schimbat și nici nu se va fi îmbunătățit. Asta pentru că o viziune mai rațională a evenimentelor va permite pur și simplu populației să vadă mai clar: nu are rost să aștepte ajutor de la cei care doresc rău propriei țări și poporului ei.
Tradus de Renfrey Clarke
ZNetwork este finanțat exclusiv prin generozitatea cititorilor săi.
Donează
2 Comentarii
Numiți așa-zisele evenimente din Crimeea și Ucraina cum doriți, dar pentru majoritatea oamenilor obișnuiți nimic bun nu a avut sau nu va ieși din asta. Ca întotdeauna, patriarhia câștigă și poporul pierde. A existat o excepție notabilă, pensiile cetăţenilor din Crimeea au fost aproape dublate. Dintr-un motiv bun, ucrainenii, ca majoritatea oamenilor din întreaga lume, nu cred nimic din ceea ce spun așa-zișii lor lideri. Dar, când Putin a spus că pensiile vor fi dublate, oamenii au mers direct la bănci pentru a vedea când vor fi disponibili banii în plus.
Numiți așa-zisele evenimente din Crimeea și Ucraina cum doriți, dar pentru majoritatea oamenilor obișnuiți nimic bun nu a avut sau nu va ieși din asta.”
– Ei bine, ceva bun s-a întâmplat deja dacă pensiile oamenilor s-au dublat.
„Ucrainenii, ca majoritatea oamenilor din întreaga lume, nu cred nimic din ceea ce spun așa-zișii lor lideri”
– dacă ar fi așa – dar IMO nu este. Prea mulți încă mai cred în mass-media – și lauda de către aceștia [media] a unui sistem economic eșuat – neoliberalismul – și cenzura lor prin omiterea multor proteste care au loc în UE].
ar putea fi într-adevăr mulți care ar alege acum Rusia în locul Troicii/FMI și a politicilor sale dezastruoase – pentru majoritatea –
— dar nu prea are rost să trecem de la un sistem neoliberal la altul – deși cel puțin Rusia are resurse – și nu este, din câte știu eu, făcută – spre deosebire de UE și SUA .- dar schimbarea este necesară, așa cum indică autorul.
Nu va exista nicio schimbare în UE/sau SUA, în ciuda necesității acesteia – și a cantității mari de informații disponibile –
– deci într-adevăr Rusia are o oportunitate majoră – o va lua ???