Summitul Climatic de la Paris ne-a reamintit încă o dată cât de vulnerabili suntem pe planeta Pământ. Cu toate acestea, omenirea se confruntă cu o serie de crize profunde și provocatoare: economice, sociale, politice, legate de alimentație – și, bineînțeles, de schimbările climatice, care amenință însăși existența a milioane de oameni. Aceste crize au multe din aceleași cauze fundamentale, mergând în centrul sistemului nostru economic.
Sunt implicate interese puternice. Prin urmare, este o luptă bazată pe interese cu care ne confruntăm. Peste tot în lume, oamenii se organizează și luptă împotriva efectelor crizelor. Sindicatele sunt puternic implicate în multe dintre aceste lupte, la fel și multe alte mișcări – cu o singură problemă, precum și mișcări sociale mai largi. Din ce în ce mai mult, întregul nostru model social, felul în care producem și consumăm, este pus sub semnul întrebării. Ieșirea din aceste crize necesită o schimbare de sistem și aceasta poate fi realizată numai dacă suntem capabili să schimbăm considerabil echilibrul de putere în societate. Acest lucru ne lasă cu provocarea de a unifica mișcările și de a continua luptele – în special de a aduce anti-austeritatea împreună cu lupta împotriva schimbărilor climatice.
Acord, dar nici o soluție
La recentul Summit de la Paris (COP21), a fost încheiat primul acord cu adevărat global pentru combaterea crizei climatice. Guvernele negociază de mai bine de 20 de ani (mai mult sau mai puțin de la Summitul de la Rio din 1992) pentru a realiza acest lucru. În această perioadă, însă, emisiile de gaze cu efect de seră (GES) nu au fost reduse. Dimpotrivă. Emisiile au crescut enorm, cu peste 60%. Emisiile din transporturi au crescut cu 120% în ultimii 30 de ani și continuă să crească peste tot în lume – chiar și într-un ritm care depășește reducerile din alte sectoare economice.
Scopul declarat al Acordului de la Paris este ambițios. Obiectivul de a menține încălzirea globală sub 2oC a fost întărit, astfel încât guvernele ar trebui acum să „urmeze eforturile” pentru a limita creșterea temperaturii la 1.5oC peste nivelurile preindustriale. Punctul slab al acordului este că există un decalaj uriaș între acest obiectiv și măsurile convenite pentru a-l atinge. Pe baza angajamentelor voluntare (așa-numitele contribuții intenționate determinate la nivel național – INDCs) din toate țările despre cât de mult sunt pregătiți să-și reducă emisiile, suntem până acum pe cale pentru o creștere a temperaturii de 3-4oC. Aceasta înseamnă catastrofă climatică.
O chestiune de relații de putere
Catastrofa, însă, poate fi evitată. Este atât posibil, cât și realist să reduceți suficient emisiile de GES pentru a evita cele mai grave efecte ale încălzirii globale. A crede că acest lucru se va întâmpla de la sine, prin procesul de angajamente voluntare ajustate la fiecare cinci ani, este o afacere foarte riscantă. Pentru a evalua această posibilitate, ar trebui să aruncăm o privire mai atentă asupra procesului COP de până acum – și a lipsei de acțiuni pentru a preveni încălzirea globală. Ar trebui să ne întrebăm: de ce guvernele noastre în ultimii 20 de ani nu au reușit să cadă de acord asupra măsurilor necesare – și cu atât mai mult, nu au putut face ceea ce știința ne spune că este necesar pentru a evita catastrofa climatică? Nu din cauza lipsei de soluții. Criza climatică poate fi prevenită. Avem cunoștințele și tehnologia de care avem nevoie. Principalele bariere sunt relațiile de putere socială, politică și economică din societate. Prin urmare, doar presiunea masivă de jos, din partea unei coaliții largi de sindicate, alte mișcări sociale, ecologisti și altele ne poate salva de catastrofa climatică.
O luptă bazată pe interese
Vorbim despre interese create, cum ar fi unele dintre cele mai puternice corporații din lume – aliate cu o armată de politicieni neoliberali care le servesc interesele. Șapte dintre cele mai mari și mai puternice zece companii din lume sunt companii petroliere. Aceste firme își folosesc toată puterea pentru a evita politicile care le afectează interesele economice. Ei execută o putere economică și politică enormă. Acolo unde politicienii sunt de vânzare, îi cumpără. Acolo unde guvernele sau regimurile își contestă puterea, ele contribuie la scăparea de ele.
Lucrătorii din întreaga lume luptă împotriva acestor crize interconectate – luptă pentru locuri de muncă, locuri de muncă decente, pentru salarii de subzistență, pentru protecție socială, luptă împotriva degradării sociale, luptă pentru a-și îmbunătăți comunitățile, pentru mijloacele de trai. Multe dintre politicile folosite în altă parte pentru a combate aceste crize sunt așa-numitele politici de austeritate. Dar acestea nu sunt, așa cum vor spune unii, „reduceri necesare în serviciile publice supra-extinse” sau „ajustări în jos necesare pentru a face salariile lucrătorilor competitive”. Austeritatea este o politică bazată pe clasă – cu scopul final de a crește rentabilitatea investiției. Aceasta reprezintă prima linie de front în războiul de clasă care se desfășoară acum peste lume.
Crize sistemice
Lupta împotriva schimbărilor climatice – împotriva catastrofei climatice – nu este o luptă în plus pe care mișcarea sindicală trebuie să o asume pe lângă combaterea austerității. Este și va fi din ce în ce mai mult o parte importantă a aceleiași lupte. Dacă schimbările climatice nu sunt oprite sau limitate la 1.5 sau 2oȚinta C, care este la îndemână dacă acționăm rapid și cu forță, va deveni efectiv numărul unu. Va distruge comunitățile și va duce la o degradare socială enormă. Va redistribui în continuare bogăția de jos în sus, crescând enorm sărăcia și provocând crize de emigrare de dimensiuni necunoscute. Lupta noastră de a evita schimbările climatice devastatoare este, prin urmare, o parte importantă a luptei bazate pe interese pentru ce tip de societate ne dorim.
Atât criza economică, cât și criza climatică sunt sistemice. Ele sunt înrădăcinate în același sistem economic. Un sistem care este orientat mai degrabă spre realizarea de profituri decât spre producerea de valori de utilizare; dependent de creșterea economică (capitalismul fără creștere este capitalismul în criză); un sistem care exploatează muncitorii și supraexploatează resursele naturale – unul care este, de asemenea, pe cale să distrugă planeta Pământ ca loc de viață pentru generațiile viitoare.
Proprietatea publică și controlul democratic
Pentru a opri acest lucru, trebuie să acționăm rapid și cu forță. Suntem deja pe cale să trecem de punctul de neîntoarcere în ceea ce privește 2oC pragul de încălzire globală. În cei peste 20 de ani de proces COP, am văzut că marile petrol, marile finanțe, guvernele neoliberale și forțele pieței nu au fost în stare să rezolve aceste probleme în numele nostru. Același lucru este valabil și pentru criza economică și socială. Corporațiile își mobilizează toată puterea pentru a evita orice restricții privind vânătoarea lor disperată de mai mult profit. Mai multă austeritate și mai multe emisii de GES sunt rezultatele inevitabile. Bunele intenții și scopurile Acordului de la Paris ne oferă un cadru legitim și puternic pentru a intra cu forță în această luptă și pentru a face schimbările de sistem necesare pentru a ne salva de catastrofe.
Una dintre cele mai importante provocări ale noastre este să aducem sub control democratic corporațiile și instituțiile puternice care beneficiază de complexul financiar-industrial de combustibili fosili. Asta necesită mobilizarea unei puteri sociale și politice enorme. Nici mișcarea sindicală, nici mișcarea ecologistă, nici mișcările cu o singură temă nu sunt capabile să câștige singure această luptă. Avem nevoie, mai mult decât oricând înainte, să construim alianțe largi dacă vrem să inversăm valul.
Unificați socialul cu lupta împotriva schimbărilor climatice
Mișcarea sindicală va trebui să joace un rol decisiv în această luptă, din cauza poziției sale strategice în societate. Totuși, trebuie să fim sinceri și să admitem că până acum mișcarea nu și-a asumat suficientă responsabilitate în combaterea acestor crize. Sindicatele sunt în defensivă în toată lumea.. Mișcarea sindicală a dezvoltat politici din ce în ce mai consistente împotriva austerității și încălzirii globale în ultimii ani. Ceea ce se cere acum este o discuție mai profundă a strategiilor eficiente și a ceea ce se cere în ceea ce privește mobilizarea și formele de luptă pentru a ne atinge obiectivele.
Aducerea sectoarelor strategice ale economiei noastre în proprietate publică sub control democratic va trebui să fie o parte decisivă a luptei care urmează. În lupta împotriva schimbărilor climatice, sectorul energetic se află în frunte: CO2 emisiile sunt toate legate de energie și, fără a aduce acest sector sub control democratic, nu vom realiza transformările profunde de care avem nevoie suficient de rapid.
Presiune în creștere de jos!
Lupta anti-austeritate ridică necesitatea proprietății publice și a controlului democratic într-o serie de alte domenii – în apărarea utilităților publice, precum și în lupta pentru readucerea proprietăților și serviciilor privatizate sub control democratic. Lupta împotriva schimbărilor climatice și lupta împotriva austerității nu pot fi abstracte; trebuie să abordeze probleme și soluții concrete în viața de zi cu zi a oamenilor. Trebuie să unificăm și să facem luptele mai largi. Majoritatea sindicatelor de astăzi sunt implicate în lupte anti-austeritate. Tot mai multe sindicate se alătură campaniei împotriva schimbărilor climatice. Inițiative precum Sindicatele pentru Democrația Energetică (TUED) și Rețeaua globală de locuri de muncă pentru climă reprezintă evoluții importante în acest sens. Ceea ce avem nevoie acum sunt coaliții largi dispuse să lupte, o agendă mai radicală, mai mult militantism și, prin urmare, o presiune tot mai mare de jos pentru a ne asigura că obiectivele și ambițiile stabilite în Acordul de la Paris pot fi realizate.
Scrisă pe baza unei contribuții făcute la un seminar organizat de Fundația Rosa Luxemburg, Biroul New York, la Peoples’ Climate Summit, Paris, 5 decembrie 2015.
ZNetwork este finanțat exclusiv prin generozitatea cititorilor săi.
Donează