Născut la Buenos Aires în 1931, Adolfo Perez Esquivel a jucat un rol cheie în rezistența non-violentă la dictaturile militare sud-americane din anii 1970 și 1980. În 1977 a fost închis și torturat de junta militară argentiniană. Trei ani mai târziu a primit Premiul Nobel pentru Pace. Ian Sinclair i-a luat un interviu, cu Beverly Keene interpretând, când a vizitat Londra în aprilie.

 

 

PN: În anii 1970 și începutul anilor 1980, până la 30,000 de argentinieni au murit în așa-numitul Război Murdar, un conflict intern în care junta militară, în numele restabilirii ordinii sociale, a vizat activiști și militanți de stânga, sindicaliști, studenți, jurnaliști etc. Care a fost rolul Statelor Unite în aceste evenimente?

 

APE: Problemele nu au început cu adevărat în Argentina. Putem vedea aceeași situație într-un anumit sens în toată America Latină. Armata din aproape toate țările au fost instruite într-o doctrină de securitate națională care a venit din Statele Unite. În 1964 a avut loc o lovitură de stat militară în Brazilia. Dacă te uiți la istoria Americii Latine, poți vedea domino, o lovitură de stat după alta... În Argentina, armata a început să aplice politicile teribile – de dispariție, întemnițare, tortură și asasinate. Am fost reținut mai întâi în Brazilia, apoi în Ecuador. Abia când m-am întors în Argentina am fost reținut în Argentina.

 

 

PN: În ce măsură The Dirty War a fost un război de clasă care vizează comunitățile clasei muncitoare și pe cei care promovau interesele clasei muncitoare?

 

APE: Toate războaiele sunt murdare. Nu există războaie curate. Există cauze juste, dar cu siguranță niciun război nu este drept. În Argentina nu a fost război. A existat represiune. Unii au făcut eforturi pentru a explica situația spunând că a fost un război între două facțiuni – un război între un rău mai mic și altul. Dar nu asta era realitatea. A existat o represiune uriașă, nu doar împotriva săracilor și a clasei muncitoare. Era împotriva oricui credea – intelectuali, artiști, studenți. A fost o represiune uriașă în universități. Această represiune și modul în care a fost efectuată a provocat diferite tipuri de organizații și noi organizații care au apărut ca răspuns la acea represiune. Au devenit simboluri ale rezistenței la dictaturi – grupuri precum The Mothers of Mayo Square și Bunicile Mayo Square. Într-adevăr, mișcarea pentru drepturile omului în general... Nu este timp să intrăm în detalii, dar au existat multe forme de rezistență culturală. Era teatru pe străzi, sute de moduri în care oamenii își exprimau rezistența la dictatură.

 

 

PN: Deși a existat atât rezistență violentă, cât și non-violentă la dictaturile militare din Argentina, ați fost implicat exclusiv în lupta non-violentă. De ce ai ales non-violența?

 

APE: În asta am crezut. Acestea sunt convingerile mele. Făcusem multe antrenamente ca activist non-violent, antrenându-mă în genul de non-violență pe care Mahatma Gandhi a exercitat-o ​​în India. M-am antrenat cu unul dintre discipolii lui – un bărbat pe nume Lanza del Vasto. Dar este corect să spunem că nu a fost doar o chestiune de principii și ceea ce credem noi. De asemenea, am înțeles că este o opțiune strategică. În sensul strategic, a fost singurul tip de răspuns posibil. Pe când eram încă profesor la universitate, am format grupuri de studenți și i-am ajutat să-i antrenez în principiile non-violenței. În 1973 am început să publicăm un buletin informativ, un buletin, numit Pace și Justiție, acesta a fost o modalitate de diseminare a bazei filozofice și a principiilor non-violenței și acțiunii non-violente, precum și de diseminare a diferitelor experiențe – exemple concrete de luptă non-violentă. Dacă te uiți în America Latină, există o mulțime de cazuri de luptă armată, de rezistență violentă și procese violente de transformare. Există multe cazuri de oameni religioși care s-au logodit și au fost lideri importanți în acele lupte – oameni ca Camilo Torres din Columbia. Te-ai putea uita la Revoluția cubaneză și după revoluția cubaneză cu oameni ca Fidel [Castro] și Che [Guevara], unde a existat o creștere a misticului revoluționar și a ideii că lupta armată este un răspuns la orice problemă.

 

 

PN: Deci spui că lupta violentă nu este răspunsul la fiecare problemă?

 

APE: Există o mulțime de exemple de lupte non-violente care aveau loc la acea vreme. Comunitățile țărănești și comunitățile indigene se luptau pentru pământ și controlul asupra teritoriilor lor, mișcarea pentru drepturile omului. Toate acestea au fost lupte non-violente, chiar dacă mulți dintre activiștii sau actorii lor de principii nu s-ar caracteriza neapărat ca fiind activiști non-violenti sau luptele lor ca fiind non-violente. Totuși, așa au fost și au continuat să fie. Gandhi a spus întotdeauna că este un idealist practic. Ca răspuns la întrebarea dvs., acțiunea non-violentă este ceea ce poate face toată lumea. Nu aveam arme sau arme dar aveam situații concrete de conflict care trebuiau rezolvate. Deci, ceea ce este cel mai practic este ca oamenii să folosească ceea ce este disponibil. Și aceasta este comunitatea și oamenii și organizația. Trebuie să fii creativ. Am încercat mereu să inventăm un mod nou de a răspunde la situație.

 

 

PN: Care este starea luptei non-violente în America de Sud astăzi?

 

APE: Practic ai putea spune că este sănătos. S-a înregistrat o creștere semnificativă a acțiunii și luptei non-violente. Pentru unii este o strategie. Pentru alții, a devenit un mod mai principial de a înțelege lumea și de a gândi la transformarea lumii. În Argentina și în întreaga regiune există exemple foarte importante de luptă de masă – adică non-violența. Mișcarea Muncitorilor Fără Pământ din Brazilia, care luptă pentru pământ și teritoriu în întreaga regiune, luptă pentru condiții și mijloace de trai mai bune. Acesta este un proces în care învățăm mereu ceva nou. Este un proces permanent de cădere și greșeli și încercarea de a învăța din ele și de întărire a luptei și, în funcție de circumstanțe și situație, de încercare de a găsi cea mai bună cale de urmat.

 

*Ian Sinclair este un scriitor independent cu sediul în Londra, Marea Britanie http://twitter.com#!/IanJSinclair și ian_js@hotmail.com.

---