Televiziunea americană Mad Men de la BBC oferă o privire rară a puterii publicității corporative. Promovarea fumatului în urmă cu jumătate de secol de către oamenii „deștepți” din Madison Avenue, care cunoșteau adevărul, a dus la nenumărate morți. Publicitatea și geamănul ei, relațiile publice, au devenit un mod de a înșela visat de cei care îl citiseră pe Freud și aplicaseră psihologia de masă în orice, de la țigări la politică. Așa cum Marlboro Man era virilitatea însăși, așa și politicienii puteau fi marcați, ambalați și vânduți.
Au trecut peste 100 de zile de când Barack Obama a fost ales președinte al Statelor Unite. „Marca Obama” a fost desemnată „Marca de marketing al anului 2008 de la Advertising Age”, depășind cu ușurință computerele Apple. David Fenton de la MoveOn.org descrie campania electorală a lui Obama drept „o organizare tehnologică automatizată la nivel de masă instituționalizată care nu a mai existat niciodată și este o forță foarte, foarte puternică”. Desfășurarea internetului și un slogan plagiat de la organizatorul sindicatului latino César Chávez – „Sí, se puede!” sau „Da, putem” – comunitatea tehnologică automatizată la nivel de masă și-a comercializat marca spre victorie într-o țară disperată să scape de George W Bush.
Nimeni nu știa ce reprezintă de fapt noul brand. A fost atât de realizată publicitatea (un record de 75 de milioane de dolari a fost cheltuit doar pentru reclame de televiziune) încât mulți americani au crezut de fapt că Obama își împărtășește opoziția față de războaiele lui Bush. De fapt, el a susținut în repetate rânduri războiul lui Bush și finanțarea acestuia de către Congres. Mulți americani credeau, de asemenea, că este moștenitorul moștenirii anticolonialismului lui Martin Luther King. Totuși, dacă Obama a avut o temă, în afară de „Schimbarea în care poți crede”, a fost reînnoirea Americii ca un bătăuș dominant și avar. „Vom fi cei mai puternici”, declara adesea el.
Poate că cea mai eficientă reclamă a mărcii Obama a fost oferită gratuit de acei jurnalişti care, ca curteni ai unui sistem rapace, promovează cavalerii strălucitori. L-au depolitizat, învârtindu-i discursurile platitudinoase drept „creaţii literare iscusite, bogate, ca acele coloane dorice, cu aluzie...”. (Charlotte Higgins în The Guardian). Editorialistul din San Francisco Chronicle Mark Morford a scris: „Mulți oameni avansați din punct de vedere spiritual pe care îi cunosc... îl identifică pe Obama ca un Lucrător în Lumină, acel tip rar de ființă armonizată care... poate ajuta de fapt să introducă un nou mod de a fi pe planetă”.
În primele 100 de zile, Obama a scuzat tortura, s-a opus habeas corpus și a cerut mai mult guvern secret. El a păstrat intact gulagul lui Bush și a păstrat cel puțin 17,000 de prizonieri dincolo de îndemâna justiției. La 24 aprilie, avocații săi au câștigat un recurs prin care a decis că prizonierii din Guantanamo Bay nu erau „persoane” și, prin urmare, nu aveau dreptul să nu fie torturați. Directorul său național de informații, amiralul Dennis Blair, spune că crede că tortura funcționează. Unul dintre înalți oficiali ai serviciilor secrete americane din America Latină este acuzat că a acoperit tortura unei călugărițe americane din Guatemala în 1989; altul este apologetul lui Pinochet. După cum a subliniat Daniel Ellsberg, SUA au trecut printr-o lovitură de stat militară sub conducerea lui Bush, al cărui secretar al „apărării”, Robert Gates, împreună cu aceiași oficiali încălziți, a fost reținut de Obama.
Peste tot în lume, atacul violent al Americii asupra oamenilor nevinovați, direct sau de către agenți, a fost intensificat. În timpul recentului masacr din Gaza, relatează Seymour Hersh, „echipa Obama a lăsat să se știe că nu va obiecta cu privire la reaprovizionarea planificată cu „bombe inteligente” și alte muniții de înaltă tehnologie care deja curgeau în Israel” și fiind obișnuite cu sacrifică mai ales femei și copii. În Pakistan, numărul civililor uciși de rachetele americane numite drone s-a dublat de când Obama a preluat mandatul.
În Afganistan, „strategia” SUA de ucidere a triburilor paștun („talibanii”) a fost extinsă de Obama pentru a oferi timp Pentagonului să construiască o serie de baze permanente în toată țara devastată unde, spune secretarul Gates, armata americană va rămâne pe termen nelimitat. Politica lui Obama, una neschimbată de la Războiul Rece, este de a intimida Rusia și China, acum rivale imperiale. El continuă cu provocarea lui Bush de a plasa rachete la granița de vest a Rusiei, justificând-o ca un contrar față de Iran, pe care îl acuză, în mod absurd, că reprezintă „o amenințare reală” pentru Europa și SUA. La 5 aprilie, la Praga, el a ținut un discurs raportat drept „antinuclear”. Nu era nimic de genul acesta. În cadrul programului Reliable Replacement Warhead al Pentagonului, SUA construiește noi arme nucleare „tactice” menite să estompeze distincția dintre războiul nuclear și cel convențional.
Poate cea mai mare minciună – echivalentul cu fumatul este bine pentru tine – este anunțul lui Obama că SUA părăsesc Irakul, țara pe care a redus-o la un râu de sânge. Potrivit planificatorilor nesfârșiți ai armatei americane, până la 70,000 de soldați vor rămâne „în următorii 15 până la 20 de ani”. La 25 aprilie, secretarul său de stat, Hillary Clinton, a făcut aluzie la acest lucru. Nu este surprinzător că sondajele arată că un număr tot mai mare de americani cred că au fost păcăliți – mai ales că economia națiunii a fost încredințată acelorași fraudatori care au distrus-o. Lawrence Summers, principalul consilier economic al lui Obama, aruncă 3 miliarde de dolari în aceleași bănci care i-au plătit mai mult de 8 milioane de dolari anul trecut, inclusiv 135,000 de dolari pentru un discurs. Schimbare în care poți crede.
O mare parte din establishment-ul american îi detesta pe Bush și Cheney pentru că au dezvăluit și amenințat marșul înainte al „marelui design” al Americii, așa cum îl numește Henry Kissinger, criminal de război și acum consilier Obama. Din punct de vedere publicitar, Bush a fost un „colaps de marcă”, în timp ce Obama, cu zâmbetul său publicitar pentru pasta de dinți și clișeele drepte, este o mană cerească. Dintr-o lovitură, el a scăpat de o disidență internă serioasă față de război și dă lacrimi în ochi, de la Washington la Whitehall. El este omul BBC și omul CNN și omul lui Murdoch, și omul lui Wall Street și omul CIA. Nebunii au făcut bine.