La convenția anuală a Sindicatului Canadian al Angajaților Publici (CUPE) Ontario, care a avut loc în perioada 24-27 mai 2006 la Ottawa, sindicatul a adoptat o rezoluție de importanță istorică. Rezoluția 50 – adoptată în unanimitate de cei 900 de delegați la cea mai mare convenție din istoria uniunii – și-a exprimat sprijinul pentru campania globală împotriva apartheid-ului israelian. Uniunea a declarat că își va educa membrii cu privire la natura apartheid a statului israelian și la sprijinul politic și economic canadian pentru aceste practici. De asemenea, a declarat că CUPE Ontario va participa la campania internațională de boicot, dezinvestire și sancțiuni împotriva Israelului până la realizarea autodeterminării palestinienilor. Cel mai important, uniunea a subliniat importanța dreptului la întoarcere al refugiaților palestinieni ca o componentă critică a autodeterminării palestiniene.
Rezoluția 50 este un pas vital atât pentru drepturile palestinienilor, cât și pentru mișcarea muncitorească nord-americană. CUPE Ontario este cel mai mare sindicat din sectorul public din Ontario și reprezintă peste 200,000 de lucrători în cea mai populată provincie din Canada. Rezoluția reprezintă cea mai puternică declarație în sprijinul drepturilor palestinienilor făcută vreodată de un sindicat nord-american.
La două zile după adoptarea Rezoluției 50, o altă rezoluție de boicot a fost adoptată de cel mai mare sindicat al profesorilor universitari din Marea Britanie, Asociația Națională a Profesorilor din Învățământul Superior și Superior (NATFHE). NATFHE, reprezentând aproximativ 70,000 de membri, și-a declarat sprijinul activ pentru boicotarea împotriva academicilor israelieni și a instituțiilor academice care nu iau public o poziție explicită împotriva apartheid-ului israelian și a sistemului educațional discriminatoriu al Israelului.
Aceste două rezoluții reprezintă cea mai recentă mișcare de bulgăre de zăpadă de a izola apartheid-ul israelian în maniera apartheid-ului din Africa de Sud. O listă lungă de instituții, consilii municipale, organizații religioase, partide politice și sindicate au susținut apelul la boicot, dezinvestire și sancțiuni (vezi mai jos o listă selectată a acestor inițiative). În urmă cu două săptămâni, Partidul Verzilor din Statele Unite a emis o declarație de politică puternică care a susținut „dezinvestirea și boicotarea statului Israel până în momentul în care drepturile individuale și colective ale poporului palestinian vor fi realizate”. În februarie 2006, sinodul general al Bisericii Angliei - inclusiv Arhiepiscopul de Canterbury - a votat pentru dezinvestirea fondurilor bisericii de la companiile care profitau de pe urma ocupației israeliene. La 16 decembrie 2005, consiliul regional din Sor-Trondelag din Norvegia a adoptat o moțiune prin care cere un boicot cuprinzător asupra mărfurilor israeliene, care urmează să fie urmat de o campanie de conștientizare în întreaga regiune. Sor-Trondelag a fost primul județ norvegian care a boicotat Africa de Sud și acum este primul care a boicotat apartheidul israelian.
Această mișcare în creștere a provocat o criză pe scară largă în cadrul mișcării sioniste. Presa israeliană este plină de povești, comentarii editoriale și dezbateri despre campania de boicot, dezinvestiții, sancțiuni. Niciun alt efort internațional de solidaritate nu a dominat atât de mult dezbaterea israeliană. La baza majorității acestui comentariu se află o teamă profundă că identificarea Israelului cu apartheidul atinge o masă critică în conștiința populară din întreaga lume. Răspunsul mișcării sioniste a fost izbitor de incompetent și reflectă incapacitatea lor de a face față acuzației de apartheid.
Luați, de exemplu, „alerta de acțiune” a Congresului evreiesc din Canada (CJC) împotriva deciziei CUPE Ontario. Alerta ridică trei întrebări pe care CJC le îndeamnă pe susținătorii săi să le adreseze liderilor CUPE Ontario:
*Vara trecută, Israelul și-a retras așezările din Gaza și nordul Cisiordaniei. Un nou guvern israelian tocmai a fost ales pe o platformă de continuare a acestui proces de dezangajare. De ce ar cere CUPE Ontario un boicot care să-i pedepsească pe israelieni exact în momentul în care se fac acești pași importanți?
*Alegerea palestiniană a unui guvern dominat de Hamas, care sprijină terorismul și este angajat să distrugă Israelul, a dus la o criză economică; ajutorul internaţional a fost corect refuzat acestei organizaţii teroriste recunoscute. Canadienii îngrijorați ar trebui să caute să ofere ajutor umanitar palestinienilor, nu să-i pedepsească pe israelieni. De ce CUPE Ontario nu și-ar folosi vocea într-un mod constructiv?
*Rezoluția CUPE Ontario solicită întoarcerea nelimitată a refugiaților în Israel. Este bine recunoscut că această abordare ar semnifica sfârșitul unui stat evreiesc. De ce adoptă CUPE Ontario această poziție extremă?
Cea mai frapantă caracteristică a alertei CJC este că evită complet orice mențiune despre problema apartheidului. Cuvântul în sine nu apare deloc în întreaga declarație. Aceasta este o omisiune cea mai remarcabilă și poate fi considerată doar deliberată, având în vedere că scopul principal al deciziei CUPE Ontario (a se vedea mai jos) este comparația cu apartheid-ul din Africa de Sud. Într-adevăr, primul punct al rezoluției CUPE este de a conduce o „campanie de educație despre natura apartheid a statului israelian”. Din această omisiune se poate trage o singură concluzie: CJC nu este nici capabil, nici dispus să argumenteze împotriva acuzației de apartheid israelian.
Cele trei puncte ridicate de CJC confirmă această concluzie. În timp ce CJC laudă „dezangajarea” israeliană, această așa-numită concesiune este larg acceptată ca pasul final în construirea unei soluții de apartheid. Africa de Sud din epoca apartheid a plasat populația de culoare în zone deconectate teritorial numite bantustani. Bantustanii păreau să le ofere negrilor controlul asupra propriilor afaceri municipale, în timp ce le refuzau autodeterminarea și orice control real sau efectiv asupra vieții lor. Mișcarea în și din bantustani era controlată de permise și carduri de trecere. Controlul economic a rămas în mâinile statului apartheid alb. Tocmai aceasta este situația pe care „dezangajarea” este menită să o oficializeze în Cisiordania și Fâșia Gaza.
Toți comentatorii informați sunt de acord că planul de dezangajare al lui Olmert are ca scop lăsarea intacte a principalelor blocuri de așezări din Cisiordania. Olmert însuși susține acest lucru ca fiind principalul plan al planului său. Scopul este de a câștiga acceptarea internațională pentru bantustanii palestinieni – populația palestiniană înghesuită în cantoane izolate și divizate, separate de așezări, drumuri destinate exclusiv israelienilor și puncte de control militare. Aceasta nu este o strategie nouă; aceasta a fost intenția clară a liderilor israelieni de la ocuparea acestor zone în 1967.
Situația actuală din Fâșia Gaza este o ilustrare puternică a acestei realități de apartheid. Israelul controlează complet economia și granițele acestei zone minuscule care constituie cel mai dens populat loc de pe pământ. Rachetele israeliene pot fi aruncate în Gaza zi și noapte, populația fiind înfometată de orice muncă, provizii din exterior și posibilități de călătorie. Aceasta este ceea ce „dezangajarea” prezice pentru Cisiordania.
Tocmai pentru că Israelul controlează toate fluxurile de fonduri, oameni și bunuri în bantustanii palestinieni izolați, CJC este capabil să susțină întreruperea ajutorului către Autoritatea Palestiniană. În ultima lună, acest lucru a dus la moartea a cel puțin patru palestinieni internați în spital, care nu au putut obține tratament de dializă din cauza controlului israelian asupra a ceea ce intra și iese din zonele palestiniene. În urmă cu câteva săptămâni, gardienii palestinieni au fost nevoiți să facă apel la rudele deținuților să le ofere hrană, deoarece nu era suficientă pentru a hrăni prizonierii. Înfometarea forțată în masă a unei populații civile este pur și simplu o crimă de război. O declarație importantă semnată în urmă cu două săptămâni de către o organizație palestiniană importantă din Canada a spus-o astfel: dreptul palestinian la viață nu ar trebui să fie condiționat de acceptul față de apartheidul israelian.
În cele din urmă, al treilea punct de discuție al CJC dezvăluie miezul dezbaterii. CJC afirmă că dreptul la întoarcere al refugiaților palestinieni „ar semnifica sfârșitul unui stat evreiesc”. Apartheid-ul israelian se bazează pe noțiunea unui stat exclusiv evreiesc care neagă drepturi egale tuturor celorlalți. În 1948, 80% din populația indigenă palestiniană a fost alungată din casele și pământul lor și a devenit refugiați. Statul israelian garantează oricărei persoane de origine evreiască, oriunde în lume, dreptul de a deveni cetățean al Israelului, dar populației indigene i se refuză dreptul de a se întoarce. Dreptul refugiaților palestinieni de a se întoarce la casele și terenurile lor nu este doar o chestiune juridică (deși este garantat de dreptul internațional). Cel mai semnificativ, ea indică faptul că ar trebui să ne opunem oricărui stat care funcționează pe baza unei exclusivități religioase sau etnice. Scopul central al luptei anti-apartheid este un stat în care oricine poate trăi, indiferent de originea sa religioasă sau etnică. Acest lucru înseamnă, fără îndoială, dreptul de întoarcere al refugiaților palestinieni la casele și pământurile din care au fost expulzați în 1948.
Jonathan Cook, un jurnalist remarcabil pentru ziarul britanic The Guardian, a discutat recent despre modul în care planul de retragere al lui Olmert confirmă premisa de bază a actualei lupte anti-apartheid:
„Olmert a subliniat pentru ziarul israelian Haaretz cea mai serioasă problemă cu care se confruntă Israelul. A fost, a spus el, problema cum, atunci când palestinienii erau în ajunul să devină majoritari în regiune, să îi împiedice să lanseze o luptă asemănătoare cu cea împotriva apartheidului purtată de sud-africanii de culoare. Îngrijorarea lui Olmert a fost că, dacă majoritatea palestiniană renunță la violență și începe să lupte pentru „o persoană, un vot”, Israelul s-ar confrunta cu „o luptă mult mai curată, o luptă mult mai populară”. „și în cele din urmă una mult mai puternică... Prin urmare, rezistența pașnică palestiniană a trebuit să fie anticipată de Israel. Logica soluţiei lui Olmert, aşa cum a explicat-o el atunci, seamănă foarte mult cu raţionamentul din spatele dezangajării şi acum a convergenţei: †formula pentru parametrii unei soluţii unilaterale sunt: maximizarea numărului de evrei; pentru a minimiza numărul palestinienilor... Sau, după cum a spus el săptămâna trecută, „împărțirea pământului, cu scopul de a asigura o majoritate evreiască, este mâna de salvare a sionismului”.
Atât rezoluțiile CUPE Ontario, cât și NATFHE sunt pași mari înainte în lupta împotriva apartheidului israelian. Ei confirmă că recunoașterea Israelului ca stat de apartheid se apropie acum de o etapă de acceptare populară. Această victorie nu a fost obținută peste noapte, ci este punctul culminant al muncii multor activiști din întreaga lume care au perseverat în sarcinile în curs de desfășurare de pliante, afișare, instruire, demonstrații și multe alte activități. Mai presus de toate, este o dovadă a rezistenței incredibile a poporului palestinian pe teren în Palestina și în taberele de refugiați din întreaga regiune. Provocarea noastră este să continuăm să aprofundăm încrederea în rândul straturilor mai largi ale populației din Canada și din alte părți în a susține și a deveni activ în lupta împotriva apartheidului israelian. Rezoluțiile din ultima săptămână au făcut această sarcină mult mai ușoară.
Adam Hanieh este membru al Grupului pentru Dreptul la Retur Al Awda (Toronto), al Coaliției împotriva apartheidului israelian și al CUPE.
Textul complet al Rezoluției Uniunii Canadiene a Angajaților Publici din Ontario:
CUPE ONTARIO VA:
1. Cu organizațiile de solidaritate cu Palestina și pentru drepturile omului, dezvoltați o campanie de educație despre natura apartheid a statului israelian și sprijinul politic și economic al Canadei pentru aceste practici.
2. Sprijiniți campania internațională de boicot, dezinvestire și sancțiuni până când Israelul își îndeplinește obligația de a recunoaște dreptul inalienabil al poporului palestinian la autodeterminare și respectă pe deplin preceptele dreptului internațional, inclusiv dreptul refugiaților palestinieni de a se întoarce la locul lor. case și proprietăți, așa cum este stipulat în Rezoluția ONU 194.
3. Solicitați CUPE National să se angajeze în cercetarea implicării Canadei în ocupație și faceți apel la CLC să ni se alăture în lobby împotriva practicilor asemănătoare apartheid-ului din statul israelian și să ceară demontarea imediată a zidului.
DEOARECE:
*Zidul apartheid israelian a fost condamnat și considerat ilegal conform dreptului internațional;
*Peste 170 de partide politice, sindicate și alte organizații palestiniene, inclusiv Federația Generală Palestiniană a Sindicatelor, au lansat un apel în iulie 2005 pentru o campanie globală de boicotare și dezinvestire împotriva Israelului, similară celor impuse împotriva apartheid-ului din Africa de Sud;
*CUPE British Columbia a condamnat ferm și vocal ocuparea Palestinei și a inițiat o campanie de educație despre practicile asemănătoare apartheidului din statul israelian.
O listă selectată de inițiative de boicot, dezinvestire și sancțiuni la nivel global începând cu martie 2005
29 mai 2006: Membrii celui mai mare sindicat al profesorilor din Marea Britanie au convenit asupra unui boicot al Israelului asupra a ceea ce membrii numesc politicile de „apartheid” față de palestinieni, spunând că membrii sindicatului vor refuza să coopereze cu academicienii israelieni care nu... €œse deconectează de astfel de politici. „Asociația Națională a Profesorilor din Învățământul Superior și Superior (NATFHE), formată din 69,000 de membri, a dezbătut propunerea de boicot la conferința anuală din orașul Blackpool, din nordul Angliei. Două părți ale moțiunii au fost adoptate cu mâna ridicată, în timp ce o a treia a fost votată. În cadrul boicotului, membrii sindicatului nu vor trimite articole la lucrările de cercetare israeliene.
27 mai 2006: CUPE Ontario declară că va „sprijini campania internațională de boicot, dezinvestire și sancțiuni până când Israelul își va îndeplini obligația de a recunoaște dreptul inalienabil la autodeterminare al poporului palestinian și va respecta pe deplin preceptele internaționale. legea, inclusiv dreptul refugiaților palestinieni de a se întoarce la casele și proprietățile lor, așa cum este stipulat în rezoluția ONU 194.”
14 mai 2006: Partidul Verde al Statelor Unite face apel la „dezinvestirea și boicotarea statului Israel până în momentul în care drepturile individuale și colective ale poporului palestinian vor fi realizate”.
7 februarie 2006: Sinodul general al Bisericii Angliei - inclusiv Arhiepiscopul de Canterbury - a votat pentru dezinvestirea fondurilor bisericii de la companiile care profită din ocuparea Palestinei de către Israel.
16 decembrie 2005: Consiliul regional al Sor-Trondelag din Norvegia a adoptat o moțiune prin care se cere un boicot cuprinzător asupra mărfurilor israeliene, care urmează să fie urmat de o campanie de sensibilizare în întreaga regiune. Sor-Trondelag are o populație de 270,000 de locuitori din cei 4.6 milioane ai Norvegiei. Trondheim, al treilea oraș ca mărime al Norvegiei, face parte din regiune și va participa la inițiativa de boicot. Sor-Trondelag a fost primul județ care a boicotat Africa de Sud. Menținând această bună tradiție, Consiliul Județean, ca primul din țară, a decis să boicoteze mărfurile israeliene, prin necumpărarea de bunuri israeliene și prin eforturi de conștientizare.
8 decembrie 2005: Partidul Socialist Stânga, un membru al guvernului norvegian de centru-stânga, a lansat o campanie de solidaritate pentru Palestina începând cu Anul Nou. Campania se concentrează pe un boicot de către consumatori a produselor israeliene și va face eforturi pentru interzicerea oricărui comerț cu arme între guvernul norvegian și regimul israelian.
28 noiembrie 2005: Consiliul orăşenesc din Arbizu, din Ţara Bascilor, a declarat că va: „a chema la boicot, îl va sprijini şi îl va executa. Boicotul constă într-un boicot al consumatorilor asupra produselor israeliene, precum și într-un boicot al tuturor firmelor, basci sau nu, care fac afaceri cu Israelul și necooperarea cu inițiativele israeliene în domeniul culturii, educației și sportului.”
8 august 2005: Biserica Presbiteriană (SUA) și-a publicat lista de dezinvestiții care evidențiază Caterpillar, ITT Industries, Motorola și United Technologies ca măsuri concrete pentru presiunea economică împotriva Apartheidului Israelului și a complicilor săi.
27 iulie 2005: O rezoluție adoptată de Consiliul Consultativ Anglican din Nottingham, Anglia, a îndemnat bisericile anglicane din întreaga lume să se retragă de la companiile ale căror activități profită din ocuparea Palestinei.
16 iulie 2005: Conferința Internațională ONU a Societății Civile pentru Pace în Orientul Mijlociu a adoptat în unanimitate apelul palestinian la boicot, dezinvestire și sancțiuni.
Martie 2005: Consiliul Mondial al Bisericilor a îndemnat bisericile sale membre să acorde „o atenție serioasă” retragerii investițiilor din Israel și a aprobat decizia din 2004 a Bisericii Presbiteriane a Statelor Unite de a căuta „dezinvestirea selectivă treptată” din Israel. „Această acțiune este lăudabilă atât în metodă, cât și în mod, folosește criterii înrădăcinate în credință și cheamă membrii să facă lucrurile care contribuie la pace”, a spus WCC.
Trimiteți o notă de sprijin către CUPE Ontario:
Există o mulțime de presiuni care sunt exercitate și cu siguranță vor fi exercitate împotriva rezoluției CUPE din partea forțelor conservatoare din mass-media, din guvern și chiar din mișcarea muncitorească. Vă rugăm să trimiteți o notă de sprijin șefului CUPE din Ontario, Sid Ryan, la [e-mail protejat]. Alternativ, trimiteți asistență prin numărul de fax al CUPE Ontario la: (416) 299-3480 sau prin intermediul site-ului web la www.cupe.on.ca/ .
Pentru a vă oferi sprijinul și a deveni activ în campania Boicot Israeli Apartheid, e-mail: [e-mail protejat] .
ZNetwork este finanțat exclusiv prin generozitatea cititorilor săi.
Donează